• Nici birurile pe activităţile agricole nu vor fi majorate
Ministerul de Finanţe nu intenţionează să introducă un impozit special pentru terenurile agricole nelucrate, au declarat, pentru BURSA, reprezentanţii ministerului de resort.
Oficialii Ministerului de Finanţe au precizat că nu intenţionează să modifice actualele prevederi legale privind impozitele pe veniturile obţinute din activităţile agricole.
Ideea impozitării terenurilor agricole nelucrate este veche, dar a fost, în ultimul timp, din ce în ce mai vehiculată în cercurile politice de la vârf.
Introducerea unei asemenea taxe este susţinută şi de către fermieri, cu toate că, în multe dintre cazuri, este mai rentabil pentru aceştia să lase terenurile nelucrate decât să le cultive, din cauza subvenţiilor mici comparativ cu costurile la hectar.
Măsura ar urma, conform specialiştilor din domeniu, să ducă la o comasare a suprafeţelor agricole şi să-i determine pe proprietarii de terenuri să lucreze suprafeţele, în condiţiile în care, în ţară, sunt câteva milioane de hectare de teren ce rămân, an de an, nelucrate.
Un alt argument invocat de către specialişti este faptul că am ajuns să importăm 70% din produsele agro-alimentare necesare consumului intern, în condiţiile în care avem potenţial să asigurăm hrana pentru 80 de milioane de oameni, tocmai din cauza că milioane de hectare de teren agricol nu sunt valorificate.
De asemenea, măsura ar fi adus fonduri suplimentare la bugetul de stat, puternic afectat de criză.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, recent, că în ţara noastră trebuie să existe un sistem de taxe şi penalităţi pentru neutilizarea terenurilor agricole şi a păşunilor.
La rândul său, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu a declarat, pentru BURSA, într-un interviu pe tema anchetei instituţiei sale pe piaţa cerealelor de panificaţie că susţine ideea introducerii impozitului pe terenurile agricole nelucratea, atât pentru comasarea suprafeţelor agricole (pentru a diminua gradul accentuat de fragmentare), cât şi pentru combaterea evaziunii fiscale din sector.