EXCLUSIVITATE Turnul Regatului din Arabia Saudită - cea mai înaltă clădire din lume

MARCELA GANEA, reprezentant local al agenţiei de presă a EAU
Ziarul BURSA #Companii / 9 mai 2014

Turnul Regatului din Arabia Saudită - cea mai înaltă clădire din lume
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Golful face încă un pas către cer. Alături de alte binecunoscute clădiri moderne simbolice - hotelul Burj Al Arab şi turnul Burj Khalifa din Dubai, turnul Aspire din Doha sau Hotelul Torţă, turnul Al Hamra din Kuweit şi alţi zgârie nori deja simbolici pentru arhitectura din zona Golfului - o nouă dovadă a măiestriei umane îşi face apariţia: Turnul Regatului, aflat în construcţie la Jeddah, în Arabia Saudită.

    La 21 februarie 2013, firma saudită Jeddah Economic Company (JEC) anunţa că proiectul de construire a ceea ce va fi cea mai înaltă clădire din lume, Turnul Regatului, de 1001 m, a fost câştigat de consorţiul format de firmele britanice EC Harris şi Mace. Turnul va fi construit pe o suprafaţă de 85000 mp în Obhor, la nord de Jeddah, în Arabia Saudită, şi va fi cu 182 de metri mai înaltă decât actuala cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa din Dubai, de 828 m. Proiectul are valoare de 780 milioare lire sterline (1,2 miliarde de dolari) şi este preconizat să fie finalizat în 2018. În plus, va crea sute de locuri de muncă în Arabia Saudită.

    La 11 februarie 2014, firma Saudi Bauer, subsidiară a firmei germane Bauer Spezialtiefbau, anunţa încheierea lucrărilor fundaţiei a ceea ce va fi cea mai înaltă clădire din lume, înseamnând 72 de stâlpi cu diametrul între 1,5m - 1,8m, îngropaţi la adâncime de 110 m, un diametru total de 1541,5 m de stâlpi la adâncimi de 49 şi respectiv 89 m şi un diametru de 441,8 m, la o adâncime de 50 m - în total 270 de stâlpi. Forarea a fost efectuată de instalaţii aparţinând companiei Bauer Maschinen. Stâlpii au fost montaţi folosind două instalaţii rotative de forare modificate Bauer BG 40, special configurate pentru stâlpii tip Kelly de mare înălţime.

    Platforma de susţinere a clădirii este una dintre cele mai mari din lume, dintr-o bucată, cu grosime de 4,5 - 5 m. Stâlpii şi platforma beneficiază de tehnologii anti-corozive pentru a menţine inoxidabilitatea oţelului cu ajutorul unui sistem de curent electric constant denumit protecţie catodică. În plus, s-au incorporat instrumente de măsură şi celule senzor pentru a detecta eventuale modificări ale solului şi pentru a se asigura în permanenţă citirea parametrilor de mediu la nivelul fundaţiei. De asemenea, s-au instalat sisteme de împământare şi paratrăznete la nivelul platformei de susţinere a clădirii.

    Construcţia va implica jumătate de milion de metri cubi de beton şi 80.000 tone de oţel. Se va utiliza beton cu înalt nivel de rezistenţă la compresie cilindrică de 85Mpa, iar barele de oţel armat utilizat au până la 40 mm diametru şi rezistenţă la efort de 520 Mpa.

    La 23 aprilie, Mounib Hammoud, directorul general al Jeddah Economic Company, oferind informaţii despre stadiul lucrării în cadrul unei conferinţe de presă la Jeddah, anunţa că s-a încheiat operaţiunea de implantare a stâlpilor de susţinere, care a durat 12 luni, şi deja au început lucrările deasupra solului. Printre alte comentarii privind "ritmul accelerat de derulare a lucrărilor" şi importanţa simbolică a construcţiei, el menţiona şi faptul că această construcţie va schimba obiceiuri de petrecere a timpului liber în Arabia Saudită: dacă până acum saudiţii plecau de obicei la Dubai, acum vor rămâne în ţară pentru că vor avea posibilităţi de petrecere a timpului liber şi acasă la ei.

    Cu o suprafaţă de 530.000 mp, Turnul Regatului va include un hotel Four Seasons de 5 stele, apartamente aparţinând complexului Four Seasons, spaţii de birouri, precum şi un observator amplasat la 157 m, o înălţime mai mare decât actuala platformă de observare din Burj Khalifa care se află la 124 m înălţime. Va avea 167 etaje deasupra solului şi 4 niveluri la subsol, 200 camere de hotel, 530 apartamente şi 3190 locuri de parcare.

    Turnul Regatului va constitui punctul central al complexului Kingdom City, planificat să fie construit de firma saudită Jeddah Economic Company - JEC, şi va avea o valoare de 20 miliarde de dolari.

    Complexul se va întinde pe o suprafaţă de 5,3 milioane mp şi va include în final spaţii rezidenţiale, comerciale, hoteluri, birouri, instituţii de învăţământ, precum şi amenajări de ape şi fântâni. Este menit a fi un punct vital pentru afaceri şi turism care să asigure o atmosferă unică pentru muncă şi relaxare, atât locuitorilor cât şi vizitatorilor, ridicând astfel statutul oraşului Jeddah prin centrele de afaceri, comerciale, educaţionale, de sănătate şi de petrecere a timpului liber, şi contribuind la dezvoltarea sa sustenabilă.

    Ideea de a construi cea mai înaltă clădire din lume în Jeddah îi aparţine Alteţei Sale Prinţul Al Waleed bin Talal Bin Abdulaziz Alsaud. Proiectul oferă o privelişte asupra întregului Regat al Arabiei Saudite şi mai ales asupra oraşului Jeddah. Prinţul Al Waleed bin Talal, nepotul Regelui Abdul-Aziz Alsaud, primul conducător al Arabiei Saudite, s-a implicat direct în conceperea proiectului şi a ales firma de proiectare.

    Mark Reynolds, directorul executiv al firmei Mace, a spus: "Turnul Regatului este un proiect de importanţă internaţională şi o ambiţie maximă, iar Mace se bucură că face parte din consorţiul care se ocupă de construcţia sa. Sunt convins că vom livra o lucrare exemplară din punct de vedere al inovării şi al abordării. Realizarea în practică a viziunii Alteţei Sale Prinţul Al-Waleed bin Talal va oferi recunoaştere internaţională statutului economic şi cultural al Arabiei Saudite".

    Keith Brooks, şef al diviziei Proprietate şi Infrastructură Socială a firmei EC Harris, partenerul său din proiect, a spus: "Suntem încântaţi să facem parte din echipa care realizează acest proiect simbolic. Turnul Regatului este o clădire emblemă care va demonstra ambiţiile Arabiei Saudite".

    Proiectul Turnul Regatului a fost realizat de firma Adrian Smith + Gordon Gill Architecture (AS+GG), din Chicago care a fost contractată în acest scop în 2011. Adrian Smith a lucrat şi la actuala cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa, pe când activa la firma de proiectare Skidmore, Owings & Merrill, dar s-a ocupat şi de proiectarea altor zgârie nori din întreaga lume: Turnul Jin Mao din Shanghai, Nanjing Greenland Financial Center din Nanjing, China, Trump International Hotel & Tower din Chicago şi Pearl River Tower din Guangzhou, China. Adrian Smith a declarat: "Firma AS+GG este extrem de fericită că lucrările de construcţie la Turnul Regatului sunt în derulare la Jeddah. Sperăm din tot sufletul ca Turnul să fie gata în aproximativ cinci ani".

    Asemeni altor clădiri din Golf al căror proiect a fost inspirat de istoria şi de geografia specifică locurilor (principalele motive arhitecturale în Golf sunt reprezentate de apă, dunele de nisip, palmier şi pânzele vaselor de pescuit), fişa proiectului pentru Turnul Regatului, făcută publică de firma de proiectare Adrian Smith + Gordon Gill Architecture (AS+GG), impresionează prin modul inteligent în care descrie personalitatea clădirii - o combinaţie de realism, conferit de datele tehnice, şi romantism, conferit de sensibilitatea cu care este descrisă simbolistica şi maiestuozitatea formelor: "Turnul este deopotrivă o realizare tehnologică şi o aspiraţie organică. Are o siluetă asimetrică zveltă şi sugerează un mănunchi de frunze ce răsar din sol ca un lăstar şi se îndreaptă către cer, semnificând o sursă de viaţă ce vesteşte renaşterea. Este un simbol al dezvoltării. Forma subţire şi ascuţită a turnului sugerează creşterea plantei tinere în deşert care răsare şi se ridică spre cer întâi ca o tulpină, apoi din ea răsar mai mulţi lăstari. Este o metaforă pentru dezvoltare îmbinată cu tehnologia. Deşi proiectul a fost conceput special pentru Arabia Saudită, el reprezintă un model de evoluţie şi rafinament în proiectarea clădirilor de tip zgârie nori. Amprenta trifoliată la sol este ideală pentru spaţii rezidenţiale iar aripile redau o formă aerodinamică ce reduce încărcarea structurală datorată vârtejurilor formate de vânt.

    Turnul Regatului este o continuare a moştenirii existente în proiectarea arhitecturilor de acest tip, îmbinând plenar strategiile de proiectare care deja şi-au dovedit valoarea cu noi rafinamente şi abordări evoluate menite a duce arhitectura pe noi culmi. Rezultatul este un proiect elegant, eficient din punct de vedere al costului şi uşor de construit, în egală măsură tradiţional şi îndrăzneţ, care îmbină inovaţia în tehnologie cu cea în domeniul materialor de construcţii şi integrează necesitatea privind durata de viaţă şi cerinţele de conservare a energiei. Proiectul are peretele extern proiectat special pentru un consum minim de energie prin reducerea încărcării termice. Fiecare latură a turnului are prevăzute spaţii concave care formează umbre, protejând astfel de soare mari porţiuni ale clădirii. Sunt prevăzute şi terase exterioare care asigură o vedere impresionantă a oraşului Jeddah şi a Mării Roşii de la înălţime. Turnul Regatului are 59 de lifturi care se vor deplasa cu viteza de 10 metri pe secundă în ambele direcţii. O altă caracteristică unică a Turnului este terasa panoramică exterioară, de circa 30 metri în diametru de la etajul 157".

    Ca o comparaţie, terasa exterioară cea mai înaltă din Burj Khalifa folosită drept observator se află la etajul 124, iar Burj Khalifa are 57 de lifturi.

    La 7 septembrie 2013, publicaţia Doha News cita Consiliul pentru Clădiri Înalte şi Habitat Urban din Chicago (Council on Tall Buildings and Urban Habitat -CTBU H) potrivit căruia Ţările Golfului, SUA şi China construiesc zgârie nori care au cel puţin 20% din suprafaţă neutilizată, deci...inutilă. Dintre clădirile menţionate, Turnul Regatului care se va construi în Jeddah pare a avea în plan cea mai mică suprafaţă neutilizată, deci cea mai mare suprafaţă utilizată efectiv până în prezent în acest tip de zgârie nori.

    Dincolo de discuţiile privind simboluri şi utilitate, Turnul Regatului va prilejui multe poveşti de viaţă, de îndrăzneală, dedicare şi tenacitate. Atunci când tumultul contrucţiilor va înceta, poveştile scrise aici, de marii anonimi sau de cei ce vor rămâne nume asociate cu acest proiect vizionar, vor fi spuse peste ani cu nostalgie şi cu mândria de a fi participat la un miracol, aşa cum astăzi sunt spuse poveştile celor care au contribuit la construcţia altor monumente arhitectonice din Golf. În decembrie 2011, cu ocazia celei de-a 40-a aniversări a Emiratelor Arabe Unite, celebrată cu mare fast, Tom Wright, arhitectul şef al echipei care a construit hotelul Burj Al Arab, povestea cu nostalgie: "Eram tineri toţi ...Şi Premierul, Şeicul Mohamed, mi-a cerut să fac ceva unic în lume,...inspirat din istoria poporului său...Şi se implica în construcţie...Îl vedeai că venea dimineaţa şi zicea: «Azi să alegem clanţele, vrei?...»"

    Tot astfel, Turnul Regatului care se ridică astăzi la Jeddah va scrie şi va lega destine, confirmând încă o dată că un miracol poate fi înfăptuit doar de un alt miracol - Fiinţa Umană.

    Opinia Cititorului ( 3 )

    1. oameni nebuni

      1. Banii aia pe care-i fac din petrol trebuie sa se intoarca intr-un fel de unde au venit.

        In plus, cand o sa se termine bogatia din petrol, arabii isi vor relua bunele si vechile obiceiuri, cu caravana prin desert, fantanile vor seca, pe bulevardele pustii o sa alerge doar scaietii si ciulinii, iar toate cladirile astea v or fi numai bune pentru turnat documentare si filme post-apocaliptice. 

        Vrabia malai viseaza iar tiganul, aaa ..calicul , praznicul..... !

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comanda carte
    danescu.ro
    boromir.ro
    Mozart
    Schlumberger
    arsc.ro
    domeniileostrov.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    18 Dec. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9755
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
    Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    petreceriperfecte.ro
    novaplus.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb