FDSC: Aproape 1500 de cereri de finanţare la primul apel de proiecte al Fondului ONG în România

F.A.
Comunicate de presă / 9 septembrie 2013

Suma totală solicitată prin proiectele depuse este de 8 ori mai mare decât cea alocată, în cadrul primei runde de apeluri de proiecte din cadrul programului de finanţare Fondul ONG în România, conform unui comunicat de presă al Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC).

Perioada de depunere de proiecte din cadrul primei runde a programului de finanţare Fondul ONG în România, parte a granturilor SEE şi norvegiene 2013 - 2017, s-a încheiat. În total, în cadrul celor 5 componente ale programului, au fost primite aproape 1500 de proiecte. Pentru acestă primă rundă au fost alocaţi în total 15,93 milioane de euro, ce acoperă mai puţin de 12% din suma totală solicitată prin proiectele depuse.

"România este ţara europeană ce alocă cel mai mic buget pentru sprijin social în bani, bunuri şi servicii. 42% dintre beneficiarii acestora sunt sprijiniţi de organizaţii neguvernamentale ce au un buget total de aproximativ 3% din cel al funizorilor publici (potrivit studiului Serviciile sociale în România. Rolul actorilor economiei sociale realizat de Institutul de Economie Socială din cadrul FDSC)", se arată în comunicat. Nevoia mare de finanţare şi eficienţa furnizorilor privaţi organizaţii neguvernamentale, au generat 393 de proiecte depuse pe componenta Servicii sociale şi de bază. Suma solicitată prin aceste proiecte este de peste 53 de milioane de euro, timp în care cea disponibilă pentru finanţare de 4,8 milioane de euro.

Potrivit FDSC, justiţia socială este o ţintă pentru alte 330 de proiecte ale organizaţiilor neguvernamentale, ce totalizează 18 milioane de euro solicitate. Proiectele urmăresc să dezvolte intervenţii în comunităţi rurale interetnice şi activităţi menite să combată inegalităţile sociale, sărăcia şi excluziunea. Bugetul disponibil pentru această componentă este de 3,78 milioane de euro.

Sprijinirea dezvoltării durabile şi îmbunătăţirea stării mediului în România, prin contribuţia ONG-urilor şi prin participare publică sunt urmărite de aproape 200 de proiecte depuse în cadrul componentei Dezvoltare durabilă, care solicită spre finanţare aproximativ 18 milioane de euro. Bugetul disponibil poate acoperi 12% din aceste solicitări.

"Implicare, componenta programului care încurajează cetăţenia activă şi participarea la viaţa comunităţii, asigurarea respectării şi aplicării valorilor democratice fundamentale a înregistrat peste 300 de proiecte depuse, valoarea solicitată spre finanţare însumând peste 25 de milioane de euro. Doar aproximativ 14% din această sumă va fi acoperită de cei 3,6 milioane de euro alocaţi", se mai spune în comunicat.

"În ultimii ani, presiunea activităţilor de zi cu zi, scăderea resurselor publice sau instituţionale disponibile ONG-urilor, nevoia de a întări capacitatea şi de a aduna sprijin pentru reacţii imediate la diferite schimbări ce au intervenit în viaţa politică sau economică au limitat abilitatea şi capacitatea ONG-urilor de a propune subiecte pe agenda politicilor publice, în special cele care ar defini un mediu favorabil pentru a promova dezvoltarea societăţii civile", conform sursei citate. "Dezvoltarea capacităţii ONGurilor. Reţele şi coalitii" este componenta programului care îşi propune să modifice această stare de fapt, iar cele 242 de cereri de finanţare depuse prin care se solicită peste 17 milioane de euro depăşesc cu 90% bugetul disponibil.

FDSC estimează că proiectele selectate vor incepe în prima parte a anului viitor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5290
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2985
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9304
Gram de aur (XAU)Gram de aur384.5900

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb