Reporter: Tranzacţiile de vineri, 13 septembrie 2013, şi luni, 16 septembrie 2013, cu acţiuni SIF1 Banat Crişana au ridicat suspiciuni de manipulare a pieţei atât ASF, dar şi unor acţionari SIF1. Sunt unele voci care susţin că aţi avea legătură cu aceste tranzacţii. Cum comentaţi?
Dragoş Bîlteanu: Nu comentez. Nu este prudent ca noi, cei implicaţi în managementul societăţii, să ne dăm cu părerea referitor la tranzacţiile cu acţiuni ale societăţii efectuate pe piaţa de capital.
Reporter: Cum răspundeţi celor care vă acuză că faceţi parte dintr-un grup care vrea să "devalizeze" SIF-ul, în detrimentul celorlalţi acţionari?
Dragoş Bîlteanu: În primul rând, nu ştiu cui să răspund, înţelegând că, de fapt, întrebarea nu vă aparţine. Poate ne indicaţi cine sunt persoanele respective, să înţelegem dacă este vorba de acţionari ai societăţii noastre sau persoane care pot avea un alt interes decât societatea.
Ce pot să vă spun este că, de la începutul mandatului meu, în mai puţin de un an, SIF1 a devenit cea mai valoroasă din punct de vedere al activului net, iar în anii următori vom putea evalua împreună cum vor evolua lucrurile.
Reporter: Unii acţionari au avut nemulţumiri faţă de activitatea conducerii SIF1, în acest an - cumpărarea de obligaţiuni Romenergo, faptul că SIF1 a plătit 4,56 milioane euro pentru pachetul majoritar de acţiuni al firmei Azuga Turism, dar şi faptul că SIF1 şi-a înregistrat divizia de imobiliare în Cipru. Cum le răspundeţi cârcotaşilor? Punctual, care au fost motivele care au stat la baza acestor decizii?
Dragoş Bîlteanu: În aceeaşi perioadă, s-au cumpărat obligaţiuni emise şi de alţi emitenţi şi obligaţiuni emise de Romenergo. Romenergo este o societate având un portofoliu de contracte importante de general contractor în domeniul energiei, precum şi active semnificative: active imobilizate, corporale, financiare care nu ridică probleme în ceea ce priveşte garantarea valorii împrumutului obligatar. În plus, destinaţia împrumutului obligatar a fost exclusiv de înlocuire a unor finanţări bancare existente. Societatea respectivă nu a avut niciodată niciun fel de probleme în a-şi onora datoriile scadente către finanţatori.
Atât timp cât SIF obţine prin acest plasament un randament mai mare decât alte plasamente financiare similare, nu există niciun impediment în a finanţa o societate afiliată, cât timp se respectă obligaţiile de transparenţă şi de informare a investitorilor.
În încercarea de a răspunde "cârcotaşilor", cum îi numiţi dumneavoastră, ar însemna că băncile sau grupurile financiare nu ar trebui să finanţeze nicio societate afiliată sau angajaţi sau persoane implicate. Dimpotrivă, este o abordare complet greşită - afacerile se fac cu persoanele în care ai încredere, bineînţeles respectând toate normele, atât legale cât şi morale.
Referitor la Azuga Turism - această achiziţie a fost finalizată în mandatul consiliului de administraţie precedent, după ce eu am preluat funcţia de preşedinte. Este o achiziţie la care s-a lucrat câteva luni bune, a fost temeinic documentată prin due-diligence atât cu experţii interni, cât şi cu consultanţi externi, iar preţul la care a fost finalizată noi îl considerăm deosebit de avantajos pentru SIF (un discount semnificativ de aproximativ 50% faţă de evaluarea activelor nete ale societăţii). Societatea Azuga Turism deţine în proprietate importante active din staţiunea Azuga, în speţă telegondola modernă (cel mai important activ, evaluat la un preţ redus comparativ cu celelalte investiţii similare din zonă), câteva terenuri importante în cele mai bune zone disponibile din staţiune, un hotel având toate facilităţile aferente, precum şi alte câteva facilităţi de alimentaţie publică. Societatea nu are probleme în a-şi achita restul de finanţare bancară rămas, care este nesemnificativ în raport cu valoarea activelor.
Reporter: Ne puteţi spune dacă acţiunile SIF Imobiliare sunt nominative sau la purtător? Cum s-a calculat prima de emisiune la constituirea SIF Imobiliare - aport active de 22 de milioane de euro pentru un capital social de 1 milion de euro? SIF Banat Crişana a venit cu bani la majorarea de capital de 500.000 de euro a SIF Imobiliare Limited? A fost depusă la ASF documentaţia necesară admiterii la tranzacţionare a SIF Imobiliare pe ATS-ul bursei?
Dragoş Bîlteanu: Referitor la SIF Imobiliare - începând cu data preluării funcţiei de Preşedinte în cadrul vechiului consiliu de administraţie şi continuâd apoi în cadrul noului consiliu de administraţie - am prezentat o nouă abordare în ceea ce priveşte administrarea societăţilor controlate de SIF, abordare care a fost de asemenea inclusă şi în programul de activitate prezentat în cadrul AGA din luna aprilie 2013.
Concret, SIF controla la momentul respectiv un număr de 29 de societăţi, din care 5 firme industriale, 6 hoteluri şi 18 deţinând în principal active imobiliare. Drept pentru care am propus CA-ului şi apoi am prezentat în AGA, prin programul de activitate pentru acest an, înfiinţarea a două societăţi holding în care să grupăm aceste societăţi funcţie de specificul activităţii. Scopul unei astfel de structuri este mai buna administrare, prin activităţi coordonate unitar, care să ducă la creşterea veniturilor, eficientizarea costurilor şi îmbunătăţirea managementului acestor societăţi.
Întrucât, până la această dată, nu avem o legislaţie favorabilă referitoare la regimul societăţilor holding, consultanţii care au studiat mai multe jurisdicţii ne-au recomandat Cipru ca fiind cea mai favorabilă, având în vedere mai multe considerente. De ce pentru SIF "nu este bine" să folosească cele mai eficiente structuri holding pentru a înfiinţa un vehicul pentru real-estate în condiţiile în care principalii investitori în acest domeniu fac acest lucru?
SIF Imobiliare a emis acţiuni nominative deţinute în proporţie de 99,99% de SIF, iar restul de 0,01% deţinute de alte 6 societăţi controlate de SIF (numărul minim de acţionari pentru a putea fi înregistrată ca PLC - adică societate publică, condiţie necesară pentru a putea fi listată - fiind de 7), până la data la care va începe tranzacţionarea acţiunilor pe BVB.
Formalităţile cu Depozitarul Central au fost finalizate, de la BVB avem avizul preliminar de principiu, iar în momentul în care se va finaliza înregistrarea acţiunilor la ASF va urma finalizarea cu BVB şi începerea tranzacţionării. Pentru moment, firma va fi listată pe ATS-CAN, iar în momentul în care va îndeplini şi restul de cerinţe va putea fi transferată la una dintre categoriile BVB. Regulile de raportare şi informare vor fi respectate, ca în cazul oricăror alte societăţi listate.
La constituirea societăţii, prima de emisiune (în sumă de 21,5 milioane euro) reprezintă diferenţa între valoarea activelor aduse ca aport în natură la capitalul social în momentul înfiinţării societăţii (în sumă de 22,5 milioane euro) şi valoarea capitalului social (în sumă de 1 milion euro). La înfiinţare, societatea a emis un număr de 1.000.000 acţiuni având o valoare nominală de 1 euro şi VUAN (n.r. valoarea unitară a activului net) de 22,5 euro /acţiune.
În vederea asigurării de capital pentru eventuale dezvoltări ale activelor imobiliare din societăţile deţinute şi pentru eventuale noi investiţii în domeniul imobiliar, societatea SIF Imobiliare PLC a hotărât majorarea capitalului social prin emiterea de 500.000 acţiuni noi având o valoare nominală de 1 euro şi un preţ de subscriere în numerar de 20 euro.
Până în acest moment, SIF1 nu a subscris şi nici plătit nicio acţiune din majorarea de capital, conform legii din Cipru (bazată de fapt pe legea engleză), neexistând un termen în acest sens. Bineînţeles că, din momentul admiterii la tranzacţionare şi a prezentării rezultatelor anuale, societatea va fi interesată în a atrage şi alţi investitori financiari minoritari pentru a creşte valoarea activelor administrate.
Reporter: Ce alte surprize le mai pregătiţi acţionarilor, în acest an?
Dragoş Bîlteanu: Noi nu pregătim "surpize" acţionarilor. Noi administrăm societatea aşa cum considerăm că este cel mai bine, conform programului de activitate prezentat şi aprobat de AGA, iar în cazul în care, la sfârşitul mandatului nostru, acţionarii nu vor fi mulţumiţi, nu ne vor mai acorda încrederea pentru încă un mandat.
Reporter: Va participa SIF1 la oferta Romgaz? Consideraţi că structurarea ofertei Romgaz în acţiuni la BVB si GDR-uri la Londra este varianta cea mai rentabilă pentru piaţa de capital?
Dragoş Bîlteanu: Până la acest moment, nu avem fundamentată niciun fel de decizie referitoare la IPO Romgaz.
Reporter: Care sunt măsurile pe care consideraţi că ar trebui să le ia noul CEO al BVB, Ludwik Sobolewski, pentru dezvoltarea pieţei de capital?
Dragoş Bîlteanu: Nu am experienţa domnului Sobolewski în conducerea unei Burse pentru a-i putea spune ce măsuri să ia.
Totodată, consider că, aşa cum de altfel a şi început, este binevenită abordarea în sensul de a avea o atitudine pro-activă, de a aduce marfă în piaţă, de a convinge societăţile private să se listeze sau de a se face privatizări prin piaţa de capital. Chiar dacă uneori pot exista şi IPO nereuşite, nu înseamnă că nu vor urma altele de succes.
Reporter: Intenţionaţi să colaboraţi cu SIF Moldova şi în alte proiecte, pe lângă SAI Muntenia? Dar cu celelalte SIF-uri?
Dragoş Bîlteanu: După cum probabil ştiţi, toate SIF-urile (de fapt toate AOPC-urile) au anumite limite investiţionale. Ceea ce înseamnă că, pentru a putea participa la proiecte importante, avem nevoie de parteneri. Suntem deschişi la a participa în proiecte noi, atât cu SIF-urile, cât şi cu alţi parteneri instituţionali din România sau din străinătate.
Reporter: Care este relaţia actuală pe care o aveţi cu Banca Transilvania, având în vedere istoricul destul de conflictual dintre SIF1 şi TLV?
Dragoş Bîlteanu: Deţinem acţiuni şi obligaţiuni emise de BT. Deci avem încredere că este o bancă de viitor.
În cadrul societăţilor în care am activat în trecut, am făcut tot posibilul pentru a stinge conflictele deja începute de predecesorii mei pe baza unor tranzacţii negociate împreună cu avocaţii şi consultanţii astfel încât ambele părţi să fie mulţumite.
Şi la SIF avem aceeaşi viziune, nu credem în conflicte, ci în colaborare şi dezvoltarea unor parteneriate durabile.
Concret, relaţia este bună şi sperăm să se îmbunătăţească în continuare.
Reporter: Care este relaţia actuală cu acţionarul Alin Tatu?
Dragoş Bîlteanu: O relaţie normală într-un mediu de afaceri.
Ne cunoaştem, ne respectăm.
Reporter: Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a respins solicitarea Consiliului de Administraţie al SIF Banat-Crişana (SIF1) cu privire la scăderea cvorumului pentru întrunirea adunărilor generale extraordinare ale acţionarilor (AGA). Aveţi in vedere măsuri suplimentare pentru atingerea acestui obiectiv?
Dragoş Bîlteanu: Urmare solicitărilor şi recomandărilor venite atât din partea unor acţionari instituţionali de prim rang, cât şi din partea altor acţionari, de a căuta soluţii în vederea demarării unei proceduri de achiziţie a propriilor acţiuni (similară cu proceduri derulate cu succes de alte fonduri închise), în vederea scăderii discount-ului de tranzacţionare şi creşterii valorii acţiunilor, solicitări pe care le-am considerat binevenite, împreună cu direcţia juridică şi cu avocaţii externi am realizat că avem două posibilităţi de a demara o astfel de procedură: prima - printr-o decizie a Consiliului de Administraţie în baza delegării AGEA de a hotărî diminuarea capitalului social; a doua - după o decizie a Consilului de Administraţie de actualizare a actului constitutiv conform cu prevederile legale coroborate apărute în ultimii ani, astfel încât să poată fi actualizat cvorumul AGEA la noile prevederi ale Legii 31 - printr-o hotărâre AGEA ce ar fi urmat să fie convocată.
S-a decis să începem cu a doua variantă. Însă ASF a decis să nu avizeze actualizarea actului constitutiv, astfel încât această modalitate s-a blocat.
Reporter: Există suspiciuni că aţi face lobby pe lângă ASF să susţină reducerea cvorumului la SIF-uri, prin lege, şi posibilitatea ca SIF-urile să deţină SIF-uri. Cum comentaţi?
Dragoş Bîlteanu: Nu ştiu ce înseamnă a face "lobby pe lângă ASF".
În schimb, am solicitat, de câte ori am avut ocazia, atât în cadrul diverselor întâlniri la CNVM şi la ASF, cât şi în cadrul altor întâlniri, fie organizate de alte SIF-uri, de presă sau Consilii consultative, revizuirea mai multor reglementări cum ar fi: actualizarea întregului cadru legal, în special coordonarea regulametelor, dispunerilor de măsuri şi deciziilor cu legile pieţei de capital; există numeroase cazuri în care respectivele acte emise de CNVM (legislaţie secundară) reglementează într-un mod excesiv, diferit sau chiar contrar prevederii legale la care se referă; apoi, transpunerea legislaţiei europene; reglementarea unor noi instrumente pe piaţa monetară şi/sau de capital... Putem detalia mult mai mult, dar nu ştiu de cât spaţiu dispuneţi pentru acest articol.
Revenim la reducerea capitalului prin cumpărarea propriilor acţiuni. Întrucât a doua opţiune pe care o aveam, respectiv de modificare a actului constitutiv pentru a putea desfăşura AGEA conform legii societăţilor comerciale s-a blocat, am revenit la prima. S-a adoptat o Decizie a Consiliului de Administraţie de reducere a capitalului social, conformă cu prevederile statutului. Urmare solicitării ASF de a prezenta fundamentarea deciziei Consiliului de Administraţie, am depus toate informaţiile şi considerentele avute în vedere, precum şi o opinie legală din partea unei case de avocaţi dintre cele mai experimentate în ceea ce priveşte piaţa de capital, care explică în detaliu delegarea dată consiliului de administraţie de a hotărî diminuarea capitalului social conform actului constitutiv şi conform hotărârii AGEA din anul 1999, hotărâre care este perfect valabilă şi în vigoare.
Reporter: De ce alte modificări ale regulamentelor/normelor consideraţi că are nevoie piaţa de capital şi pe care ar trebui să le adopte ASF?
Dragoş Bîlteanu: Pentru SIF-uri, este nevoie de o actualizare în principal a legislaţiei secundare CNVM/ASF şi apoi de o actualizare a legislaţiei pieţei de capital, astfel încât să nu mai existe o discriminare a acestor societăţi comparativ cu alte societăţi de investiţii şi/sau fonduri închise din România sau din Europa.
Reporter: Cum comentaţi evoluţia acţiunilor SIF1 Banat Crişana, având în vedere că se tranzacţionează la cel mai mare discount dintre SIF-uri?
Dragoş Bîlteanu: Este ştiut că, în general, fondurile închise de investiţii se tranzacţionează la discount.
Este de notorietate efortul pe care alte societăţi/fonduri închise de investiţii l-au făcut şi îl fac pentru o reducere a discount-ului chiar în condiţiile în care nu au niciun fel de restricţii (similare SIF-urilor).
În cazul SIF-urilor, adăugaţi şi toate restricţiile, cum ar fi: prag de deţinere, imposibilitatea luării unor decizii în AGEA, alte restricţii prin legea pieţei de capital şi mai ales prin legislaţia secundară, restricţii care, privind retroactiv, nu au nicio explicaţie coerentă în interesul acţionarilor - şi discount-ul creşte.
În final, în cazul SIF1, probabil că azi acţiunile se tranzacţionează la cel mai mare discount, în principal din cauză că suntem singura SIF care nu a distribuit dividende în acest an. În ţările cele mai dezvoltate există numeroase fonduri închise care nu distribuie niciodată dividend, iar acţionarii apreciază pozitiv acest lucru. Din momentul preluării funcţiei de preşedinte am prezentat că voi propune acţionarilor şi voi susţine să nu distribuim dividend, să oprim spirala distribuirii de dividende având ca sursă lichidarea activelor societăţii.
Reporter: Ce părere aveţi despre ideea avansată de vicepreşedintele ASF Mircea Ursache privind posibilitatea ca SIF-urile să poată deţine alte SIF-uri?
Dragoş Bîlteanu: Nu ştiu dacă este o idee a dumnealui pentru SIF-uri.
Cred, de fapt sper, că ASF lucrează la corelarea legislaţiei secundare cu legislaţia de bază şi încep să apară scurt-circuitele.
Legea 297/2004 prevede explicit că orice AOPC (cum este şi SIF) poate cumpăra acţiuni la un alt AOPC. După care, CNVM emite Dispunerea de Măsuri 11/2005, care prevede că SIF-urile pot investi în valorile mobiliare prevăzute, cu excepţia acţiunilor emise de alte SIF-uri - fără nici un fel de explicaţii referitoare la motivul instituirii unei astfel de discriminări. Adică, multitudinea de AOPC-uri din Europa (unele mai mici şi altele de multe ori mai mari decât SIF-urile), pot investi reciproc, dar SIF-urile nu.
În plus, având în vedere pragurile de deţinere de la SIF-uri, nu se poate pune problema de control - şi chiar dacă s-ar pune nu văd nicio problemă cât timp acţionarii sunt mulţumiţi.
În final, este de notorietate faptul că, în ţările dezvoltare, marile grupuri financiare şi industriale au deţineri şi participaţii încrucişate, iar acest lucru nu face decât să stabilizeze şi să consolideze grupurile respective. Poate că economia noastră de piaţă funcţionează diferit şi avem metode mai bune. Măcar să le legiferăm şi nu să le impunem prin reglementări ce exced de la sau completează la lege.
Reporter: Ce restructurări de personal aţi făcut la SIF1?
Dragoş Bîlteanu: Am făcut. Şi reduceri şi restructurări.
Poate că o parte din criticile la adresa managementului SIF1 vin şi din partea unor foşti colegi nemulţumiţi.
Imediat după AGA, noul Consiliu de Administraţie a aprobat noua organigramă şi a împuternicit conducerea executivă a societăţii să dimensioneze posturile şi numărul de persoane.
Acum 6 luni, colectivul SIF1 era de 79 angajaţi, iar azi suntem 50 de colegi.
Reporter: Care sunt planurile dumneavoastră cu privire la Biofarm, având în vedere că v-aţi înscris candidatura pentru CA?
Dragoş Bîlteanu: Să obţin un loc în Consiliul de Administraţie.
Şi, în măsura în care voi fi ales, să contribui la obţinerea unor rezultate bune împreună cu viitorii colegi şi cu domnul Dan Vasile, care, sper în calitate, de Preşedinte - Director General să continue la bunul parcurs al societăţii.
Reporter: Este adevărat că are loc un control ASF la SIF1? Ce anume vizează controlul?
Dragoş Bîlteanu: Văd că sunteţi foarte informată referitor la viaţa internă a SIF1.
Da, în prezent avem în derulare un control care se efectuează periodic de către ASF şi care vizează toate activităţile şi operaţiunile societăţii din ultimii trei ani, respectiv de la data ultimului control până la zi.
Reporter: O parte dintre micii acţionari SIF1 sunt nemulţumiţi faţă de conducere şi ar vrea să facă o mini-revoluţie. Cum comentaţi?
Dragoş Bîlteanu: Nu cunosc aceste nemulţumiri ale micilor acţionari şi nicio astfel de intenţie. Nu pot decât să îi invit să ne scrie la sediul societăţii despre nemulţumirile dumnealor şi, în cazul în care solicitările şi/sau observaţiile vor fi pertinente, îi asigur că vor fi luate în seamă.
Aşa cum am explicat mai devreme, două dintre "deciziile controversate" luate de noi în încercarea de a demara un program de răscumpărare a propriilor acţiuni au fost demarate ca urmare a solicitării unor acţionari instituţionali de prim rang, precum şi a altor acţionari. Copii ale acestor solicitări le-am anexat şi demersului nostru de actualizare a actului constitutiv depus la ASF.
Reporter: Cum explicaţi diferenţele dintre profiturile pe care le fac SIF-urile?
Dragoş Bîlteanu: Fiecare SIF are o echipă de management ce propune acţionarilor o anumită viziune, o anumită strategie.
În unele cazuri, se preferă o vânzare accelerată a activelor lichide generatoare de mari profituri (având un cost de achiziţie istoric deosebit de scăzut) ce generează profituri contabile semnificative, urmată de distribuţia de dividende generoase. Este evident că aceste distribuţii duc la scăderea semnificativă a activului net şi a puterii investiţionale pentru proiecte noi.
În cazul nostru, întrucât considerăm că anumite deţineri de active lichide (care, vândute, ar putea genera profituri contabile semnificative) sunt încă la un nivel al cotaţiilor care poate fi mult îmbunătăţit pe termen mediu şi lung, preferăm să apelăm la astfel de vânzări numai în vederea asigurării de cash pentru proiecte noi. Totodată, încercăm să generăm cât mai mult profit din tranzacţii curente, fără a apela la activele având un cost istoric foarte mic (deşi ar fi mult mai comod pentru imagine).
Oricum, în condiţiile trecerii la standardele IFRS, modalitatea de evaluare şi calcul a profiturilor anuale şi implicit rezultatele obţinute se vor schimba semnificativ.
În final, în ceea ce priveşte evaluarea pe bază de profit contabil, consider că atât presa, cât şi piaţa în general, ar trebui să schimbe percepţia asupra SIF-urilor, aceste societăţi fiind societăţi de investiţii, fonduri de investiţii închise şi nu simple societăţi comerciale.
Ceea ce înseamnă că indicatorii importanţi sunt VAN, VUAN şi preţul acţiunilor.
În ceea ce priveşte VAN şi VUAN, dorim să convingem acţionarii de eficienţa creşterii acestora prin capitalizarea profitului şi investiţii în proiecte noi.
Iar în ceea ce priveşte preţul acţiunilor, încercăm să reducem discount-ul faşă de VUAN şi prin demararea unui program de răscumpărare a propriilor acţiuni, aşa cum am arătat mai sus.
Reporter: Mulţumesc!
1. lost in the future :-)
(mesaj trimis de Virgil Bestea în data de 21.10.2013, 00:37)
Stimate domnule director Balteanu,
obligativitatea raportarii in sistemul IFRS pentru firmele care sunt cotate in piata reglementata este valabila de la 1 ianuarie 2007 (odata cu intrarea in UE). Ordinul MFP 1286/2012 pentru aplicarea IFRS incepand cu 2013 este conceputa pentru ca si rezultatele individuale in IFRS sa fie reglementate asemanator bilantului consolidat. Avand cel putin o firma pe care o controlati majoritar, orice Societate de Investitiii Financiare ar fi fost obligata din 2007 sa prezinte actionarilor aceste rapoarte si corespunzator sa fie luate in considerare, fie ca sunt actionari sau numai interesati in a investi.Afirmatia dvs. este interesanta si arata o alta conceptie asupra prezentarii unei companii pe bursa, ceea ce ar trebui sa nu duca la nicio bulversare din partea celor interesati in a investi in societatea administrata de dvs.
2. mare talent acest domn
(mesaj trimis de actionar SIF1 nu fost angajat în data de 21.10.2013, 00:40)
cum e cu fondurile inchise de afara ? ne puteti da un exemplu de fond de afara care lasa bani spre admisntriare unui admisnitrator la un discount de 62%? ma mir ca Paul Singer nu a auzit de tine ca sigur te-ar lua ca si consilier.
2.1. trebuie sa te lase si legea (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.10.2013, 06:56)
SIF 1 nu poate sa se apropie de VUAN deoarece nu il lasa legea
avem pragul si cvorumul minim, acestea te fac sa nu poti misca
daca ar putea sa faca ce face Fondul Proprietatea cred ca pretul ar fi mai sus
dar orice SIF e legat de maini, nu poate face rascumparari sau sa ia alte decizii
2.2. cotatia actiunii (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de cristian în data de 21.10.2013, 08:25)
ce ma intereseaza pe mine ca actionar e pretul actiunii - mai ales ca nu da dividende si nu va da - prestatia conducerii e jalnica din punct de vedere al actionarilor la cum scade cotatia - restul sint vorbe
2.3. CONTROVERSE (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de IONEL în data de 21.10.2013, 21:50)
BALTEANU E UN LUP TANAR ADMIRABIL. A REUSIT IN MOD NOROCOS DAR OPORTUN ACHIZITIA CU ADEVARAT STRATEGICA SI FOARTE PROFITABILA LA COTR . A REACTIONAT CORECT LA DISCOUNTUL INACCEPTABIL DINTRE PRETUL IN PIATA SI ACTIVUL NET, SPER SA SI REUSEASCA CUMVA RASCUMPARAREA CELOR 10 % SI ATUNCI TOTI CEI CE-L PONEGRESC VOR FI FERICITI DACA NU-SI VAND ACTIUNILE SAU SI MAI FERICITI DACA SI LE VAND LA 1,3 POATE CUMPARATE MAINE LA 1 LEU.SSIF IMOB POATE FI UN SUCCES DAR MAI ARE MULTE DE EXPLICAT SI DETALIAT. INTENTIILE LEGATE DE POSTA ROMANA SUNT LAUDABILE DAR CU CE BANI DACA-I DAI LA ROMENERGO? SAU AIUREA LA AZUGA TURISM CAND AI DISCOUNT DE 62%??? CHIAR NU AVEAI CE FACE CU BANII. AICI A GRESIT IN MOD FATAL SI PT ACEASTA TREBUIE EXPULZAT. SO PE EL! IN ALTA ORDINE DE IDEI, SIF1 E C EL MAI BUN DE CUMPARAT LA PRETUL ACTUAL, PRIN COMPARATIE CU CELELALTE SIF. DA NU-I MUSAI SA MA CREDETI.
2.4. CONTROVERSE (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de IONEL în data de 21.10.2013, 21:51)
BALTEANU E UN LUP TANAR ADMIRABIL. A REUSIT IN MOD NOROCOS DAR OPORTUN ACHIZITIA CU ADEVARAT STRATEGICA SI FOARTE PROFITABILA LA COTR . A REACTIONAT CORECT LA DISCOUNTUL INACCEPTABIL DINTRE PRETUL IN PIATA SI ACTIVUL NET, SPER SA SI REUSEASCA CUMVA RASCUMPARAREA CELOR 10 % SI ATUNCI TOTI CEI CE-L PONEGRESC VOR FI FERICITI DACA NU-SI VAND ACTIUNILE SAU SI MAI FERICITI DACA SI LE VAND LA 1,3 POATE CUMPARATE MAINE LA 1 LEU.SSIF IMOB POATE FI UN SUCCES DAR MAI ARE MULTE DE EXPLICAT SI DETALIAT. INTENTIILE LEGATE DE POSTA ROMANA SUNT LAUDABILE DAR CU CE BANI DACA-I DAI LA ROMENERGO? SAU AIUREA LA AZUGA TURISM CAND AI DISCOUNT DE 62%??? CHIAR NU AVEAI CE FACE CU BANII. AICI A GRESIT IN MOD FATAL SI PT ACEASTA TREBUIE EXPULZAT. SO PE EL! IN ALTA ORDINE DE IDEI, SIF1 E C EL MAI BUN DE CUMPARAT LA PRETUL ACTUAL, PRIN COMPARATIE CU CELELALTE SIF. DA NU-I MUSAI SA MA CREDETI.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.10.2013, 08:37)
ce sef de SIF e acela care nu da dividente
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.10.2013, 09:09)
un sef picat din luna
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.10.2013, 08:38)
În vederea asigurării de capital pentru eventuale dezvoltări ale activelor imobiliare din societăţile deţinute şi pentru eventuale noi investiţii în domeniul imobiliar, societatea SIF Imobiliare PLC a hotărât majorarea capitalului social prin emiterea de 500.000 acţiuni noi având o valoare nominală de 1 euro şi un preţ de subscriere în numerar de 20 euro.
Sif imobiliare a hotarat!!! balteanu a hotarat sa arunce 20 mil euro din patrimoniul sif1 si pe urma poate si alti bani - si dupa ce ii sifoneaza cu banii aia sa mai ia ieftin sif1 prin interpusi si sa praduiasca tot siful
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.10.2013, 08:52)
Romenergo a avut o expunere fff mare fata de o anumita banca finantatoare care i-a asigurat lichiditatea necesara pentru a cumpara actiuni SIF1. Dupa ce a reusit sa preia SIF1 si sa impuna in CA majoritatea mmbrilor fara ca CNVM sa observe a inceput demersurile necesare pentru a face reost de bani pentru Romenergo ca sa poata sa-si achite creditul la Banca. Romenergo emite obligatiunile si SIF1 achizitioneaza aceste obligatiuni. Banii rezultati sunt folositi pentru restituirea partiala a creditului la banca. Si astfel, s-a preluat SIF1 cu banii actionarilor.
5.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.10.2013, 11:36)
perfect adevarat
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.10.2013, 09:05)
multumim BURSA pt. interviu!pentru preocupare si pentru sprijinul dat actionarilor minoritari in reflectarea adevarului despre ceea ce se intampla la sif1!
sa speram ca ASF isi va face treaba si in urma controlului sa inceapa si retinerile...
7. Chelu reloaded
(mesaj trimis de anonim în data de 21.10.2013, 09:06)
Tocmai când credeam că nu există un personaj mai nociv şi alunecos decât Cătălin Chelu, a apărut Dragoş Bîlteanu: arogant, autosuficient, şmecher, hotărât să exploateze "găurile" legislative în beneficiu personal cu maxim de tupeu.
8. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.10.2013, 09:06)
balteanu se crede destept iar restul sant toti niste prosti
8.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 8)
(mesaj trimis de adi în data de 21.10.2013, 09:29)
Cu toata stima dar cred ca actionarii vor fi multumiti cand vad un dividend bun...in rest mai nimic!Eventual sa mai tresara la vreo preluare ostila, ceea ce nu prea e cazul .Cu cat nemultumesti pe mai multi actionari cu atat ai sansa mai mare sa-ti frangi gatul .
8.2. Ai cam spus adevaru' (răspuns la opinia nr. 8)
(mesaj trimis de Cineva în data de 21.10.2013, 09:53)
D-le Anonim, ai cam spus adevarul. Atata timp cat dl. Bilteanu stie sa se foloseasca de legislatie (asa cum este ea) si cat timp detine cat detine din SIF1, poate fi considerat "destept". Daca lumea da din gura ca sa se auda vorbind si nu are alte argumente ... atunci este asa cum ai spus TU.
8.3. ce arguemtne ami vrei ??? (răspuns la opinia nr. 8.2)
(mesaj trimis de actioanr sif1 în data de 21.10.2013, 10:08)
AZUGA TURISM SA la 200.000 EUR/camera, firma pe pierdere din grupul romenergo, tranzatie facuta prin interpusi pentru a masca urmele penale. despre ce arguemnte vorbesti? tu crezi ca arogantul doarme linistit ?
8.4. si tu esti "destept" (răspuns la opinia nr. 8.2)
(mesaj trimis de vanatorul în data de 21.10.2013, 12:15)
Romania este singura tara in care hotii sunt considerati destepti si avem atat de multi hoti pentru ca suntem campionii prostiei iar hotii trag la prosti. Fara prosti nu ar exista hoti.
9. in loc de romenergo ...
(mesaj trimis de investitor în data de 21.10.2013, 09:57)
ne poate spune marele strateg ce procent de castig ar fi putut obtine SIF1 daca isi exercita optiunea de a participa la majorarea de capital a EBS cu banii cu care a cumparat obligatiuni Romenergo? si evident vindea din actiunile vechi ulterior majorari pentru ca cele noi nu pot fi vandute o perioada. despre azuga turism putea sari subiectul sis a nu ne considere prosti ... Azuga Turism e o firma cu pierderi si in 2011 si in 2012, vezi site mfinante, si daca tot e o afacere atat de buna de ce s-a ascuns si a folosit un intermediar pentru incheierea ei ? oare din motive penale ? sunt convins ca interviul de la emisiunea Condamantii de la B1TV va mult mai interesant si lipsit de atatea arogante ieftine ale unui parvenit care nici sa capusese un SIF fara sa lase urma nu o poate face.
9.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 9)
(mesaj trimis de alt investitor la sif1 în data de 21.10.2013, 10:31)
Participand la majorarea la Erste faceau 15% in doua luni. Azuga Turism pierede bani de cand este infiintata. Cate milioane va pierde anul aceste domnule Balteanu? Ce due diligence si cine le-a facut la societatea asta? Hai ca suntem curiosi. V-ati descarcat in sif1 toate activele perdante si depreciate din turism. Caz penal. Faptul ca s-a facut in celalalt consiliu nu te absolva. In februarie 2013 cand s-a incheiat tranzactia erai presedinte. Tu chiar crezi ca te vor tine actionarii un mandat intreg dupa felul cum administrezi sif1? Crezi ca organele de drept mai sunt la nivelul la care erau cand devaliza Staicu si ceilalti?
Pai mai administratore, in afara un fond care se tranzactioneaza la discount de 30% si nu de 62% se hotareste lichidarea lui.
10. fără titlu
(mesaj trimis de observator în data de 21.10.2013, 10:37)
Pe scurt,
Dl Bilteanu este elocvent dar complet neconvingator.
Personal imi place "În plus, destinaţia împrumutului obligatar a fost exclusiv de înlocuire a unor finanţări bancare existente. Societatea respectivă nu a avut niciodată niciun fel de probleme în a-şi onora datoriile scadente către finanţatori"
In traducere "Cum scap de presiunea unui credit? Prin conversia in obligatiuni finantate de SIF1"
10.1. aroganta asociata cu prostia e fatala... (răspuns la opinia nr. 10)
(mesaj trimis de marian în data de 21.10.2013, 10:51)
macar pe chelu si dinel de prostie nu-i putem banui...
10.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 10)
(mesaj trimis de alt actionar la sif1 în data de 21.10.2013, 11:11)
Titlului ii lipseste ceva. trebuie sa fie asa.
Administram sif1 asa cum consideram noi ca e mai bine pentru Romenergo.
Ce fac actionarii semnificativi? Se uita cum devalizeaza astia?
10.3. Fantelui de Bucuresti managlitor la Arad (răspuns la opinia nr. 10)
(mesaj trimis de un actionar nesatisfacut în data de 21.10.2013, 11:30)
Bilteanu este sfidator de impertinent cu actionarul mic. Pentru aceste fante de Bucharest, de un prost gust incomensurabil, termeni ca satisfactia actionarului sau profilul de risc al acestuia sunt vorbe in vant. A venit, a bagat mainile pana la coate in banii SIF1 si povesteste despre oamenii rai care induc un discount de 62% intre VUAN, umflat artificial si pret, masura increderii in management. Bravo, tu esti destept Biltene si actionarul mic este prost si rauintentionat. Daca scrii la SIF1 nu ti se raspunde, daca dai telefon ti se raspunde in dodii. Ce conduci tu si de unde, maitre Bilteanu??? Hai scoate studiile ale aprofundate despre valoarea exorbitanta a lui AZUGA TURISM, ROMENERGO si creatura cipriota, si comentam dupa aceea, Pana atunci vorbe in vant si bani sifonati, fapte perfect ilustrate de valoarea actiunii SIF1. Sper ca BURSA te mai tine in ochean, ca sa mai aflam si noi actionarii despre fapale tale de vitejie.
10.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 10)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.10.2013, 11:40)
pe borza ala l-a trimis la dna o chestie asemnatoare intre hidroelectrica si o firma apropiata
11. actionarii SIF1 sunt multumiti, asa se pare
(mesaj trimis de anonim în data de 21.10.2013, 11:36)
deocamdata nu am vazut nici o forma de protest din partea vreunui actionar important la SIF1
se putea cere audit, anulati de hotarari, etc, dar numeni nu s-a opus la nimic
nu ne putem lua dupa comentariile de pe forumuri, astea sunt doar vorbe
cu dividendul e simplu, daca majoritatea voteaza sa se ofere dividend se da, daca majoritatea voteaza sa nu se dea, nu se da
deocamdata Balteanu are sustinere in tot ce face, asa pare
nu stim pe viitor ce o sa fie
11.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 11)
(mesaj trimis de un actionar carcotas în data de 21.10.2013, 11:43)
Ai auzit de scrisoarea AIPC, care l-a facut pe nea Ursache sa se prefaca ca il amendeaza pe Bilteanu? Nu e chiar atata liniste pe cat vrei matalica sa sugerezi. Si inca ceva, eu cred ca nici un hot nu ramane nepedepsit.
11.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 11.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.10.2013, 11:49)
hahahahahaa
)):):):):)
asta- i cea mai tare cu nici-un hot needepsit.
esti beton
11.3. nu ASF decide dividendul (răspuns la opinia nr. 11.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.10.2013, 11:54)
actionarii decid daca se da sau nu dividend, deasemenea actionatii au reprezentanti in CA, care decid ce achizitii se fac
ASF nu poate sa intervina la SIF1 pentru a se acorda dividende si nici nu poate sa opreasca SIF1 sa faca unele achizitii
doar actionarii au acest drept, prin votul pe care il dau in Ad Generala
deocamdata propunerile lui Balteanu au avut sustinere
11.4. dar oare ASF poate sesizza alte organe ? (răspuns la opinia nr. 11.3)
(mesaj trimis de actionar mic sif1 în data de 21.10.2013, 12:01)
daca are suspiciuni in legatura cu anumite tranzactii poate sesiza DNA, DIICOT, Parchet ? care or fi ele.
11.5. nu vrei sa intelegi (răspuns la opinia nr. 11.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.10.2013, 12:14)
ASF poate sa intervina doar pe chestiuni de procedura si nu poate lua decizii in locul actionarilor SIF1
dar e problema actionarilor daca SIF1 da dividende, daca cumpara active immobiliare sau alte actiuni, daca il schimba sau nu pe Balteanu, etc
11.6. Pentru unii e greu de inteles... (răspuns la opinia nr. 11.5)
(mesaj trimis de Cineva în data de 21.10.2013, 12:48)
Pentru unii e chiar greu sa inteleaga anumite aspect ... o tin una si buna cu "camera de la Azuga" si "dividendu' cat Casa" ... Nici macar nu-si pun problema ca exista niste calcule_teorii care se fac la firmele serioase cu referire la cat profit trebuie sa ramana pentru reinvestit incat sa poti multumi actionarii si in anii care urmeaza. Da' trebuie sa te pricepi la lucrurile astea incat sa nu scrii ineptiile care se afirma aici.
11.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 11.6)
(mesaj trimis de alt investitor la sif1 în data de 21.10.2013, 13:50)
Au inceput sa apara postaci masochisti ce lauda inteleapta carmuire. Bravo nene. Il investeste Balteanu profitul de nu ne vedem. Vezi ca grupul Romenergo are multe investitii in impbiliare de care nu poate scapa. Le descarca la sif1 supraevaluate de 20 ori ca sa fii tu fericit, priceputule.
11.8. E boala grea asta cu "banuiala postacilor"... (răspuns la opinia nr. 11.7)
(mesaj trimis de Cineva în data de 21.10.2013, 14:05)
Eu am scris cu totul altceva (decat banuiala ta ca sunt postac pro-Bilteanu) si ceea ce am afirmat se numeste managementul lichiditatilor - asta daca ai auzit de asa ceva.
Anul asta m-au cam scarbit actionarii disperati de la sife, care au tot visat cu ochii deschisi la munti de bani din dividend - nu l-ai auzit pe vreunul sa intrebe in vreo AGA/aprilie "mai CA, mai Sef de SIF, iti ajung banii care iti mai raman dupa ce ne dai NOUA dividendele alea nesimtite cerute, ca sa mai faceti si investitii si sa aveti cu ce face profit si la anu'??". Toti vor TOTI banii din sife dar daca ar avea un gram de gandire financiara_investitionala si-ar pune si intrebarile de mai sus.
Asa ca mai terminati cu acuzatii de 2 lei, specific in Ro unde toata lumea acuza la gramada_fara discernamant, ca cei care isi pun si anumite intrebari nu sunt decat postaci-proBilteanu. Nu sunteti decat ingusti la minte.
Daca nu va place cum conduce Bilteanu de ce nu va vindeti actiunile SIF1?... sau la alte sife...
11.9. postacul arogant a lui bilteanu... (răspuns la opinia nr. 11.8)
(mesaj trimis de actioanr sif1 în data de 21.10.2013, 14:44)
marele scolit... de ce sa nu strigam dupa dividende sa lasam banii in sif ca dupa data de la AGA sa-i aveam la discpunt de 62%? pentru tine ca sa intelegi suna asa: lasi 1 RON in sif a doau zi dupa AGA valoreaza cu 62% mai putin. tu l-ai lasa banuiesc daca ar fi un plan de afaceri bun in spate gen : achizitii de obligatiuni cu randament anual de 8% ? si activie imobiliare de la firme din grupul romenergo da? iar actiuni la sif1 aveam decand nu era bilteanu si nu avema cum sa stim ca vine un penal care va sifona tot doar pentru el... si nu le vidnem pentru c ainca speram ca organele de cercetare penala isi vor face intr-un final treaba... si daca vei avea dreptate vei vedea unde va ajugne bilteanu
11.10. da exista calcule serioase la firmele mari... (răspuns la opinia nr. 11.6)
(mesaj trimis de @postacul biltean în data de 21.10.2013, 14:47)
si bunul simt al calculelor spun c ala 62% discount vinzi tot iti iei bani si pleci acasa. doar ca aceste calcule nu ai cum sa intelegi tu cum se fac. poate te uiti un pic spre FP si mai intelegi ceva.
11.11. fără titlu (răspuns la opinia nr. 11)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.10.2013, 14:50)
Bai bezmeticule - tu te uiti putin la cotatia actiunii sif1 - ce tot il lauzi pe balteanu ca actiunea se prabuseste - ce ma intereseaza pe mine ca actionar ce tampenii zice ala cand actiunile sint in cadere constanta
11.12. Tu (voi) nu prea intelegi ... (răspuns la opinia nr. 11.10)
(mesaj trimis de Cineva în data de 21.10.2013, 15:21)
Inainte sa arunci acuze mai bine ai sta sa te gandesti ce vorbesti.
Vrei sa ma uit la FP? ok, deci din dec2012 pana azi discount pret/vuan a crescut la sif1 de la -49% la -62% iar la fp a scazut de la -52% la -36% DAR pentru ca FP a facut rescumparare de actiuni proprii. Si tot pentru aceeasi perioada activele sif1 au crescut cu +18% si ale fp au crescut cu +3%. Deci unde este "managementul ultraperformant" de la fp? Ce faceau fara efectul rascumpararii?
Asta daca am vorbit pe intelesul tau ...
11.13. da. dar activele lui SIF1 contin: (răspuns la opinia nr. 11.12)
(mesaj trimis de marius în data de 21.10.2013, 16:31)
Azuga turism evaluata de experti celui pe care il ridici in slavi, care e o afacere pe PIERDERE (adica nu produce ci consuma resurse) de la infiintare pana in prezent. iar daca tu asa intelegi managemntul lichiditatii mai bine mergi la pescuit ca vei fi mai castigat. mai citeste despre ROI si alti indicatori inainte de a vorbi timpenii cu pastrarea lichiditatiilor cand actiuena se tranzactioenaza la 62% discount.
11.14. Incurci lucrurile... (răspuns la opinia nr. 11.13)
(mesaj trimis de Cineva în data de 21.10.2013, 16:39)
Nu trebuie sa faci referire la ROI (pentru ca nu privesti ca pe o investitie singular a unei firme intr-o afacere de dezvoltat) ci la IRR_RRR - asta pentru ca esti investitor pe o actiune listata si trebuie sa o judeci (ca si performanta) functie de piata pe care se tranzactioneaza.
Activele sif1 nu inseamna numai vestita si obsedanta Azuga...
Managementul lichiditatii inseamna mult mai mult dar nu este locul sa facem disertatii. Insa dupa ce referiri faci - nu prea stii despre ce este vorba.
12. mai bine pentru cine anume?
(mesaj trimis de vanatorul în data de 21.10.2013, 12:23)
Balteanu admin sif1 cum este mai bine dar a uitat sa precizeze detaliul ca acel bine este pt el si clanul energo. In plus nu am inteles cum este cu deschiderea la sif imobiliare pt actionarii minoritari? O subevaluam ca sa intre usor minoritarii "destepti" din gasca. Multumesc bursa pt interviu.
12.1. SIF imobiliare va fi listata (răspuns la opinia nr. 12)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.10.2013, 12:34)
o sa fie listata la bursa si atunci e normal sa intre si alti actionari minoritari
e greu de inteles ?
13. "Noi "
(mesaj trimis de Theraflu în data de 21.10.2013, 16:09)
Noi : Dragoș-George Bîlteanu, Ștefan Dumitru, Ion Stancu, Ali H. Lakis, Adrian Petreanu, Valentin Chiser si Najib El Lakis admnistram asa cum credem noi ca este mai bine pentru buzunarul noastru. Daca celorlalti actionari nu le place ne vor schimba la sfarsitul mandatului deci pana atunci putem "administra"in liniste sub umbrela ASF-lui.
Interviul asta este o bataie de joc la adresa actionarilor. Asf sa descopere pluralul in care se exprima PDG si concertarile de la AGA.
