Firmele de construcţii pot beneficia de fonduri europene

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Companii #Fonduri Europene / 23 aprilie 2007

Firmele de construcţii pot beneficia de fonduri europene

Aproximativ 75% din valoarea Fondurilor Structurale şi de Coeziune sunt destinate investiţiilor în infrastructură şi competitivitate economică, ceea ce presupune realizarea unor construcţii de diferite tipuri şi achiziţia de echipamente, ne-a spus Răzvan Cotovelea, director în cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor (MEF). Domnia sa ne-a explicat că, din aceşti bani, sunt finanţate lucrările de construcţii şi reabilitare de drumuri, în cadrul Programului Operaţional Sectorial Transport (POS-T) şi Programului Operaţional Regional (POR). De asemenea, din aceste sume, pot fi derulate proiecte de construcţie a facilităţilor sistemelor de management integrat al deşeurilor şi construcţia/reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată, în cadrul POS Mediu, precum şi programele de reabilitare a unor construcţii existente (şcoli, campusuri educaţionale, cămine de bătrâni, obiective turistice), în cadrul POR.

Beneficiarii direcţi ai fondurilor pentru acest tip de intervenţii sunt, în principal, autorităţile publice locale. Firmele de construcţii pot beneficia, indirect, de fondurile europene, apreciază domnul Cotovelea, adăugând că acestea "pot participa la licitaţiile publice organizate de beneficiari (publici sau privaţi), pentru contractarea lucrărilor propriu-zise, cu condiţia respectării condiţiilor stabilite în caietele de sarcini".

Câteva tipuri de investiţii finanţate, la licitaţiile pentru implementarea cărora pot participa firmele de construcţii, sunt următoarele:

- modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de transport trans-european,

- modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de transport naţional,

- reabilitarea/modernizarea infrastructurii judeţene şi locale de transport,

- reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene;

- reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri locale din mediul urban;

- construcţia/reabilitarea/modernizarea şoselelor de centură (cu statut de drum judeţean) pentru eliminarea blocajelor rutiere şi traversarea, în condiţii de siguranţă, a localităţilor;

- reabilitarea şi modernizarea aeroporturilor şi porturilor de interes regional/local

Totodată, beneficiari direcţi ai fondurilor structurale şi de coeziune sunt şi firmele care doresc să realizeze investiţii legate de creşterea productivităţii şi competitivităţii. În cazul în care firmele de construcţii doresc să realizeze asemenea investiţii şi se încadrează în condiţiile de eligibilitate, ele pot fi beneficiari direcţi, pe axele prioritare din PO Creşterea Competitivităţii Economice.

Potenţialii beneficiari care doresc să solicite fonduri din Instrumentele Structurale trebuie să fie persoane fizice sau juridice de drept public, cu sediul în România. În plus, ei trebuie să îndeplinească criteriile stabilite de fiecare Autoritate de Management prin Ghidurile Solicitantului (GS), care vor fi lansate împreună cu cererile de proiecte, după adoptarea Programelor Operaţionale de către Comisia Europeană. În prezent, aceste programe se află în stadiul de negociere între reprezentanţii ţării noastre şi cei ai CE. Potrivit estimărilor, acestea urmează să fie adoptate la jumătatea acestui an.

Tot în GS vor fi stabilite şi plafoanele sumelor care urmează să fie alocate pentru finanţarea proiectelor, acestea variind în funcţie de Programul Operaţional, de axa prioritară şi de domeniul major de intervenţie în care se încadrează.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb