Excepţia engleză

Participarea la războiul din Irak a costat electoral mai multe guverne continentale, de la înfrîngerea popularilor spanioli ai lui Jose Maria Aznar în martie 2004, la insuccesul lui Silvio Berlusconi în alegerile locale din aprilie 2005. Dar, situaţia nu pare să se repete în cazul lui Tony Blair. Epoca Blair va rămîne, oricare vor fi rezultatele alegerilor parlamentare de astăzi, o etapă unică în istoria Marii Britanii. Cînd în mai 1997 încă tînărul politician laburist (43 de ani) reuşea să întrerupă 18 ani de dominaţie conservatoare, viitorul său părea să stea sub semnul revoluţiei neo-liberale. După opt ani de la venirea sa la guvernare, amintirea "doamnei de fier" Margaret Thatcher şi a politicilor sale excesive s-a estompat. Majoritatea laburistă care a sprijinit guvernarea lui Tony Blair a susţinut o creştere economică neîntreruptă şi a relansat prezenţa britanică în lume. Moştenirea vechiului imperiu colonial a fost relansată în noul context geopolitic unipolar de după prăbuşirea comunis-mului, iar imaginea laburiştilor ca principali actori ai retragerii din colonii a fost astfel reabilitată.

Bilanţul pozitiv al guvernării laburiste este în primul rînd economic. Abordarea economică novatoare s-a făcut remarcată din primele zile ale celui dintîi mandat, cînd a fost proclamată independenţa băncii centrale, Bank of England, şi şi-a dovedit vigoarea în perioada de după 11 septembrie 2001, cînd Marea Britanie a rămas singura ţară dezvoltată neafectată de recesiune. Astfel s-a realizat cea mai spectaculoasă confirmare a capitalismului, Anglia cunoscînd cea mai lungă perioadă de creştere economică din toată istoria omenirii. Dacă după 2000 "a treia cale" propusă de Blair şi fundamentată de Anthony Giddens, director la London School of Economics şi ideolog al noii orientări politice, nu a mai fost susţinută în Europa continentală, iar după eşecul lui Al Gore a fost părăsită şi în America, "noii laburişti" au rămas singuri, ceea ce explică poate atitudinea lor pro-americană de după 2001. Succesele macroeconomice ilustrate de dinamica creşterii economice, ce a atins 3,1% în 2004 şi este prognozată la 2,6% în 2005 (faţă de 1,6% în zona euro), reprezintă principalele atuuri care fac probabil un al treilea succes electoral consecutiv pentru laburiştii britanici.

Pe plan politic, a treia cale a moderat într-o perspectivă neo-liberală politicile şi discursul laburist. În sensul tradiţionalului clivaj stînga-dreapta, noii laburişti ghidaţi din 1994 de Tony Blair sînt astăzi mai la dreapta decît multe partide de centru-dreapta în probleme precum serviciile de sănătate, taxarea învăţămîntului public, legislaţia antiteroristă şi mai ales războiul din Irak. Această poziţionare a deschis noi perspective liberal-democraţilor care au devenit a treia forţă politică şi au transformat bipartidismul într-un multipartidism dezechilibrat. Încă de la alegerile europene din iunie 2004, liberal-democraţii se anunţau drept redutabili adversari ai laburiştilor în domenii pe care primii le controlau pînă de curînd (taxarea bogaţilor, ecologismul, pacifismul). Strategia electorală a laburiştilor a constat în a minimiza sciziunile şi de a se plasa între cele două alternative (conservatori şi liberali) pentru a fructifica votul util. De altfel, Tony Blair a avertizat constant asupra consecinţelor votului de protest (posibil de mobilizat datorită implicării în aventura irakiană). Clasa mijlocie va rămîne probabil fidelă noilor laburişti, dar tradiţionala preponderenţă în mediul muncitoresc va bascula probabil spre liberal-democraţi.

Pentru ca suspansul să existe pînă în ultimul moment, dominaţia laburistă în cele mai dis-putate circumscripţii a cunoscut o diminuare în comparaţie cu alegerile din 2001, ajungînd la 5%, procent ce poate fi oricînd basculat. Situaţia rămîne imprevizibilă cu atît mai mult cu cît teama irakiană a crescut ca acoperire în ziarele centrale - de la 8% acum două săptămîni la 18% în ultimele zile, conform unui studiu dat publicităţii de institutul pentru analiză media Factiva. Pe parcursul lunii aprilie, în mai mult de 1100 de articole din cotidiane-le naţionale, numele lui Tony Blair a fost asociat cuvintelor "minciună" sau "mincinos", ceea ce indică tensiunea etică ce a caracterizat campania electorală din 2005. Mai mult chiar, pentru a atrage atenţia opiniei publice asupra situaţiei din Irak, rudele unor soldaţi ucişi în Irak candidează în alegeri, Tony Blair confruntîndu-se în circumscripţia Sedgefield din nord-estul Angliei în care candidează cu Reg Keys, tatăl unui militar englez ucis în Irak.

Cu două zile înaintea scrutinului din 5 mai, laburiştii beneficiau, după sondajele de opinie, de un avans de 10%, dar chestiunea irakiană mai poate încă influenţa votul celor 36%. Dacă nimic important nu intervine, laburiştii ar putea obţine 39% din voturi, contra 29% conservatorii şi 22% liberal-democraţii. În acest context, susţinerea de ultimă oră a actualei majorităţi de către cotidiane importante precum Times, Guardian şi Financial Times, ar putea asigura victoria laburistă.