14. "strategul lu'cristina rus"
(mesaj trimis de ioan din Ardeal în data de 21.10.2013, 16:50)
Sa fi asa "strateg" ,incat sa investesti intr-o gondola sau "constructii transilvania"o caruta de bani si in Romgaz nu ,este o SIFONARE ordinara!!!
15. "strategul lu'cristina rus"
(mesaj trimis de ioan din Ardeal în data de 21.10.2013, 16:50)
Sa fi asa "strateg" ,incat sa investesti intr-o gondola sau "constructii transilvania"o caruta de bani si in Romgaz nu ,este o SIFONARE ordinara!!!
16. fără titlu
(mesaj trimis de actionar nervos în data de 21.10.2013, 18:30)
Eu unul nu stiu pe cine sa cred? In comunicatul de presa in care a fost prezentata dupa insistente multe ale carcotasilor, Sif Imobiliare PLC, s-a spus cu subiect si predicat ca Sif1 este inregistrata cu 1.499.994 actiuni SIF Imobiliare PLC. Eu unul inteleg ca Sif1 a subscris 499.994 actiuni din cele 500.000 actiuni noi emise. Acum ne spune dl Bilteanu, ca societatea SIF Imobiliare PLC a hotărât majorarea capitalului social (in Cipru probabil sunt alte legi, iar majorarea de capital o hotaraste emitentul, nu actionarii sau administratorii acestua) care este doar autorizat, dar nesubscris si nevarsat. Acum ce sa cred: ceea ce scrie in comunicatul de presa sau ce afirma Bilteanu in interviu? Sper ca misterul celor 500.000 de actiuni de capital suplimentar, care vor aduce 10.milioane EUR cash respectivei firme se va elucida.
17. fără titlu
(mesaj trimis de cata prostie in tara asta în data de 21.10.2013, 19:48)
Toti cei care urlati ca ati fost furati si nu vi s-a dat "tivitente" nu aveti ce sa cautati in piata de capital.Va sugerez respectos sa cumparati actiuni la AMO.Sifurile sunt niste societati pe care actionarii tampiti le lichideaza voluntar an de an.Ori le desfintati si impartiti banii intre voi ori incercati sa faceti investitii profitabile.Sif1 este primul care a spus pas prostiei si populismului care se manifesta la celelalte sifuri.Vindeti daca nu va convine, cumparati BRD ca acolo se pisa pe voi SG sau ala poate ca-i persoana juridica franceza sau mergeti la SNP sa cereti drepturile minoritarilor sau acolo e OMV siva trazneste un proces de va baga in inchisoarea ddatornicilor.Ba looserilor sunteti patetici.Va rupe invidia ca unul poate si n-are scuza ca e strain...
17.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 17)
(mesaj trimis de actionar neangajat în data de 21.10.2013, 21:00)
Tu ai actiuni la sif1?esti multumit de cotatia lor?eu am actiumi la sif1 cat rulajul unei zile medii de tranzactionare,cateva sute de mii...si crede-ma ca nu sunt multumit!
17.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 17)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.10.2013, 21:37)
Ce administreaza asta - in fiecare zi actiunea scade ba cu 0.5%, ba cu 1%, ba cu 2% intr-o saptamana pierzi dobanda pe 2 ani la banca ... e usor sa zici vinde daca nu-ti convine, cand scade - saptamana asta ajunge la 70% discount ... nu mai bine administreaza Balteanu cum trebuie firma ... ce o sa produca constructii transilvania? ... alte pierderi sau turism azuga? sau in ce draq mai sifoneaza banii .... macar ceilalati dau dividende - asta da apropiatilor toti banii - tu asta care postezi esti normal la cap?
17.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 17)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.10.2013, 21:38)
Ma p.. eu pe managementul talentat al lui bilteanu,daca div. nu iau ,actiunea tot scade,la ce imi foloseste managementul lui...
17.4. tu esti medaliatul cu aur (răspuns la opinia nr. 17)
(mesaj trimis de vanatorul în data de 21.10.2013, 23:59)
Ai dreptate ca este multa prostie in tara, campionule. Investitii profitabile vrem si noi, nu gauri, iar daca tu numesti activul din azuga si cotr investitii profitabile, atunci mai degraba prefer dkvidendele ca apoi sa bag eu banii mei unde vreu si nu sa ii risipeasca bilteanu. Sau si mai bine sa plece nesimtitul asta cu gasca lui si iti garantez o crestere a cotatiei cu 50% in prima saptamana de la inlocuirea lui bilteanu. Cotatia actuala reflecta suficient de clar increderea actionarilor in nenorocitul asta. Ai inteles, Campionule?
18. Mr. Stancroft
(mesaj trimis de dumper în data de 21.10.2013, 20:27)
Balteanule, ai vazut ce-a patit Dl. Stancroft din filmul "Assault on wall-street"? Exact ca tine gandea personajul... E film nou, productie 2013, ai face bine sa-l vezi inainte sa mai deschizi gura.
18.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 18)
(mesaj trimis de monica columbeanu în data de 21.10.2013, 21:29)
azuga turism-200.ooo parai camera;complex hotelier decebal bacau km o in bacau delistat la10.000 camera cu tot cu amintiri irinel-monica;hotel jiul km 0 craiova dlistat la16.000 camera
19. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.10.2013, 21:24)
Dupa explicatiile lui bilteanu de azi,increderea investitorilor a scazut din nou si sif1 mai pierde azi peste 2% din valoare.eu zic sa nu-l lasam sa-si termine mandatul ca in ritmul asta actiunea va fi cotata la zero lei...
19.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 19)
(mesaj trimis de cu ce-i diferit FP-ul fata de sifuri? în data de 21.10.2013, 22:41)
Toate au fost fonduri infintate de stat si trecute in propritate privata, cinci dintre ele au prag ca sa protejeze prostii sa nu fie preluati.Preluarea este esenta pietei de capital acolo actionarii pot obtine pret maximal.Fp poate face rascumparare culmea la pret peste piata sifurile nu pot.Sif1 nu poate cumpara actiuni la sif1 cu discount de 62% fp poate sa rascumpere la nominala.Pentru aberatiile astea tot Bilteanu e de vina? Ete ca va demostrai ca sunreti prosti.Problema voastra este ASF si regulile care va protejeaza nu Bilteanu.Mai bine il sustineti sa poata rascumpara actiuni sau daca nu e strain nu poate?
19.2. Mr. Stancroft (răspuns la opinia nr. 19.1)
(mesaj trimis de dumper în data de 21.10.2013, 23:35)
Dragos Balteanu nu poate rascumpara actiuni pentru ca nu are reputatia franklin Templeton, pricepusi? „Durează douăzeci de ani să construiești o reputație și doar cinci minute să o demolezi. Dacă ții cont de asta, vei face lucrurile diferit.” WARREN BUFFET.