Exerciţii de memorie şi raţionalitate

Cine credea că procesul comunismului nu va mai avea loc, s-a înşelat! Amarnic! Dacă victimele n-au mai avut tăria să vrea acest proces, ori au fost păcălite de argumentul că el ar semăna sămînţa discordiei în popor, acum îl vor călăii! Atunci, ca şi acum, bine hrăniţi şi eliberaţi de povara oricărui reziduu de conştiinţă, ei au energia necesară să-l ducă "pînă la capăt". Nu se mai mulţumesc cu uneltele puterii, vor o încoronare cum se cuvine, cu tot fastul. Restauraţia pe furiş a devenit dintr-o dată insuficientă, meschină. Ea trebuie ridicată la rangul de valoare supremă a politicii, a democraţiei şi a istoriei. Victimele, de ieri şi de azi, trebuie tîrîte de carul triumfal şi arătate mulţimii plătite să aclame. O moarte nu mai este de ajuns. O umilire, nici atît! Nu schimbare, ci continuitate. Sau, dacă preferaţi, "continuitate în schimbare", că doar nu degeaba a ciupit Marx cîte ceva de la bătrînul Hegel, iar de la el, Lenin, iar de la el, Stalin, iar de la el, ei!

Ofensiva este totală! Pe cele mai importante canale mediatice, de stat şi private, apar, la ore de maximă audienţă, "vestitorii noului ev", "oracolele" care spun cu deja sentinţa: "Nevinovat"! Filme, documentare, interviuri, discuţii, cît se poate de "savante". Este noul "material probator" al unui proces în care mărturia victimelor "de gradul întîi" ale regimului concentraţionar nu mai este necesară. Oricum, majoritatea s-au mutat la cele veşnice, iar cine n-a făcut-o, încă, poate fi ignorat. Un proces în care victimele de gradul doi au fost transformate în "public". Pus în bănci, adus să audă cu urechile lui "care este mersul lucrurilor", ca să-i piară pentru încă o jumătate de secol cheful de schimbare! Un proces în care ei, responsabilii şi principalii beneficiari ai regimului comunist, au îmbrăcat una peste alta robele de judecători şi avocaţi. Pe banca acuzării, au aşezat frumos un manechin, proaspăt coafat, cu haine noi şi farduri pe măsură, cu "un look" revigorat de liftingul atît de performant. Un "comunism cu faţă umană" în toată puterea cuvîntului! El este cel pentru care s-a organizat procesul. Mai precis, el este cel care va fi achitat!

Dar, pentru ca operaţiunea să fie un deplin succes, mai este nevoie de un mic detaliu, de un singur ingredient: de complicitatea noastră, desigur! Nu ni se cere mare lucru! Un mic efort de uitare, doar! La urma urmei, cine mai ţine minte că a avut rude luate cu pistolul la tîmplă din casă, în fapt de noapte, dis-părute apoi fără urmă, sau transformate în simple nume pe un certificat de deţinut, ori direct de decedat. Un mic efort de uitare, nu-i mare lucru! Ce-i aşa mare scofală să uităm de dis-trugerea oamenilor şi a gos-podăriilor satelor, de masacrul cailor, de distrugerea bisericilor şi a oraşelor, a Armatei regale care făcuse războiul, de nesfîrşitele cozi ca să ne luăm "raţia" de ulei şi zahăr, de cele două ore minunate de program ale TVR care începeau, se sfîrşeau şi depănau la mijloc faptele politice ale Tovarăşului şi ale Tovarăşei, de frigul atît de bine dozat din minunatele apartamente pe care statul socialist ne dăduse libertatea să le cumpărăm, de întunericul atît de pătrunzător din case, scări, instituţii şi de pe străzi, necesar în cel mai înalt grad patriotic salvării "sistemului energetic naţional", de atotputernicia celor care "ne dădeau" sau "ne cereau" cîte ceva, ba la alimentara, ba la forţele de muncă, ba la cadre, ba la Securitate, de mobilizatoarele mitinguri şi sărbători de proslăvire ale Lui şi ale Ei, de poeziile şi atotcuprinzătoarele volume omagiale, închinate tot Lui şi Ei, de fărădelegile odraslelor Lui şi ale Ei, de faptul că "o aprobare de la Partid" făcea diferenţa dintre "împărat şi proletar", dintre trabant şi nimic, dacia şi nimic, aro şi nimic, de orele, zilele, săptămînile, lunile şi ani de "muncă patriotică", de înălţă-toa-rea operă de "edificare a omului nou", la care erau chemate minunatele noastre cadre didactice, cu tot cu paltoanele din dotare, pentru că nu erau lemne de pus în sobe şi nici păcură de consumat aiurea prin şcoli, de mîndria de a fi activist şi cadru de bază, cu acces direct la "gospodăria de partid", de rafturile goale ale atît de bine organizatului comerţ socialist, de cîte şi mai cîte alte realităţi ale unui timp în care ei aveau nu doar monopolul puterii politice, ci şi pe cel de a decide cine mă-nîncă şi cine nu, cine se naşte şi cine nu, cine se botează şi cine nu, cine se îngroapă şi cine nu!

Dacă staţi prea bine cu memoria şi nu reuşiţi să uitaţi suficient de convingător, încă mai există o soluţie. Faceţi un alt mic efort, de "raţionalitate". Adică, cu cine vreţi dumneavoas-tră să vă puneţi? Chiar nu înţelegeţi cine are, azi, "pîinea şi cuţitul"? Chiar este aşa de greu de priceput că o dată ce şi-au făcut averile din politică, acum este timpul să facă şi politică din averi? De ce să mai pără-seas-că puterea? Ce, vi s-a făcut de şomaj, de un control inopinat al organelor (tot aşa se numesc şi azi!), de o discuţie mai apropiată cu poliţaiul vicinal, de un dosar penal? Chiar nu aveţi nevoie de o mică scutire de impozit? Vă dăunează din cale-afară un contract de aprovizionare a marii maşinării birocratice a statului cu niscai furnituri, servicii sau mai ştiu eu ce? Vi se apleacă dacă ciupiţi şi dumneavoastră o sută, două, zece, nouă de "parai"? Ce, n-aveţi copii, vreţi să rămînă pe drumuri?

Hai, oameni buni, doar n-o s-o faceţi pe proştii, ba încă şi în pagubă, tocmai acum! Tot ceea ce vi se cere este doar un banal exerciţiu de memorie şi raţionalitate!