Finanţele vor să împrumute în iulie patru miliarde lei

F.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 1 iulie 2011

Finanţele vor să împrumute în iulie patru miliarde lei

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) vrea să vândă în luna iulie titluri de stat pe piaţa internă de patru miliarde de lei, peste valoarea împrumuturilor contractate în iunie, de 3,7 miliarde lei.

Prima licitaţie va fi organizată luni, 4 iulie, iar Trezoreria va scoate la vânzare certificate cu scadenţa la un an, prin care vrea să atragă 850 milioane lei, potrivit Mediafax.

De asemenea, ministerul a programat alte două licitaţii pentru titluri cu scadenţa la un an pe 11 şi 18 iulie, cu valori indicative egale, de 900 milioane de lei.

Totodată, Trezoreria intenţionează să redeschidă emisiuni de obligaţiuni la trei şi la cinci ani, operaţiuni prin care vrea să atragă câte 500 milioane lei.

Ultima licitaţie este programată pe 21 iulie, pentru obligaţiuni cu scadenţa la zece ani, operaţiune prin care ministerul vrea să obţină 350 milioane lei.

Iniţial, Finanţele au anunţat că vor să împrumute 4,3 miliarde de lei în iunie, însă au atras doar 3,7 miliarde lei prin titluri în lei. Trezoreria statului a mai împrumutat în această lună 1,5 miliarde euro din vânzarea de obligaţiuni pe cinci ani, la un randament de 5,29%.

MFP a angajat de la începutul anului împrumuturi de 30,9 de miliarde de lei prin emisiuni de obligaţiuni şi certificate de trezorerie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb