File din jurnalul altei nopţi aşternute peste lume

Cum să evadezi din coşmarul în care visezi că visezi un coşmar...în care visezi un coşmar....în care visezi că visezi un coşmar...în care...? Adepţii visării lucide ne spun că, în primul pas, trebuie să explorezi cu atenţie, să investighezi fiecare plan în care visul te poartă. Apoi, să îţi iei un reper într-unul din planurile experienţei onirice, astfel încît să poţi face diferenţa dintre evenimentele acelui plan şi celelalte. Atunci cînd, în vis, poţi face această distincţie, fără greş, etajul cu pricina al coşmarului recurent este anulat. Dispare. Încet, încet, strat după strat, coşmarul se topeşte. Eşti din nou liber să visezi frumos! Dar, dacă nu visezi şi coşmarul este aievea? Nu visul, ci realitatea deapănă recurent, în planuri diferite, gama infinită a monstruozităţilor războiului? Aici, în inima Europei, lîngă noi, în Ucraina. Ce ştim şi unde suntem, după mai bine de 700 de nopţi de coşmar?

Ştim, înainte de orice, că traista iluziilor purtată în spinare de fiecare cetăţean al Europei, de la sfîrştiul celui de al doilea război mondial şi pînă mai acum, este goală. Nu mai există nici un temei pentru credinţa că un alt război, un alt "mare război" al lumii, nu mai poate avea loc niciodată, aici, în "inima civilizaţiei", aici, unde pămînturile şi vieţile a peste 50 de milioane de suflete au fost făcute scrum şi risipite în cele patru vînturi de o altă conflagraţie mondială, acum doar trei generaţii. Ştim că şandramaua "instituţiilor internaţionale", ridicată cu scopul nobil de a păzi lumea de război este nimic mai mult decît poate cuprinde cuvîntul însuşi, o şandrama. Nu poate apăra pe nimeni de război, dacă el este pus la cale şi declanşat de una dintre marile puteri care ocupă pe veşnicie şi fără nici o obligaţie morală sau legală unul din cele cinci fotolii privilegiate din Consiliul de securitate al ONU. Dar, mai ales, dacă dispune de un arsenal nuclear pe care, indiferent de consecinţe, este dispusă să îl utilizeze şi cu care ameninţă credibil pe oricine s-ar pune de-a curmezişul proiectelor sale de reamenajare a spaţiilor geo-strategice din imediata vecinătate sau din "aria rezervată" de dominaţie şi influenţă. Ştim, dincolo de orice îndoială, că cel căruia îi datorăm conceptualizarea primară a războiului modern, Carl von Clausewitz, s-a înşelat amarnic asupra progreselor umane şi a impactului lor asupra războiului: "Dacă constatăm, deci, că popoarele civilizate nu ucid prizonierii, nu distrug oraşe şi sate, aceasta se datorează faptului că inteligenţa are un rol mai mare în modul lor de a purta războiul şi le-a învăţat mijloace mai eficiente de folosire a violenţei decît aceste manifestări brutale ale instinctului". Fals!! Nu doar acest război, cel din Ucraina, ci toate războaiele de după cele napoleoniene infirmă aserţiunea marelui Clausewitz. Confirmă cu vîrf şi îndesat, însă, alta: "Războiul este un act de violenţă şi în folosirea acesteia nu există limite/.../Tendinţa de nimicire a adversarului, inerentă noţiunii de război, nu este stînjenită ori deviată de progresele civilizaţiei". Dimpotrivă, este masiv accentuată, putem spune noi astăzi, bazîndu-ne pe experienţa marilor războaie care au devastat lumea secolului al XX-lea! Ştim că puterea discreţionară, totalitară poate lua şi ţine prizonieră o naţiune întreagă. Mai ales în vremuri de război. Despre naţiunea rusă este vorba. Desigur, nu toţi cetăţenii statului numit Rusia susţin în mintea şi inima lor războiul lui Putin. Mulţi îl consideră imoral, inutil, ilegal, dăunător în primul rînd soartei lor şi a Rusiei. Majoritatea însă, o majoritate solidă, este prizoniera lui Putin şi a războiului său. Sute de mii de oameni tineri se duc pe frontul din Ucraina să moară pentru ca războiul lui Putin să poată continua. Nu o fac neapărat de bună voie, nici cu entuziasm, dar între a se supune legii, adică voinţei dictatorului, şi a se răzvrăti împotriva sa au ales să se supună. Ei şi familiile lor. Ştiu, supunerea faţă de război nu este în primul rînd rezultatul unei "opţiuni raţionale" operate în spaţiul pur al "liberului arbitru". Este, într-o măsură importantă, rezultatul opresiunii, legal şi ilegal exercitate de instituţiile dictaturii, ale propadandei continue şi agresive a regimului, a izolării celor mai mulţi de orice alte surse de informare şi formare a opiniei decît canalele oficiale de comunicare în masă, a opresiunii vizibile exercitate de instuţiile specializate ale statului asupra oricui cîrteşte sau se ridică împotriva politicii oficiale, a execuţiilor brutale prin care sunt scoşi "din joc" cei care nu îşi bagă bine minţile în cap şi cred că pot organiza alternative la puterea lui Putin şi la naraţiunea lui aberantă despre război. Ştim că războiul acesta este al lui Putin, dar acum, după peste 700 de zile, ştim că el este nu doar al lui, ci şi al unei părţi semnificative a societăţii ruseşti, care împărtăşeşte cu credinţă liniile mari ale unei viziuni despre lume grav deformate, transformată de Putin în ideologice şi politică de stat. Ştim că sancţiunile economice impuse agresorului au efecte importante şi îi reduc capacitatea de a purta şi extinde războiul. Stim, însă, că afectează prea puţin voinţa de război a clicii de la putere care a pornit războiul. Ştim că restul lumii înţelege miza războiului din Ucraina şi modul în care se vor aşterne efectele încheierii sale fie cu victoria lui Putin, fie cu cea a Ucrainei sau, eventual, într-o ecuaţie fără învinşi şi învingători, fără război, dar şi fără pace. Cu toate acestea, suportul economic, politic şi militar pentru susţinerea rezistenţei Ucrainei împotriva agresiunii Rusiei are sincope. Unele dintre ele, cum a fost cea recentă din Congresul Statelor Unite putînd fi fatale. Ştim că tentaculele puterii de influenţare, manipulare şi deraiere politică de care dispune regimul lui Putin se întind pînă în inima politicii americane, precum şi în orizonturile îndepărtate din China, Coreea de Nord, Iran, America de Sud. Nu chiar ultima pe listă, Europa însăşi. Departe de a fi un tiran izolat, Putin are susţinători puternici nu doar în Rusia, ci mult dincolo de hotarele ei. Ştim că, pe termen mediu şi lung, războiul de uzură nu favorizează Ucraina, chiar dacă Rusia gîfîie tot mai tare sub povara sancţiunilor, a cheltuielilor inevitabile şi a risipei de război. Ştim că Putin şi regimul său au făcut pregătirile pentru situaţii şi condiţii extreme şi sunt gata să recurgă la orice, pentru a evita înfrîngerea, de la extinderea agresiunii din Ucraina în alte spaţii "adiacente", cum ar fi Ţările Baltice, Finlanda, R. Moldova, România sau Polonia, pînă la folosirea arsenalului nuclear. Ştim...dar cîte nu mai ştim...acum după 700 de zile de coşmar!

Unde suntem? Într-un coşmar în care nu visăm, ci suntem într-un coşmar...în care se derulează un alt coşmar...în care... în care lumea este grav bolnavă de război.