Farmecul discret al schizofreniei băncilor centrale

Va majora sau nu va majora Federal Reserve dobânda de politică monetară în acest an? Nimeni nu mai ştie, nici chiar oficialii băncii centrale americane, iar felul în care îşi "publică" nehotărârea creează disperare în rândul investitorilor.

"Am ajuns în punctul în care politica de comunicare a Federal Reserve este descrisă cel mai bine în termeni psihologici", a declarat Danielle DiMartino Booth, director al firmei de consultanţă Money Strong, fost consultant în cadrul Federal Reserve Bank of Dallas şi autoarea cărţii "Fed Up: An Insider's Take on Why the Federal Reserve is Bad for America", pentru Wall Street Journal.

"Acum, cel mai bun termen este schizofrenic", este verdictul doamnei DiMartino Booth, iar Dennis Gartman, un analist cu prezenţă frecventă la CNBC, spune că s-a săturat de mesajele contradictorii de la Fed, care nu fac decât să aducă "dispreţ şi confuzie pe piaţă". "Nimeni nu mai ştie nimic pare să fie singurul punct comun al opiniilor de la Fed", este concluzia Wall Street Journal.

De partea cealaltă a Atlanticului şi chiar într-o mare bancă europeană, Deutsche Bank, opinia analiştilor a ajuns la stadiul "avem nevoie de un şoc pentru a iniţia colapsului pieţelor şi a unei panici care să oblige autorităţile la acţiune". Diagnosticul pentru BCE pare să fie tot "schizofrenie".

"Situaţia actuală se mai poate menţine câţiva ani, dacă nimic nu distruge sistemul", scrie Dominic Konstam de la DB, însă "fără un şoc extern este greu de crezut că autorităţile vor lua măsuri fiscale dramatice pentru repornirea economiei globale".

Dar de unde poate veni un astfel de şoc într-o economie globalizată? Un atac extraterestru? Un alt război mondial?

De parcă toate acestea nu ar fi fost de ajuns, în presa internaţională au apărut şi propuneri pentru acţiuni care sfidează, pur şi simplu, doctrina economică după care se ghidează băncile centrale.

Mark Gilbert, editorialist la Bloomberg, scria recent că "toate băncile centrale, începând cu Federal Reserve, ar trebui să crească dobânzile", deoarece "scăderea acestora până acum nu a făcut decât să distrugă şi bruma de încredere la nivelul companiilor şi consumatorilor". Mai mult, dobânzile apropiate de zero sau negative nu fac decât să "menţină companiile zombi în viaţă, iar capitalul este prins în capcana activităţilor neproductive, care altfel nu ar mai exista".

Dincolo de influenţa extrem de negativă asupra economiei reale, tiparniţele monetare distorsionează puternic şi pieţele financiare. "Ceea ce se întâmplă acum pe piaţa obligaţiunilor este pur şi simplu o nebunie care te lasă cu gura căscată", mai scrie Gilbert.

Dar ce valoare poate să aibă propunerea "suprarealistă" a unui jurnalist, neavenit prin definiţie conform opiniilor exprimate deseori de oficialii băncilor centrale? Niciuna, dacă "sursa" ar fi fost neantul.

Dar sursa este alta, iar suprarealismul merge până la capăt, în condiţiile în care "izvorul" este chiar în curtea băncii centrale americane.

În revista trimestrială publicată de Federal Reserve Bank of St. Louis, "The Regional Economist" (n.a. vol. 24, nr. 3, iulie 2016), Stephen Williamson evaluează meritele unei soluţii radicale pentru problema inflaţiei scăzute.

"Principiul cheie al Neo-Fisherismului este acela că băncile centrale pot stimula creşterea inflaţiei prin creşterea dobânzilor de politică monetară", arată economistul de la FRB of St. Louis (n.a Irving Fisher a fost un celebru economist din prima jumătate a secolului trecut, care a propus, printre altele, renunţarea la sistemul bancar bazat pe rezervele fracţionare).

Propunerea lui Williamson implică renunţarea la cadrul actual de politică monetară, ţintirea inflaţiei, şi adoptarea unei noi teorii monetare.

Oare este posibilă o astfel de "revoluţie" la nivelul băncilor centrale? Poate vom afla săptămâna viitoare, după publicarea soluţiilor dezbătute în cadrul simpozionului anual organizat de Federal Reserve la Jackson Hole, cu tema "Construirea unui cadru flexibil de politică monetară pentru viitor".

Pieţele aşteaptă nerăbdătoare ca participanţii, mai ales preşedintele Fed-ului Janet Yellen, să se milostivească de suferinţele lor şi să le ofere măcar speranţa luminiţei de la capătul tunelului. Dar aşteptările lor vor fi zadarnice.

Într-una dintre capodoperele sale, "Farmecul discret al burgheziei", maestrul suprarealismului cinematografic Luis Bunuel, urmăreşte încercările nereuşite ale personajelor de a lua cina împreună într-o lume bizară şi lipsită de orice logică. Criticii de film arată că "aventura" lor ne dezvăluie ipocrizia şi corupţia personajelor, care, la sfârşitul filmului, "merg în tăcere şi cu hotărâre, pe un drum izolat, către o destinaţie misterioasă".

Din păcate pentru regizorul spaniol, lumile sale suprarealiste reprezintă un etalon de raţionalitate în comparaţie cu lumea pe care încearcă să o creeze marile bănci centrale.

Oare mai ştie cineva destinaţia misterioasă spre care ne "călăuzesc" şi ce mai înseamnă o politică monetară raţională?