EUROSTAT: Sectorul serviciilor a fost afectat în toată Europa, mai puţin în Bulgaria şi România

A.P.
Miscellanea / 25 iunie 2020

Sectorul serviciilor a fost afectat în toată Europa, mai puţin în Bulgaria şi România

Criza sanitară provocată de pandemia de coronavirus a influenţat major activitatea agenţiilor de presă din Europa în ceea ce priveşte procedurile de lucru, după cum au declarat directorii unora dintre aceste instituţii media în interviuri publicate la 23 iunie pe site-ul Alianţei Europene a Agenţiilor de Presă (EANA).

Directorul agenţiei germane de presă DPA, Peter Kropsch, consideră că mass-media gratuite care furnizează informaţii bazate pe fapte sunt o piatră de temelie a unei societăţi democratice liberale. ''Astfel, munca DPA contribuie direct la societatea democratică pe care intenţionăm să o predăm copiilor noştri într-o zi. Aceasta este declaraţia de bază a misiunii grupului DPA'', a subliniat acesta. În opinia lui Kropsch, criza coronavirusului accelerează cererea de transformare digitală a presei.

Martijn Bennis, preşedintele agenţiei de presă a Olandei ANP (Algemeen Nederlands Persbureau), a apreciat că agenţiile de presă devin mai relevante în perioade de criză, dar, pe de altă parte, criza este şi o ameninţare, întrucât, atunci când clienţii acestora se confruntă cu probleme, şi agenţiile în mod inevitabil se vor confrunta cu consecinţe. Evocând pandemia de COVID-19, Bennis a remarcat că faptele şi expertiza au căpătat importanţă, deoarece există atât de multe incertitudini legate de virus. Valoarea de bază a ANP este conceptul faptelor. Faptele sunt elementele fundamentale ale căutării adevărului şi o bază comună pentru dezbaterea socială. Din acest motiv, jurnalismul ar trebui să fie complet independent de forţele care pot avea un interes în ascunderea faptelor, cum ar fi guvernul sau organizaţiile comerciale, a subliniat Bennis.

Directoarea agenţiei spaniole de presă EFE, Gabriela Canas, a spus că pandemia a multiplicat şi un alt virus, cel al ştirilor false. Într-o criză de genul acesta, agenţiile de ştiri trebuie să facă un efort suplimentar pentru a menţine oamenii bine informaţi, în special în perioadele de durere, confuzie şi ştiri false. ''Dar pentru mine, este clar că trebuie să ne adaptăm foarte repede companiile la provocările noilor tehnologii. Cu toţii am învăţat o lecţie: ne reînnoim sau murim. Vestea bună pentru noi este că EFE şi-a arătat în timpul acestei pandemii capacitatea de adaptare şi avem în plan să continuăm pe această cale''.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb