ZIARUL BURSA

09 mai 2014
Ediţia din 20.12.2024
Ceocea calcă pe mândria lui Sobolewski

CRITICI LA PROIECTUL DE MODIFICARE LEGISLATIVĂ SUSŢINUT DE BVB Ceocea calcă pe mândria lui Sobolewski

ADINA ARDELEANUPiaţa de Capital / 9 mai 2014

SIF Moldova nu este de acord cu propunerea grupului de lucru iniţiat de BVB privind modificarea procedurii de participare şi vot la AGA  

SIF2 propune prag de 33% la burse, iar ca pragul la SIF-uri să fie stabilit de acţionari

Comunitatea pieţei de capital tace deşi, de două luni, a fost înaintat primului ministru un proiect de modificare a legislaţiei, venit, cel puţin oficial, din partea lui Ludwik Sobolewski, a lui Florin Pogonaru şi a lui Steven van Groningen, uniţi ca şefi într-o asociaţie autointitulată "Pentru Dezvoltarea României".

Proiectul a fost precedat de un material lansat de Bursa de Valori Bucureşti privitor la aşa-numitele "cele 8 bariere" care stau în calea dezvoltării tranzacţiilor bursiere, despre care s-a şoptit că reprezintă o selecţie a dificultăţilor pe care le întâmpină investitorii străini, elimininându-le pe acelea în care ar fi fost interesaţi investitorii autohtoni să fie înlăturate.

Totuşi, o critică publică a acestui document nu a fost formulată.

Turnul Regatului din Arabia Saudită - cea mai înaltă clădire din lume

EXCLUSIVITATE Turnul Regatului din Arabia Saudită - cea mai înaltă clădire din lume

MARCELA GANEA, reprezentant local al agenţiei de presă a EAUCompanii / 9 mai 2014

Golful face încă un pas către cer. Alături de alte binecunoscute clădiri moderne simbolice - hotelul Burj Al Arab şi turnul Burj Khalifa din Dubai, turnul Aspire din Doha sau Hotelul Torţă, turnul Al Hamra din Kuweit şi alţi zgârie nori deja simbolici pentru arhitectura din zona Golfului - o nouă dovadă a măiestriei umane îşi face apariţia: Turnul Regatului, aflat în construcţie la Jeddah, în Arabia Saudită.

Banca Italo Romena devine Veneto Banca

Banca Italo Romena devine Veneto Banca

ANCUŢA STANCIUBănci-Asigurări / 9 mai 2014

Banca Italo Romena, care operează pe piaţa din România prin Sucursala Bucureşti din anul 1997, va deveni din 26 mai, Sucursala Bucureşti a Veneto Banca, instituţie de drept italian aflată la conducerea Grupului Veneto Banca.

"Nu îmi este clar cine trebuie să suporte diferenţa de curs"

VICEGUVERNATORUL BNR CRISTIAN POPA, DESPRE CREDITELE ÎN FRANCI ELVEŢIENI: "Nu îmi este clar cine trebuie să suporte diferenţa de curs"

EMILIA OLESCUMacroeconomie / 9 mai 2014

Este greu de imaginat că o monedă exotică aşa cum este francul elveţian ar putea fi 30 de ani atât de ieftină cum era înaintea crizei, a spus, ieri, viceguvernatorul BNR Cristian Popa, în contextul în care, în ultimele zile, au apărut o serie de contradicţii pe marginea deciziei Curţii Europene de Justiţie (CJUE) în cazul Kaslei contra OTP Ungaria.

RCS-RDS dezminte vânzarea unor operaţiuni către Vodafone, dar britanicii nu vor să comenteze

ADEVĂR SAU PROVOCARE? RCS-RDS dezminte vânzarea unor operaţiuni către Vodafone, dar britanicii nu vor să comenteze

VLAD PÎRVUCompanii / 9 mai 2014

Compania RCS-RDS, cel mai mare operator de cablu de la noi din ţară, a dezminţit categoric informaţiile lansate, ieri, de jurnalistul Robert Turcescu, care susţinea că între companie şi Vodafone există deja un precontract semnat, care prevede cedarea operaţiunilor de telefonie, internet şi a distribuţiei de cablu către operatorul britanic de telefonie mobilă.

"80% din evaziunea fiscală în panificaţie - la distribuitori şi comercianţi"

VASILE MARIN, ANAMOB: "80% din evaziunea fiscală în panificaţie - la distribuitori şi comercianţi"

ALEXANDRA OANCĂCompanii / 9 mai 2014

Organele de investigare a fraudelor ar trebui să îşi îndrepte atenţia spre distribuitori şi comercianţi şi mai puţin asupra producătorilor din panificaţie, este de părere Vasile Marin, preşedintele Asociaţie Naţionale a Industriilor de Morărit şi Panificaţie din România (Anamob), care susţine că 80% din evaziunea fiscală din sector se înregistrează pe lanţul distribuţie - comercializare.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Investiţii de 88 milioane lei în oraşul Pantelimon

Investiţii de 88 milioane lei în oraşul Pantelimon

Companii / 9 mai 2014

Valoarea totală a celor cinci proiecte de investiţii pe care Primăria oraşului Pantelimon le derulează, în momentul de faţă, este de aproximativ 88 milioane lei, ne-a precizat domnul Marian Ivan, primarul localităţii.

Proiectul căruia i-a fost...

Locuinţă unifamilială P+1E

Locuinţă unifamilială P+1E

Companii / 9 mai 2014

Locuinţă unifamilială P+1E

Caracteristici: Regim de înălţime: P + 1E

S teren = 1.346 mp

Procentul de ocupare al terenului = 15,16%

Coeficientul de utilizare al terenului: = 0,15 m2 A.d.c./ m2 teren

S construită = 110 mp

Locuinţă unifamilială P+1E

Locuinţă unifamilială P+1E

Companii / 9 mai 2014

Caracteristici: Regim de înălţime: parter + mansardă

S teren =600 mp

Procentul de ocupare al terenului = 23.66%

Coeficientul de utilizare al terenului: = 0.38 m2 A.d.c./ m2 teren

S construită = 142 mp

S desfăşurată =231 mp

Locuinţă urbană P+2E

Locuinţă urbană P+2E

Companii / 9 mai 2014

Caracteristici: Regim de înălţime: parter şi 2 etaje

S teren = 400 mp

Procentul de ocupare al terenului = 25%

Coeficientul de utilizare al terenului: = 0,75 m2 A.d.c./ m2 teren

S construită = 100 mp

S desfăşurată = 300 mp

16 apartamente noi în centrul Capitalei

16 apartamente noi în centrul Capitalei

Companii / 9 mai 2014

Central Garden Residence este un nou proiect imobiliar din centrul Capitalei, în valoare de 2,5 milioane de euro, ne-a declarat Mădălin Blaj, reprezentantul companiei dezvoltatoare.

BCE, pregătită să taie dobânda cheie în iunie

BCE, pregătită să taie dobânda cheie în iunie

ALINA VASIESCUInternaţional / 9 mai 2014

Banca Centrală Europeană (BCE) ar putea lua în calcul o nouă reducere a dobânzii de politică monetară în luna iunie, după ce va publica propriile previziuni economice, conform declaraţiilor preşedintelui instituţiei, Mario Draghi.

"Ford" răscumpără acţiuni de 1,8 miliarde dolari

"Ford" răscumpără acţiuni de 1,8 miliarde dolari

V.R.Companii / 9 mai 2014 /

Producătorul auto american "Ford Motor" Co. a anunţat, ieri, un program de răscumpărare de acţiuni, în valoare de aproximativ 1,8 miliarde dolari, prin care va compensa potenţiala diluare a valorii titlurilor şi va putea reduce cu 883...

"Barclays" taie 14.000 de posturi anul acesta

"Barclays" taie 14.000 de posturi anul acesta

Alina VasiescuBănci-Asigurări / 9 mai 2014 /

"Barclays" Plc va elimina 7.000 de locuri de muncă de la divizia de investment banking, respectiv aproximativ un sfert din total, în condiţiile în care directorul executiv al băncii britanice, Antony Jenkins, încearcă să redreseze...

Cursul leu/euro, în creştere uşoară

Bănci-Asigurări / 9 mai 2014

Cursul a încheiat şedinţa interbancară de ieri în creştere uşoară, peste 4,4350 lei/euro, într-o piaţă unde cotaţiile au coborât în primele ore la 4,4200 lei/euro, însă apoi s-au întors aproape de 4,4350 lei/euro după ce guvernatorul BNR a...

MACRO NEWSLETTER 9 mai 2014

MACRO NEWSLETTER 9 mai 2014

Internaţional / 9 mai 2014

Producţia industrială din Germania a înregistrat un declin neaşteptat în martie 2014, cu o rată lunară de 0,5%, după un avans de 0,6% în luna precedentă, iar creşterea anuală s-a temperat până la 3%, de la 4,7% în luna anterioară.

REVSTA PRESEI 09.05.2014

Willy HomnerRevista Presei / 9 mai 2014

ADEVARUL 

Isărescu: România încheie de rambursat împrumutul de la FMI cu rezerve valutare mai mari. Programul cu FMI a fost eficient

România va termina de rambursat împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional în 2015 cu rezerve valutare mai...

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo