Ţesătura politicii mondiale a devenit, dintr-o dată, străvezie. Subiecte şi teme pentru care, în condiţii normale, s-au pus în mişcare roţile marilor mecanisme diplomatice de la Washington, Beijing, Moscova, Paris, Londra sau Berlin, pentru care ONU, NATO sau OSCE încingeau reuniuni de importanţă "planetară", au devenit dintr-o dată evenimente privite doar cu coada ochiului. Singurele afişaje care contează sunt cele ale burselor din marile capitale financiare. Singurele anunţuri politice, luate în seamă, sunt cele referitoare la măsurile pentru asanarea mlaştinii financiar-bancare, ce ameninţă să înghită şi partea sănătoasă a economiei mondiale. Nimeni nu mai leagă viitorul lumii de faptul că Rusia s-a mutat, cu arme şi bagaje, în teritoriul Georgiei, ori că sfîrşitul previzibil al facticei "revoluţii portocalii", din Ucraina, va fi o victorie politică a Moscovei, nici de acceptarea sau neacceptarea în comunitatea internaţională a unor pseudo-state, numite Kosovo, Osetia de Sud sau Transnistria. Nici chiar "Marele război împotriva terorismului" nu mai produce decît slabe tresăriri politice. Lumea atîrnă, astăzi, mai mult de curbele Dow Jones, DAX, FTSE 100, NIKKEI, S&P 500 şi mai puţin de ceea ce fac talibanii, ori trupele NATO, în Afganistan. Liderii politici nu se mai întîlnesc, de urgenţă, să discute viitorul "Tratatului European", ci dacă Europa are măcar atîta coerenţă şi putere politică, după 50 de ani de construcţie instituţională, pentru a genera o acţiune concertată pentru salvarea fluxurilor din sistemul bancar dependent de Euro. Am aflat şi răspunsul, Nu are! G8 nu-şi mai pune pe agendă teme de seminar studenţesc, privind globalizarea, ci dacă este sau nu posibil un nou sistem de garantare globală a stabilităţii monetare, un alt fel de Breton Woods. Nimeni nu se mai întreabă dacă trăim într-o lume unipolară sau multipolară, dacă este sau nu posibil un nou război rece, ci dacă lumea politicii globale are suficientă coerenţă, putere şi ştiinţă să gestioneze o criză ce depăşeşte prin anvergură şi implicaţii politice tot ceea ce ştim despre "Marile Crize" ale economiei mondiale, din secolul trecut.
Veştile de pe frontul finanţelor mondiale sunt în continuare proaste. Chiar dacă bursa "a ars", într-o singură zi, peste 1000 de miliarde de dolari, chiar dacă Congresul a aprobat, în cele din urmă, planul de urgenţă al Casei Albe pentru curăţarea sistemului financiar de reziduurile toxice ale creditării şi asigurărilor fără acoperire, create de falsul boom imobiliar, marile burse merg de şase zile în jos. Chiar dacă principalele bănci centrale europene s-au concertat pentru scăderea dobînzii de împrumut interbancar, Nervozitatea şi Lipsa de încredere sunt noii zei stăpînitori peste mersul finanţelor lumii.
Prin ţesătura, devenită transparentă, a politicii mondiale se văd, acum, cu uşurinţă, minciunile.
Statele, chiar şi cele mai puternice, ştiu să facă politică internaţională doar într-un registru derizoriu al aşa zisei "realpolitik". Elitele lumii sunt pregătite doar pentru jocul tîmp al competiţiei pentru o putere ce se exprimă în lucruri reduse la irelevanţă de lumea reală, a crizelor de sistem. Întreaga politică, "din zilele cu soare", se dovedeşte o excrescenţă păguboasă a unor simple stări psiho-patologice netratate sau rău gestionate: furie, dorinţă de dominare, pulsiuni distructive sau homicidale, iresponsabilitate, depresii, crize paranoide şi nevoia de a obţine satisfacţii neuro-sexuale prin comportamente violente (sodo-masochiste).
Iar, dacă această imagine despre "politica lumii" nu pare prea atractivă, atunci avem oricînd la dispoziţie "video-jocurile". Surogatele moderne de realitate. Atît de atractive, de fascinante, încît sunt capabile să creeze o lume a lor, independentă de cea atît de rău mirositoare a crizei financiare şi a politicii mondiale, ieşită parcă dintr-un catalog al pulsiunilor freudiene. O lume în care au ales să trăiască, deja, milioane de oameni. Una cît se poate de complexă, unde ei pot să cumpere şi să vîndă ţări, teritorii, magazine, afaceri, să negocieze, ori să recurgă la săbii cu laser pentru a-şi elimina competitorii, în care pot să adune averi şi să întemeieze imperii, să populeze insule interplanetare, să devină salvatori ai unor civilizaţii aflate în pragul colapsului. În aceste lumi, există chiar şi o "monedă locală", aşa că vă puteţi plăti toate fanteziile imaginaţiei cu nişte "bani" pe care criza financiară mondială nu-i poate nici devaloriza, nici risipi.
Nu ne-a spus, la urma urmei, chiar părintele economiei moderne, Keynes, că ceea ce contează, într-o economie financiar-speculativă, nu este valoarea activelor, ci ceea ce "piaţa", ceilalţi deci, consideră că este valoarea respectivelor active. Imaginea valorii, în ochii celorlalţi, este mai importantă decît valoarea în sine. Sau dacă vreţi, altfel spus, valoarea în sine nu există!
Bun venit în lumea finanţelor, minciunii şi video-jocurilor.
1. fără titlu
(mesaj trimis de T. în data de 10.10.2008, 00:52)
Desi atins in articol, un lucru nu reiese de aici cu claritatea necesara: "ceea ce cred ceilalti despre valoare" e stabilit prin mecanisme demne de un ras copios, daca de ele nu ar depinde, in ziua de azi, TOT ce poarta o valoare materiala in vietile noastre.
"Jocul" burselor nu are nimic de a face cu conditiile ideale despre care vorbea Hayek, atunci cand infigea pilonii economiei libere de piata. In locul accesului la informatie, conditie sine qua non a functionarii mecanismului pietei,...
2. Teorie economica si irational
(mesaj trimis de Autorul în data de 10.10.2008, 09:45)
Daca simtiti nevoia unei confirmari autorizate, pentru opinia dumneavoastra, va sugerez lectura Prelegerii de acceptare a Premiului Nobel pentru economie, sustinuta de George Akerlof, 8 decembrie 2001, unul dintre pionierii modelarii pietelor cu asimetrii informationale si contributor la dezvoltarea teoriei macro-economice comportamentale.
O sa aveti surprize placute, teoretic si motive grave, foarte neplacute, sa va ingrijorati, practic!