Federaţia Sanitas cere un spor de 55%-85% pentru personalul sanitar care tratează pacienţi COVID-19

G.U.
Miscellanea / 28 iulie 2020

Federaţia Sanitas cere un spor de 55%-85% pentru personalul sanitar care tratează pacienţi COVID-19

Federaţia Sanitas a solicitat astăzi, la întâlnirea de la Ministerul Sănătăţii la care au participat premierul Ludovic Orban şi ministrul de resort, Nelu Tătaru, acordarea unui spor cuprins între 55% şi 85% pentru condiţii deosebit de periculoase pentru combaterea pandemiei, potrivit unui document postat pe Facebook de organizaţia sindicală, conform Agerpres.

Aceşti bani ar trebui primiţi de către personalul medico-sanitar şi auxiliar din unităţile sanitare, din cadrul direcţiilor de sănătate publică, al Institutului Naţional de Sănătate Publică, precum şi al serviciilor de ambulanţă, adică toţi cei care participă efectiv în aplicarea măsurilor de limitare a infecţiei cu SARS-CoV-2 şi care tratează pacienţi confirmaţi şi suspecţi COVID-19.

Totodată, sindicaliştii solicită emiterea ordinului de declarare a epidemiei la nivel naţional.

Pe lista de revendicări se mai află adaptarea condiţiilor de muncă la situaţia epidemiologică actuală, respectiv asigurarea echipamentelor de protecţie adecvate şi suficiente, precum şi reducerea programului de lucru adaptat la nevoile de recuperare a personalului care lucrează purtând echipamentul de protecţie specific.

La acestea ar trebui adăugate stabilirea unui normativ de personal specific spitatelor COVID-19 şi identificarea unor forme de recuperare a capacităţii de muncă a salariaţilor din sănătate.

Liderii sindicali au mai cerut identificarea şi asigurarea sursei de finanţare pentru punerea în aplicare a Legii 82/2020, astfel încât toţi salariaţii unităţilor sanitare unde sunt trataţi pacienţi COVID suspecţi sau confirmaţi să beneficieze de stimulentul de risc de 2.500 de lei brut pe lună pe toată perioada stării de urgenţă.

Alte solicitări sunt asigurarea finanţării voucherelor de vacanţă aferente anului 2020 pentru tot personalul din sistemul sanitar, creşterea salariilor la nivelul corespunzător anului 2022 şi raportarea tuturor sporurilor la salariul de bază actual pentru toţi salariaţii din sistemul sanitar.

Premierul Ludovic Orban a declarat marţi, după întâlnirea cu reprezentanţii Federaţiei Sanitas şi Federaţiei Solidaritatea Sanitară, că autorităţile vor putea utiliza "instrumentul legal al detaşării" cadrelor medicale în unităţile sanitare implicate în lupta anti-COVID.

El a fost întrebat cum vor rezolva autorităţile problema lipsei de personal medical înregistrată la nivelul unor spitale din ţară pe fondul pandemiei de COVID.

"Ştiţi răspunsul, e detaşarea. Detaşarea cadrelor medicale care sunt în alte entităţi, de exemplu, pentru Direcţiile de Sănătate Publică avem nevoie de medici generalişti, de medici infecţionişti, de medici şi asistente medicale care să se implice în derularea tuturor activităţilor DSP-urilor. De asemenea, în special în spitalele COVID, în secţiile exterioare care sunt destinate tratării pacienţilor cu forme uşoare avem nevoie de cadre medicale. Noi am apelat la voluntariat, aici, răspunsul pe care l-am primit nu este la nivelul aşteptărilor şi, ca atare, vom utiliza instrumentul legal al detaşării", a spus Ludovic Orban, la Ministerul Sănătăţii.

Premierul a adăugat că la discuţiile cu sindicaliştii din Sănătate s-a abordat şi tema acordării unor sporuri salariale pentru anumite categorii de personal medical, cum sunt "medicii anestezişti care lucrează în secţiile de terapie intensivă".

"Acel spor de 50% pe care-l primesc pentru detaşare să fie suplimentar faţă de sporul pe care-l primesc cei din secţiile de terapie intensivă şi aici, dacă e necesar, chiar putem face această clarificare într-o ordonanţă de urgenţă", a arătat Orban.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Daca nu era clar pana acum ca juramantul lui Hipocrate nu mai are nici o valoare.....

    Jur sa ma dedic doar banului 

    Jur sa slavesc puterea sa

    etc. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb