Preţurile produselor alimentare la nivel global au înregistrat prima creştere lunară în aprilie 2023, de 0,6%, după douăsprezece scăderi consecutive, iar declinul anual s-a temperat până la 19,7%, de la 20,8% în luna anterioară, conform ultimului raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).
Indicele agregat al preţurilor a crescut până la 127,2 puncte (2014 - 2016 = 100), de la 126,5 puncte în luna anterioară (vezi graficul).
Creşterea indicelui a fost influenţată de preţul zahărului, care a înregistrat o creştere lunară masivă, de 17,6%, după un avans de 1,5% în luna precedentă, până la cel mai ridicat nivel din octombrie 2011. Creşterea anuală s-a accelerat până la 22,9%, de la 7,7%. În ultimele 12 luni, preţul zahărului la nivel global a înregistrat o creştere medie lunară de 1,9%.
Principalul factor al creşterii preţului a fost revizuirea în scădere a producţiei din India şi China pentru sezonul 2022/23. O contribuţie semnificativă a avut şi producţia sub aşteptări din Thailanda şi Uniunea Europeană.
Preţurile cerealelor au înregistrat o scădere lunară de 1,7%, după o scădere de 5,6% în luna precedentă, iar scăderea anuală s-a accelerat până la 19,8%, de la 18,6%. Scăderea medie lunară din ultimele 12 luni a fost de 1,7%.
Preţul grâului a înregistrat o scădere lunară de 2,3%, până la cel mai redus nivel din iulie 2021, pe fondul cantităţilor mari oferite la export de Rusia şi Australia. Preţul porumbului a scăzut cu o rată lunară de 3,2%, în timp ce preţurile orzului şi sorgului au scăzut cu 4,3%, respectiv 0,3%, iar preţul orezului a înregistrat o creştere lunară de aproape 3%.
Preţul uleiurilor vegetale a înregistrat o scădere lunară de 1,3%, după un declin de 3% în luna precedentă, iar scăderea anuală s-a temperat până la 45,3%, de la 47,7% în martie 2023. În ultimele 12 luni, scăderea medie lunară a preţului uleiului la nivel global a fost de 4,7%.
Preţul uleiului de palmier a rămas neschimbat, pe fondul cererii reduse la nivelul principalilor importatori. Preţurile uleiului de soia, rapiţă şi floarea soarelui şi-au continuat scăderea, în condiţiile unei oferte abundente.
Preţurile produselor lactate şi-au accelerat scăderea anuală până la 15,1%, de la 13,1% în luna anterioară, în condiţiile unei scăderi lunare de 1,7%, după o scădere de 2%. În ultimele 12 luni, scăderea medie lunară a preţului produselor lactate la nivel global a fost de 1,3%.
Preţul cărnii a crescut cu o rată lunară de 1,3% în aprilie 2023, după un declin de 0,2% în luna precedentă, iar scăderea anuală s-a accelerat până la 6,1%, de la 5,3%. În ultimele 12 luni, scăderea medie lunară a preţului cărnii la nivel global a fost de 0,5%.
Preţul cărnii de porc a înregistrat o creştere lunară record, pe fondul creşterii cererii din Asia şi a costurilor de producţie, iar preţurile cărnii de bovine au crescut, în condiţiile reducerii efectivelor din Statele Unite. Preţul cărnii de pasăre a înregistrat prima creştere după nouă luni de scăderi consecutive, în condiţiile creşterii cererii din Asia, iar preţul cărnii de ovine s-a menţinut relativ stabil.
Într-un comunicat de presă separat, referitor la perspectivele cererii şi ofertei de cereale, prognoza FAO pentru producţia din sezonul 2022/2023 a fost majorată cu 7,7 milioane de tone faţă de estimarea din luna trecută, până la 2,785 miliarde de tone, nivel cu 1% sub cel înregistrat în sezonul anterior.
Revizuirea pozitivă a fost determinată de îmbunătăţirea perspectivelor pentru producţia de grâu, estimată pentru prima dată la peste 800 de milioane de tone, cu 3,8 milioane de tone peste prognoza anterioară.
Şi estimările pentru producţia de porumb, orz, ovăz, sorg au fost revizuite în creştere, cu circa 3 milioane de tone faţă de estimarea de la începutul lunii trecute, până la 1,467 miliarde de tone, cu 2,8% sub producţia din sezonul anterior.
Prognoza producţiei de orez din sezonul 2022/2023 a fost revizuită în creştere cu 0,7 milioane de tone, până la 516,7 milioane de tone. Noua estimare este cu 1,8% sub nivelul record înregistrat în sezonul 2021/2022, de 526 de milioane de tone.
Estimările privind comerţul mondial cu cereale arată o scădere de 2,2% în sezonul 2022/23 faţă de sezonul precedent, până la circa 472 milioane de tone, după o revizuire în creştere cu 2,6 milioane de tone a prognozei din luna precedentă.
Avansul a fost determinat de revizuirea în creştere cu 0,7 milioane tone a comerţului cu grâu, până la 200,1 milioane de tone, un nou record, cu 2,3% mai mare decât nivelul din sezonul anterior.
Pentru comerţul cu porumb, orz, ovăz, sorg se estimează o creştere cu 1,3 milioane de tone în sezonul 2022/23 faţă de estimarea anterioară, până la 218 milioane de tone, cu 5,5% sub nivelul din sezonul precedent, de 230,7 milioane tone.
Prognoza pentru comerţul cu orez a fost majorată cu 0,5 milioane de tone faţă de luna anterioară, până la 53,6 milioane de tone, un nivel cu 4,4% sub cel înregistrat în sezonul 2021/22, un maxim istoric de 56 de milioane de tone.