Eurostat: Munca la negru reprezintă 16-21% din PIB-ul României

Valoarea muncii la negru în România se situează între 16 şi 21% din PIB, iar România este statul UE cu cea mai mare proporţie de cetăţeni (23%) ale căror venituri şi bonusuri nu sunt în totalitate declarate autorităţilor competente, arată un Eurobarometru dat miercuri publicităţii.

Potrivit ultimelor date ale Comisiei Europene, amploarea muncii "la negru" în statele UE din centrul şi estul Europei este mai mare comparativ cu nivelul din vechile state membre. România se află pe locul cinci din punctul de vedere al proporţiei reprezentate de munca la negru - 16-21% din PIB, potrivit unor date disponibile din 2006. România este depăşită însă de Bulgaria (35% în 2004), Ungaria (18% în 1998), Letonia (18% în 2000) şi Lituania(18,9% în 2002).

Eurobarometrul a indicat că principalul motiv pentru care se recurge la munca "la negru" este beneficiul reciproc pe care îl are atât consumatorul, cât şi angajatul de a evita impozitele şi taxele administrative.

De asemenea, la munca "la negru" recurg în special studenţii, şomerii şi persoanele care lucrează pe cont propriu. O proporţie de 42% dintre români consideră că şomerii reprezintă categoria care practică munca la negru, iar 5% că imigranţii ilegali, în timp ce persoanele care lucrează pe cont propriu sunt văzute de 26% dintre români ca predispuse la a nu-şi declara veniturile.

Munca la negru este practicată în special în domeniul serviciilor menajere şi personale, în construcţii (mai ales în statele din centrul şi estul Europei) şi vânzările en detail.

Plata în mână (sau "salariul în plic") - modalitate prin care angajatorii evită declararea tuturor sumelor plătite angajaţilor - este destul de răspândită în Europa Centrală şi de Est, în special în construcţii. România ocupă primul loc între ţările în care se practică "salariul în plic", 23% dintre angajaţi primind salariul, sau o parte din acesta, precum şi plata pentru orele suplimentare în mână.

O altă concluzie a studiului este că persoanele care consideră că nu riscă decât foarte puţin să fie prinse în ilegalitate sunt mai susceptibile să nu-şi declare veniturile. Persoanele care recurg la munca la negru au şi tendinţa de a accepta comportamentele care nu se conformează normelor sociale. Aceste comportamente se referă de la prestarea de servicii într-o gospodărie fără a declara această activitate şi veniturile aferente, până la utilizarea mijloacelor de transport fără a plăti bilet.