''European Newsroom'' va fi lansată oficial la Bruxelles

S.B.
Miscellanea / 6 septembrie 2022

Sursa foto: https://europeannewsroom.com/

Sursa foto: https://europeannewsroom.com/

Lansarea oficială a ''European Newsroom (enr)'', un proiect de cooperare între 18 agenţii de presă europene, va avea loc marţi, la Bruxelles, în prezenţa a doi vicepreşedinţi ai Comisiei Europene, Vera Jourova, însărcinată cu portofoliul valori şi transparenţă, şi Margaritis Schinas, responsabil de promovarea modului nostru de viaţă european, informează Agerpres.

European Newsroom este o iniţiativă derulată în comun de agenţiile dpa (Germania), care este şi coordonatorul proiectului, AFP (Franţa), ANSA (Italia), AGERPRES (România), APA (Austria), ATA (Albania), Belga (Belgia), BTA (Bulgaria), EFE (Spania), Europa Press (Spania), FENA (Bosnia şi Herţegovina), HINA (Croaţia), MIA (Macedonia de Nord), STA (Slovenia), Tanjug (Serbia) şi TASR (Slovacia). La acestea se adaugă PAP (Polonia) şi Ukrinform (Ucraina) care au statut de agenţii de presă partenere.

Conform descrierii proiectului de pe site-ul https://europeannewsroom.com, ''este vorba despre agenţii de presă europene care lucrează împreună, la vedere şi dincolo de graniţe''. ''Aceasta nu este doar ideea care stă la baza creării redacţiei, ci şi ideea care stă la baza unei Europe unite''.

European Newsroom (enr) a început să fie operaţională la Bruxelles la 1 iulie şi îşi propune să promoveze şi să consolideze cooperarea şi schimburile între corespondenţii agenţiilor de presă participante. Este un concept nou şi unic, caracterizat prin schimb de informaţii obiective şi precise între agenţiile de presă din şi despre Europa, înţelegere reciprocă şi diversitate. Platforma oferă agenţiilor fapte verificate şi acces la ştiri şi surse dincolo de propagandă şi ştiri false, ceea ce contribuie la menţinerea jurnalismului de calitate prin contracararea diseminării tot mai accentuate a dezinformării.

Pentru utilizatorii individuali, verificarea multitudinii de informaţii disponibile pe internet este adesea greu de realizat, mai ales atunci când este vorba de evenimente care au loc în alte ţări sau de complexa politică europeană. De aceea, verificările faptelor fac parte integrantă din Newsroom-ul european, care se doreşte a fi un centru de calitate şi integritate jurnalistică în inima UE.

''Aceasta va fi prima redacţie paneuropeană care va permite jurnaliştilor să relateze în comun despre afacerile UE şi să promoveze un spirit de colaborare. Prin acest nou pas, consolidăm spaţiul informaţional european şi creştem accesul cetăţenilor la informaţii de calitate", declara comisarul european pentru piaţa internă , Thierry Breton, pe 29 noiembrie, la anunţarea acestei iniţiative.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb