Firea "loveşte" din nou

V.D.
Politică / 20 septembrie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Primarul general, Gabriela Firea, vicepreşedinte al Partidului Social Democrat, a apreciat că dacă liderul PSD Liviu Dragnea ar fi vrut cu adevărat să creeze un cadru legislativ sustenabil privind amnistia şi graţierea ar fi putut face acest lucru de anul trecut, dar că pentru preşedintele PSD promisiunea acestei legislaţii ar fi fost de fapt "o monedă de schimb".

"A fost această discuţie în spaţiul public, şi anume că doar domnul Dragnea vrea să ofere celor care au fost victime ale abuzurilor sau victime ale intervenţiei unor instituţii în actul de justiţie această legislaţie privind amnistia şi graţierea. Şi dumnealui, din toate discuţiile pe care le-am purtat şi la partid, a fost un fel de garant că doar dumnealui poate să salveze aceste persoane. În realitate, dacă ar fi vrut cu adevărat să creeze un cadru legislativ care să fie, în primul rând sustenabil, 100% legal, dezbătut, care să nu poată fi contestat, nici din exterior şi nici din interiorul ţării, putea să facă aceste lucruri anul trecut, spre exemplu. Dar lucrurile nu s-au întâmplat aşa, pentru că - şi eu am spus-o şi mi s-a transmis că nu este bine ce fac, dar eu am spus un adevăr şi mai devreme sau mai târziu va ieşi la iveală - dacă domnul Dragnea ar fi dat aceste legi mai devreme, atunci când trebuia sau când le-a promis, cu siguranţă nu ar mai fi putut să aibă sponsori, din toate punctele de vedere, morali, susţinători. Pentru că asta a fost de fapt moneda de schimb: 'Voi să fiţi cu mine, pentru că eu sunt garantul acestei legislaţii'", a spus Firea, ieri seara, la România Tv.

Ea a adăugat că un proiect legislativ în acest sens nu a fost prezentat niciodată în partid, în vederea dezbaterii.

"A fost o monedă de schimb în dialogul cu multe entităţi şi cu multe persoane. În realitate, dacă ar fi vrut să dea această legislaţie o putea face demult şi în aşa fel încât să nu fie anulată, să nu fie dată doar pentru a spune: 'Uite, v-am dat-o şi acum voi trebuie toată viaţa să îmi rămâneţi datori'. Este o realitate care se discută în partid, din nefericire, se discută mai mult pe la colţuri, pentru că noi nu am avut niciodată un text al acestei legi posibile sau nu în Comitetul Executiv sau în Biroul Permanent, să ne dăm cu toţii un punct de vedere, să vină toţi juriştii să spună dacă este un text corect sau nu este, să fie dezbătut de asociaţiile de magistraţi, să fie un text transparent, pus pe site-uri, să nu fie eventual o formulă de ordonanţă de urgenţă care ar fi în secunda doi atacabilă şi nu ar putea să ajungă nici în Monitorul Oficial şi nu ar mai beneficia nimeni, practic, de acele prevederi, pentru că nu ar fi un text care să aibă o valoare juridică, de sine stătătoare şi care să poată să producă efecte", a precizat Firea.

Opinia Cititorului ( 15 )

  1. Ai dovedit ca esti mai desteapta decat multi barbati din PSD.....

    1. Desteapta si mai ales verticala era daca facea acest lucru inainte de a fi fost atacata de Dragnea prin pasarea vinovatiei catre ea (pentru interventia de la miting).

      Asa, este doar o luptatoare acerba pentru cariera ei politica (nevoia si nu voia a determinat-o sa actioneze asa ceea ce nu schimba fundamentele caracterului ei dar ii scoate in evidenta anumite abilitati).

      Are multe lipsuri si tendinte dictatoriale, insa in mod clar este de preferat in locul lui.dragnea. 

      Daxca ar anima-o motivele pe care le invoca contra lui Dragnea, atunci nu l-ar fi sprijinit pe Dragnea sa mazileasca un intreg sir de pesedisti, incepand cu Zgonea.

      Dragnea este infect.

      Firea este o nenorocita. 

      Zgonea e alt pion pierdut de SRI. Cum scoate capul un securist acoperit, cum se retrage în unitate.

      Ca cam asa este :) A apucat-o iubirea de dreptate. Hai sictir oportunisto. Doar ei stiu de la ce s-au luat la harta. Pentru influenta, functii, bani, cine sa candideze la presedintie, in niciun caz pentru tarisoara asta, Romanica.

      Mai lasa-ne cu aerul tau superior; tara asta e plina de critici din fata televizorului; cei care sa ia atitudine si sa dea solutii cam lipsesc....

      Esti grozav de destept, anonimule.....

      Heruvimule, nu te oferi sa candidezi?

      Vezi ca Firea e nașa sau ceva de genul , oricum apropiată de unul din adjuncții sri.

      Asta așa, ca fapt divers 

      Doamna Camelia, nu va obliga nimeni sa respirati aerul meu superior. Incercati-l pe cel inferior emanat de dragnea si cei de teapa lui.

      Va dau solutia: Corectitudine si Competenta.

      PS: Nu pierd timpul cu stirile de la Tv pentru ca imi stric ziua. 

      1. Nu imi puteti suprima libertatea de exprimare,(asa cum face dragnea in PSD) insa o puteti combate daca aveti argumente.

      2. La ce probleme doriti solutii? De exemplu, la problema aglomeratiei din Buc. (care dainuie de mult timp) v-ar multumi o solutie? 

      Solutia la aceasta problema ne-o ofera chiar bucurestenii prin achizitionarea sau inchirierea cu prioritate a locuintelor situate langa statiile de metrou. In consecinta ramificarea retelei de metrou este solutia in paralel cu amenajarea langa fiecare statie de metrou a unor locuri de parcare si de adaposturi pentru biciclete astfel incat metroul sa reprezinte o solutie nu numai pentru cei din imediata apropiere a statiilor dar si pentru cei situati mai departe de acestea care in locul deplasarii cu autoturismul pana la locul de munca pot opta pentru deplasarea cu autoturismul sau bicicleta doar pana la parcarea de la gura de metrou iar de acolo pot ajunge rapid si chiar confortabil (daca creste frecventa trenurilor la orele de varf si daca se realizeaza ramificarea retelei) in apropierea locului de munca. Singura problema ar reprezenta-o situatiile in care cea mai apropiata gura de metrou este totusi prea departe pentru mersul pe jos pana la locul de munca. Acest neajuns ar putea fi compensat de cateva linii de autobuz cu trasee scurte (si frecventa mare) care sa faca legatura dintre statiile de metrou si aglomerarile industriale din apropierea lor. In paralel primaria poate investi in biciclete si centre de biciclete construite in imediata vecinatate a statiilor de metrou prin intermediul carora salariatii sa poata primi o bicicleta pentru deplasarea la locul de munca (contra unui tichet cu datele cetateanului emis de primarie, la cererea respectivului) urmand ca dupa terminarea programului de munca si deplasarea la metrou sa returneze bicicleta si sa primeasca tichetul lasat garantie (pe care il va utiliza in urmatoarea zi lucratoare). 

      In acest mod oamenii pot calatori de acasa cu masina sau bicicleta pana la cea mai apropiata statie de metrou, de acolo mai departe cu metroul pana la statia cea mai apropiata de locul lor de munca iar de acolo pot merge cu o linie scurta de autobuz (I frecventa mare la ore de varf) sau cu o bicilcleta pusa la dispozitie de primarie (ca tot vrea primaria sa aloce fonduri/vouchere pentru biciclete – macar sa o faca cu eficienta maxima). Poate ca nu este solutia perfecta, dar in mod clar extinderea si ramificarea retelei de metrou este necesara.

      O sa fiu intrebat – De unde sa vina banii necesari pentru aceata solutie? Raspuns: De la UE (fonduri europene). Problema reala este ca autoritatile noastre se feresc de fondurile europene ca dracul de tamaie deoarece controlul este riguros si banii nu mai pot fi dirijati catre firmele de partid sau ale rudelor. Si ajungem astfel la CORECTITUDINEA care lipseste multora dintre autoritati. In plus este nevoie si de proiecte si documentatii aferente serioase ceea ce ne conduce catre a doua caracteristica necesara dar care adesea lipseste autoritatilor noastre – COMPETENTA. Si uite asa ajungem din nou la Corectitudine si Competenta. 

    Sărăcia-n kur-mă-n punge

    Eu tot fug și ea m-ajunge

    .... 

    Firea n-a spus nimic despre lasarea justitiei sa functioneaza normal si grupul ei doreste amnistie, pe care dragnea nu a livrat-o inca. Aceiasi penali de sub UmBrela psd alde udmr se cearta pt putere. Sa nu ajungem sa-l regretam pe dragnea.

    1. Corect.

      Eu l-as regreta pe Orban dar nu am cum, pana una alta candideaza la europarlamentare, deh 10 mii euroi pe luna nu-s de ici colo nici pentru domnia sa.Il doare in cot de PNL, opozitie sau tara, un oportunist. Inca nu m-am hotarat pe cine sa votez Orban, Blaga sau Antonescu. Pana ma hotarasc imi vine sa vomit dar inca ma abtin, a se citi #rezist.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb