Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras, ieri, peste 343 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount, cu scadenţă la şase luni, potrivit datelor Băncii Naţionale a României. Valoarea programată a licitaţiei era de un miliard de lei, adică de trei ori peste suma atrasă.
Nivelul mediu al randamentului a fost de 6,74 %, uşor peste cel din licitaţia anterioară pentru titluri cu aceeaşi scadenţă, iar cererea totală din partea celor 13 bănci care au participat la licitaţie a fost de 1,56 miliarde lei.
La licitaţie au depus oferte de cumpărare de titluri de stat 12 dealeri primari: Alpha Bank România, BRD - Groupe Société Générale, Banca Comercială Carpatica, Banca Comercială Română (BCR), Banca Transilvania, Bancpost, CEC Bank, Citibank România, ING, Raiffeisen Bank, RBS Bank România şi UniCre-dit Ţiriac Bank.
Analiştii se aşteptau ca licitaţia să eşueze deoarece nici rata de dobândă cheie nu a fost modificată, nici ranting-ul ţării. Analiştii din cadrul "ING Bank" considerau că nu este exclusă o alocare mai redusă, la un randament în jur de 7%.
În luna mai, Finanţele au respins două de două ori ofertele băncilor pentru cumpărarea titlurilor de stat, din cauza randamentelor solicitate de bănci, care se ridicau în jurul pragului de 8%.
Suma totală pe care Ministerul Finanţelor a împrumutat-o de la începutul acestui an, prin vânzarea titlurilor de stat este de 20,152 miliarde lei.