Europa ne (in)frige(ment) în două domenii

Alina Toma Vereha
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 30 ianuarie 2009

TELECOMUNICAŢII

Comisia Europeană a declanşat, ieri, procedura de infringement împotriva ţării noastre, sub acuzaţia de încălcare gravă a tratatului de aderare la capitolul telecomunicaţii.

După avertismente repetate, "Executivul" de la Bruxelles a anunţat, ieri, printr-un comunicat, că lansează împotriva României procedura privind încălcarea dreptului comunitar pentru nerespectarea independenţei autorităţii de reglementare.

"Comsia consideră că decizia luată în 2008 de Guvernul României de a-l demite pe preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei şi ulterior, în ciuda unei hotărâri judecătoreşti care suspenda această decizie, de a restructura şi de a redenumi instituţia, reprezintă o gravă nerespectare a independenţei autorităţii de reglementare", explică oficialii de la Bruxelles.

Comisia a transmis două scrisori administrative, datate din 19 septembrie, respectiv 14 octombrie 2008, pentru a atrage atenţia Guvernului

României asupra gravităţii situaţiei, însă răspunsul autorităţilor noastre a fost, conform oficialilor europeni, unul nesatisfăcător.

Viviane Reding, comisarul european pentru telecomunicaţii, a declarat:

"Este îngrijorător să constatăm că guvernul unui stat membru anulează, în 2008, efectele unei hotărâri judecătoreşti, mai ales că acest lucru nu se întâmplă pentru prima dată în România. Această decizie încalcă normele UE în domeniul telecomunicaţiilor şi contravine însuşi principiului statului de drept, care stă la baza Uniunii Europene".

În replică, reprezentanţii Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) au anunţat că au luat act de decizia Comisiei Europene de a declanşa procedura de infringement împotriva României pe tema asigurării independenţei autorităţii de reglementare în domeniul comunicaţiilor electronice.

"Obiecţiile Comisiei vizează, în fapt, nerespectarea de către ţara noastră a prevederilor Directivei 21/2002/CE privind cadrul comun de reglementare în comunicaţii prin adoptarea ordonanţelor de urgenţă prin care se înfiinţau ANRCTI (2006) şi ANC (2008)", spun reprezentanţii MCSI.

Reprezentanţii ministerului au precizat că, în următoarele zile, România va primi oficial scrisoarea de punere în întârziere, şi va avea un termen de două luni pentru a transmite observaţiile sale.

La rândul lor, reprezentanţii Comisiei au adăugat, însă, că este crucial să se evite o nouă restructurare pripită a autorităţii de reglementare în telecomunicaţii din România, solicitând să se identifice o soluţie instituţională mai durabilă, care să reflecte integral, în litera şi spiritul lor, reglementările UE privind independenţa autorităţilor de reglementare.

Şi asta deoarece, "restructurarea autorităţii de telecomunicaţii de către guvernul Tăriceanu în pofida unei sentinţe judecătoreşti este fără precedent în alte ţări şi cu atât mai gravă cu cât e a doua oară când o asfel de măsură a schimbat şeful autorităţii", potrivit purtătorului de cuvânt al Comisiei, Martin Selmayr, citat de NewsIn.

Precizăm că procedura de infringement va fi închisă când Comisia Europeană va constata că măsurile adoptate de autorităţile române sunt îndeajuns de solide şi garantează stabilitatea instituţională.

Cătălin Deacu

ENERGIE

Comisia Europeană (CE) a trimis, ieri, pentru 20 de state membre printre care şi România, un aviz motivat pentru că nu au comunicat transpunerea în legislaţia naţională a directivei europene privind eficienţa energetică. Un comunicat de presă al Comisiei arată că 20 de state au primit, în iulie 2008, scrisori de notificare pentru a duce la îndeplinire această sarcină. Cum aceste ţări membre nu s-au conformat, Comisia a decis declanşarea celei de-a doua etape a procedurii de "infringement".

Acţiunea CE a produs mirare printre autorităţile de la Bucureşti. Ministerul Economiei este responsabil cu adaptarea legislaţiei europene privind eficienţa energetică, iar de aplicarea programelor se ocupă Agenţia Română pentru Conservarea Energiei (ARCE). Mirarea autorităţilor este explicabilă întrucât România are, din martie 2008, o lege privind măsurile de promovare la consumatori a eficienţei energetice, prin adoptarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului (OUG) 22/2008. Surse din Ministerul Economiei susţin că s-ar putea ca România să fi ajuns în această situaţie din cauza unei simple probleme de comunicare către Comisie a adaptării legislaţiei noastre la cea comunitară.

Ministerul Economiei a anunţat, ieri, într-un comunicat, că în situaţia în care România va primi în mod oficial avizul motivat al Comisiei Europene aferent procedurii de infringement, autorităţile române au la dispoziţie un termen de două luni pentru transmiterea răspunsului. România a transpus parţial directiva 2006/32 privind eficienţa energetică la utilizatorii finali şi serviciile energetice, prin OUG nr.22/2008. Unele prevederi ale ordonanţei necesită pentru aplicare emiterea unei Hotărâri de Guvern (HG). Proiectul de HG este elaborat şi se află în analiză şi promovare în cadrul Ministerului Economiei, se mai arată în comunicat.

Ministerul Economiei apreciază că, până la termenul care va fi indicat de Comisia Europeană pentru transmiterea răspunsului la avizul motivat, actul normativ care asigură preluarea integrală a directivei va fi adoptat şi notificat oficialilor comunitari.

OUG 22/2008 prevede măsuri de încurajare a economisirii energiei la nivelul consumatorilor casnici şi industriali, reabilitarea termică a imobilelor de locuit, încurajarea instalării de sisteme de încălzire şi răcire cu consum redus de energie, de sisteme cu consum redus pentru iluminare, gătit şi refrigerare, precum şi măsuri pentru producerea energiei din surse regenerabile.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb