Examen de incapacitate

Eu unul, vă spun cinstit, am rămas puţin mirat! Dacă activităţile şcolare şi extra-şcolare legate de Bacalaureat, la un singur liceu din Bucureşti, au ajuns să mobilizeze Procuratura şi SRI-ul, stau şi mă întreb ce-au păzit unităţile speciale ale Jandarmeriei? De ce-a dormit în cizme unitatea de spionaj, contra-spionaj, anti-spionaj sau, mă rog, protecţie a personalului din Ministerul de Interne? Dacă, nu cumva, era cazul ca şi unităţile armatei, măcar Poliţia militară şi Direcţia Informaţii, să fi avut un cuvînt de spus în combaterea ameninţărilor la adresa siguranţei şi a securităţii naţionale, atît de grav puse în pericol de matrapazlîcurile organizate, în grup şi individual, de cei cîţiva profesori, elevi şi părinţi, puşi să dărîme România de la temelii, începînd cu Liceul Bolintineanu? Fie vorba între noi, întrucît o parte din informaţiile secrete privind "rezolvarea subiectelor la limba română" au circulat pe servere externe, ne-am fi aşteptat ca şi SIE să se sesizeze, din oficiu! Nu de alta, dar nu putem lăsa "duşmanii poporului" să-şi facă de cap, în ţărişoara noastră, chiar cum vor ei şi cînd vor ei, să ne întineze idealurile luminoase ale Bacalaureatului care, la noi, sunt sublime, dar de mult prea multă vreme, lipsesc cu desăvîrşire! Dacă lăsăm gluma, tristă, de o parte, însă, şi privim tabloul a ceea ce sunt şi ceea ce fac instituţiile din Româ­nia, atunci avem toate motivele să credem că ne trezim în fiecare diminează nu dintr-un, ci într-un coşmar!

Ce este, ce poate şi ce face Parlamentul României a ajuns să se apropie periculos de mult, dacă nu chiar să echivaleze, cu răspunsurile cuprinse în celebrul tratat de popularizare filosofică: "Ce este şi ce vrea miliţienii". De la organizarea şi activităţile Comisiei pentru revizuirea Constituţiei, pînă la alegerea conducerilor, componenţei comisiilor permanente de lucru, şi de la ceea ce mai mult nu fac, decît fac, sus numitele comisii, totul are aspectul unei grădiniţe în care nişte copii rău crescuţi şi mult prea departe de capacităţile dreptei judecăţi a maturităţii au rămas de prea multă vreme nesupravegheaţi. Parlamentul în care cetăţeanul "Jiji" a fost membru al Comisiei Juridice nu poate conta nici măcar cît o glumă proastă, necum drept o instituţie serioasă, "capabilă să dea ţării legile de care are nevoie"!

Instituţiile României, cel puţin cele din registrul guvernării, sunt toate construite şi funcţionează după trei legi: "Legea" penalizării arbitrare şi a opresiunii crescînde a cetăţeanului şi a activităţilor sale, mai ales dacă sunt creative şi produc efecte sociale pozitive; "Legea" creşterii neîntrerupte de personal, funcţii şi atribuţii inutile, redundante, ori de-a dreptul disfuncţionale; respectiv "Legea" predominanţei absolute a cerinţelor interne, oricît de arbitrare şi neîntemeiate ar fi ele, asupra solicitărilor din afară, fie ale cetăţenilor, fie ale altor instituţii, oricît de îndreptăţite şi necesare ar fi acestea (Legea permanentei şi neîntreruptei dezvoltări a autismului instituţional)! Iau cîteva exemple, pentru ilustrare, pur şi simplu! Oricine vede că, pe agenda învăţămîntului din România, prioritare sunt: creşterea dramatică a abandonului şi a eşecului şcolar, reforma sistemului administrativ din educaţie (renunţarea la veriga aberantă a "inspectoratelor", redefinirea relaţiilor cu comunităţile locale, reprogramarea funcţiilor la nivel de minister etc.), reprofesionalizarea personalului didactic, introducerea şi cultivarea unor standarde competitive de performanţă didactică, atît pentru profesori cît şi pentru elevi, crearea unei noi culturi educaţionale, care să valorizeze performanţa măsurabilă, nu capacitatea de a fura şi de a înşela la examene, ori pe tot parcursul anilor dintr-un ciclu de învăţămînt. În loc de toate acestea, birocraţia ministerială se ocupă de "bacalaureat", iar cînd nu mai face faţă, cheamă Procuratura şi SRI-ul!!!!

Problema României, însă, nu este doar că avem tot mai mulţi absolvenţi de liceu incapabili să dea piept cu examenul de "maturitate", că avem tot mai mulţi profesori care nu ştiu nimic despre elevii lor, pentru că nu au contribuit cu nimic la formarea lor, prin educaţie, că avem o administraţie aberantă a învăţămîntului, că standardele pedagogice sunt sub cele ale lui Marius Chicoş Rostogan; problema noastră, înainte de toate, este că noi, cetăţenii maturi ai societăţii, am căzut "cu brio" la proba de construcţie şi utilizare a instituţiilor: de la cele foarte vizibile, ale guvernării, la cele mai puţin vizibile, care susţin viaţa grupurilor şi a comunităţilor, cele fără de care nu se poate naşte o societate viabilă, funcţională şi capabilă de dezvoltare! A noastră a căzut deja sub pragul de supravieţuire! Putem spune, de aceea, "cu mîndrie", că ne-am luat cu toţii "Examenul de incapacitate" socială!