Companiile de media şi divertisment sunt optimiste cu privire la revenirea economiei globale în anul următor ;i se aşteaptă să vadă o creştere şi o îmbunătăţire a activităţii de fuziuni şi achiziţii, se arată în cea de-a noua ediţie a Capital Confidence Barometer - Media & Entertainment.
Potrivit unui comunicat al EY România remis redacţiei, 68% dintre executivii din companiile de media şi divertisment cred că situaţia economică se îmbunătăţeşte, înregistrându-se o creştere semnificativă faţă de procentul înregistrat anul trecut, când doar 26% credeau în această îmbunătăţire. 23% consideră că situaţia economică este stabilă, 4% că se depreciază uşor iar 5% că este în declin puternic.
Raportul are la bază un sondaj derulat în rândul directorilor executivi din companiile mari de media şi divertisment din întreaga lume şi îşi propune să măsoare încrederea corporativă în perspectivele economice, să identifice tendinţele despre care se discută în consiliile de administraţie şi să ofere o imagine de ansamblu asupra strategiilor de creştere vizate de companii.
"Pe măsură ce ne apropiem de sfârşitul anului 2013, devine tot mai clar că industria de media şi divertisment este optimistă cu privire la anul care urmează", spune Tom Connolly, EY, Lider Global al departamentului de Asistenţă în Trazacţii, Media & Divertisment .
În plus faţă de încrederea generală în economia globală, executivii din companiile de media şi divertisment dau dovadă de un nivel ridicat de încredere şi în ceea ce priveşte alte zone, comparativ cu rezultatele studiului de anul trecut. Astfel, 57% dintre executivi sunt încrezători în creşterea forţei de muncă (faţă de 20% în 2012), 52% în creşterea veniturilor corporative (15% în 2012), iar 43% în creşterea disponibilităţii creditării (de la 10% în 2012), se mai arată în comunicat.
"Topul priorităţilor consiliilor de administraţie ale companiilor de media şi divertisment a suferit, de asemenea, câteva modificări. Astfel, 66% dintre executivi declară că, în prezent, pun un accent mai mare pe eficienţă şi controlul costurilor decât cu un an în urmă. Gestionarea riscurilor este în topul priorităţilor pentru 60% dintre companiile analizate, guvernanţa corporativă pentru 57% dintre companii, relaţiile cu investitorii în 53% dintre companii; aspectele de reglementare - în 50%; atragerea şi reţinerea talentelor - în 47%, iar alocarea de capital - în 43% dintre companiile chestionate", potrivit sursei citate.
Studiul mai arată că 79% dintre executivii din companiile de media şi divertisment cred că mediul de reglementare încurajează iniţiativele de creştere ale companiilor.
Locurile de muncă din industria de media şi divertisment sunt relativ sigure, cu doar 13% dintre directorii executivi indicând că au de gând să reducă numărul de locuri de muncă. 55% îşi propun să-şi menţină numărul curent de locuri de muncă iar 32% să îl crească.
Potrivit studiului, 85% dintre executivi consideră disponibilitatea creditării fie stabilă, fie îmbunătăţită, în comparaţie cu 55% cu un an în urmă.