Euroregiunea Siret-Prut-Nistru va accesa fonduri în valoare totală de 27 de milioane de euro

Doru Mocanu, Iaşi
Ziarul BURSA #Companii #Fonduri Europene / 5 iulie 2005

Euroregiunea Siret-Prut-Nistru are la dispoziţie, pînă la sfîrşitul anului 2006, un fond în valoare totală de 27 de milioane de euro, reprezentînd finanţarea acordată de Uniunea Europeană în cadrul Programului de vecinătate România-Republica Moldova. Aceste fonduri vor fi destinate susţinerii proiectelor de dezvoltare a infrastructurii, de îmbunătăţire a condiţiilor de mediu, turism, educaţie şi servicii sociale. Potrivit acordului încheiat între cei 21 de membri ai Euroregiunii, partea română va beneficia de 22 de milioane de euro, iar cea moldovenească de 5 milioane de euro.

"Acest program de vecinătate trebuia lansat în 2004, dar întîrzierile în soluţionarea unor aspecte procedurale au determinat atingerea acestui obiectiv abia acum. Important este că fondurile pe care le-am avut la dispoziţie începînd cu anul 2004 nu s-au pierdut, astfel încît acestea pot fi accesate pînă la finalul anului 2006. Cei 21 de membri ai Euroregiunii au pus la punct protocolul de colaborare, documentul urmînd să fie ratificat de Guvernul României, de cel al Republicii Moldova, dar şi de Uniunea Europeană, moment din care pot fi depuse proiectele în vederea obţinerii finanţării", a spus domnul Lucian Flaiser, preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi şi al Comitetului Director al Euroregiunii Siret-Prut-Nistru.

Potrivit protocolului încheiat, vor fi finanţate proiecte de dezvoltare a infrastructurii, proiecte cu impact social, dar şi cele care vizează pregătirea membrilor Euroregiunii în vederea aderării la Uniunea Europeană. Proiectele de infrastructură pot beneficia de o finanţare maximă de 800.000 de euro, iar cele de pregătire pot atinge valoarea de 50.000 de euro. Membrii români ai Euroregiunii trebuie să participe cu 10% din valoarea proiectelor, iar cei din Republica Moldova cu 5%. Aces-te finanţări se adreasează doar autorităţilor locale sau instituţiilor care se asociază cu autorităţile locale membre ale Euroregiunii. "Este pentru prima dată cînd Uniunea Europeană finanţează proiecte de colaborare transfrontalieră pentru zona de graniţă dintre România şi Republica Moldova", a subliniat domnul Flaiser.

Constituită în anul 2002, cu scopul extinderii şi îmbunătăţirii relaţiilor dintre judeţele româneşti şi raioanele moldoveneşti din zona de graniţă, Euroregiunea Siret-Prut-Nistru numără acum 21 de membri, patru dintre aceştia fiind consiliile judeţene Iaşi, Vaslui, Botoşani şi Galaţi, iar ceilalţi sînt reprezentaţi de consilii raionale din Republica Moldova. Potrivit statutului, aceasta are ca scop extinderea şi îmbunătăţirea relaţiilor dintre colectivităţile şi autorităţile locale în domeniile economic, educaţional, cultural, ştiinţific şi sportiv, pentru asigurarea unei dezvoltări durabile a regiunii în contexul alinierii la standardele în domeniu în plan european. Judeţele şi raioanele membre ale Euroregiunii au convenit să colaboreze, printre altele, la elaborarea de programe comune în concordanţă cu posibilităţile economice ale părţilor, la elaborarea unui sistem informaţional comun, şi la sprijinirea şi stimularea cooperării între camerele de comerţ din cele două ţări. De asemenea, Euroregiunea va sprijini înfiinţarea de societăţi comerciale şi de bănci cu capital mixt, stabilirea de relaţii de cooperare în domeniul producţiei agricole şi a comerţului cu produse agricole, sprijinirea încheierii de contracte economice între societăţile comerciale, realizarea unor activităţi comune economice şi financiare pe terţe pieţe.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb