FirstFarms va cultiva 1.600 ha în vestul României

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Agricultură / 24 ianuarie 2014

FirstFarms va cultiva 1.600 ha în vestul României

Compania daneză FirstFarms va cultiva 1.600 hectare de teren agricol pe care le deţine în vestul României, potrivit unui comunicat al companiei. Până acum, terenurile din vestul României au fost închiriate către terţi, însă FirstFarms are în vedere să-şi extindă semnificativ operaţiunile din zonă.

"Extinderea operaţiunilor va îmbunătăţi rata de utilizare a resurselor existente ale companiei, însă potenţialele venituri suplimentare astfel generate depind de preţurile din sectorul agricol şi de randamentele recoltelor", se mai arată în comunicat. FirstFarms mai deţine în România o fermă cu aproximativ 4.300 hectare de teren arabil în estul ţării.

Grupul danez deţine în România peste 7.500 de hectare de teren, însă nu exploatează încă întreaga suprafaţă, şi intenţionează să-şi extindă operaţiunile din România la 10.000 hectare de teren cultivat.

FirstFarms a fost fondată în 2005 de un grup de investitori şi fermieri danezi, care au preluat o companie agricolă din Slovacia şi ulterior au extins operaţiunile şi în România. Compania are 203 angajaţi şi este listată începând din 2006 la bursa de la Copenhaga.

Compania este singura din breaslă înregistrata la OMX Nordic-Bursa valori Copenhaga şi Cap Index.

FirstFarms este o companie de investiţii daneză care, prin folosirea propriei strategii de investiţie, utilizează în mod favorabil oportunităţile de investiţie în activităţile agricole din estul Europei prin investirea atât a capitalului acţionarilor cât şi a capitalurilor externe provenite de la companii agricole din Europa de est. FirstFarms achiziţionează şi modernizează ferme din Estul Europei în scopul optimizării diferitelor procese şi obţinerii atât de produse agricole, precum şi dezvoltarea unei afaceri profitabile pentru acţionari.

Compania a înregistrat în primele nouă luni ale anului trecut în România venituri de 31,4 milioane coroane daneze (4,2 milioane euro), în urcare cu 60% faţă de aceeaşi perioadă din 2012. Totodată, FirstFarms a avut un profit înainte de taxe de 12,7 milioane coroane (1,7 milioane euro), faţă de un rezultat negativ de 1,6 milioane coroane în primele nouă luni din 2012.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb