"Fecne" Bucureşti intră în faliment

Crina Manole
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 19 iulie 2006

Tribunalul Bucureşti a des-chis, în data de 13 iulie, procedura de reorganizare şi lichidare judiciară împotriva debitoarei SC "Fecne" SA Bucureşti, conform documentului emis de Tribunalul Bucureşti şi trans-mis, ieri, Pieţei Rasdaq de reprezentanţii societăţii.

Administrator judiciar a fost numită societatea "Rovigo" SRL, aceasta urmând să întocmească un raport amănunţit de activitate a societăţii.

Instanţa interzice administratorilor societăţii debitoare să înstrăineze părţile sociale sau de interes deţinute. De asemenea, Tribunalul a dat dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului/lichidatorului judiciar.

Declaraţiile de creanţă vor trebui depuse până pe data de 4 septembrie, iar creanţele vor fi verificate până pe 2 octombrie. Temenul de definitivare a tabelului creanţelor este data de 30 octombrie, adunarea creditorilor urmând să aibă loc pe data de 6 noiembrie.

"Fecne" SA Bucureşti, cunos-cută înainte de anul 1989 sub denumirea de "Fabrica de Echipamente pentru Centrale Nuclearo-Electrice", a început activitatea în 1968, ca parte a Întreprinderii de Maşini Grele Bucureşti (IMGB). În anul 1991, a devenit societate independentă, specializată pe echipamente nucleare şi pe echipamente pentru energetica convenţională. În anul 1998, societatea a intrat în grupul norvegian "Kvaerner", sub denumirea de "Kvaerner Fecne", iar din anul 2003 are ca acţionar principal societatea "Nuclearmontaj" SA Bucureşti.

Conform raportării din data de 3 martie a.c., acţionarii societăţii sunt "Nuclearmontaj" SA care deţine 84,54% din acţiuni, "Fondul Proprietatea" SA cu 12,12% din titluri, restul de 3,34% revenind altor acţionari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb