Examen de etapă

Guvernul a trecut de moţiunea de cenzură. Prima probă a coeziunii majorităţii parlamentare a fost promovată fără emoţii. După toate aparenţele guvernul are sprijinul Parlamentului. Dacă la investitură echipa propusă de Călin Popescu Tăriceanu primea 265 de voturi şi era respinsă de 200 de parlamentari, cu ocazia moţiunii de cenzură majoritatea s-a conservat, dar opoziţia nu a mai adunat decît 186 de voturi. Diferenţa de 79 de voturi în favoarea actualului guvern indică o majoritate stabilă. Dar aparenţele înşală. Cele 14 voturi mai puţin ale opoziţiei nu indică o schimbare semnificativă a raportului de forţe; ele nu pot fi contabilizate nicăieri. Situaţia parlamentară rămîne stabilă, dar viitorul rămîne deschis. Criza internă a PSD nu a slăbit influenţa sa parlamentară. Iar ofensiva sindicală de vară începută prin greva din CFR poate crea fisuri în coaliţie. Echilibristica coaliţiei începută în decembrie 2004 continuă, dar finalul rămîne incert. Pentru moment, însă, PSD nu pare să poată bascula guvernul.

De altfel, prima etapă a guvernării nu s-a încheiat pe 22 iunie cu votarea moţiunii de cenzură propusă de PSD şi sprijinită de PRM. Bilanţul primei jumătăţi de guvernare se va putea realiza după Convenţia Naţională a PD de sîmbătă şi încheierea primei sesiuni parlamentare. Numirea conducerii interimare la TVR şi SRR, programată pentru săptămîna viitoare, reprezintă un examen cel puţin la fel de important ca moţiune de cenzură, dar fără să conducă la căderea guvernului. Abia după aceea, coeziunea Alianţei şi dinamica coaliţiei de guvernare vor putea fi evaluate corect. Pe de altă parte, deşi pare formal, apelul la Curtea Constituţională pe care PSD l-a anunţat are un impact mediatic redus, cît şi un rol instituţional important. Poate de aceea, dintre partidele cu potenţial de coaliţie (Partidul Conservator şi UDMR), PC a preferat să sprijine cu rezerve guvernul. Utilizînd în continuare potenţialul de şantaj, foştii umanişti au indicat alte patru domenii care ar fi trebuit reglementate pentru reformarea justiţiei (condiţii materiale minime, sistem intern de autoreglare, fluidizarea procedurilor procesuale, creş-terea credibilităţii), indicînd un acord parţial cu actuala coaliţie. Imaginea unei coaliţii artificiale se păstrează şi după acest moment, iar poziţia PC, chiar dacă a fost un simplu exerciţiu retoric, va avea efecte politice.

După o jumătate de an de guvernare, controlul efectiv al puterii nu este încă realizat, iar coaliţia este la fel de oscilantă. Protocolul coaliţiei nu a rezolvat decît formal problema loialităţii partidelor participante. În continuare componenţa parlamentară rămîne crucială în realizarea condiţiilor formale pentru o guvernare relativ stabilă. Relaţiile tensionate din interiorul coaliţiei au dus la continuarea coabitării dintre cei doi preşedinţi PSD ai camerelor şi o majoritate de altă orientare. Armonia guvernamentală poate fi mimată, dar nu poate fi demonstrată. Iar formula improvizată de guvernare creează dificultăţi în procesul de iniţiere şi implementare a proiectelor de politici publice.

În aceste condiţii instabile, preşedintele rămîne centrul efectiv al puterii. Acţiunea prezidenţială a dat notă specifică acestei prime etape a ciclului guvernamental. Cele şase luni de mandat demonstrează tendinţa de prezidenţializare a regimului politic. Dar preşedintele este limitat în acţiunea sa atît de prevederile constituţionale, dar şi de înţelegerile partitocratice. Marja sa de manevră rămîne îngustă, iar recursul direct la public devine din ce în ce mai mult semnul unei comunicări imperfecte cu principalii actorii politici.

Conflictele interne din PSD au generat o situaţie favorabilă guvernării. Prăbuşirea fostului partid de guvernămînt este probabil una conjuncturală. Chiar dacă la începutul fiecărui nou ciclu guvernamental încrederea în instituţii creşte, după o perioadă, tendiţa de depreciere înregistrată la acest capitol se inversează, iar partidele sînt primele afectate. Sensibile la logica perversă a sondajelor de opinie acestea dau primele semne de neîncredere şi erodează şi mai mult legitimitatea guvernării. Aflate în căutarea unei majorităţi de negăsit, partidele din coaliţie se poziţionează şi repoziţionează permanent. Aflate într-o competiţie deschisă, acestea se deplasează pe nisipuri mişcătoare.