Distribuitorul de mobilier 4 For Style se lansează pe piaţa din România din luna decembrie şi estimează pentru anul 2009 o cifră de afaceri de peste un milion de euro, potrivit unui comunicat al companiei.
Potrivit reprezentanţilor firmei, investiţia totală pentru lansarea afacerii se ridică la 400.000 euro.
4 For Style distribuie mobilier high class de living, dining şi mobilier pentru copii şi tineret, accesorii textile pentru copii.
Compania are în portofoliu mărcile internaţionale Padua, Bullfrog, Glassfires, Biofireplaces, Small World cu conceptele Baby Made, HC Andersen şi linia de accesorii. Firma se adresează segmentului de cumpărători high class.
În prezent, compania comercializează produsele sale în showroomul din Băneasa, dar şi prin intermediul magazinului online de mobilă www.44style.ro, unde se pot efectua plăţi pe internet cu orice tip de card.