Fitch a reconfirmat rating-ul României la "BBB-"

Alexandru Sârbu
Internaţional / 28 iunie 2012

Agenţia de rating Fitch a reconfirmat rating-ul ţării noastre la "BBB-" pentru obligaţiunile pe termen lung emise în monedă străină şi locală, cu perspectivă stabilă, menţinândul, astfel, în categoria investment grade, se arată într-un comunicat al agenţiei. Ratingul pentru datoriile pe termen scurt a fost reconfirmat la nivelul "F3", iar plafonul de ţară la "BBB+", se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.

Claudiu Doltu, Secretar de Stat in Ministerul Finantelor Publice, consideră că această menţinere a ţării noastre în categoria ţărilor cu risc scăzut pentru investiţii şi reconfirmarea rating-ului cu perspectivă stabilă trebuie interpretate ca fiind un semnal, în sensul că ţara noastră trebuie să continue să întărească ceea ce a realizat până acum. Domnia sa ne-a declarat: "Este evident că trebuie să continuam procesul de consolidare fiscală şi să acceleram reformele structurale. Aceasta este singura cale pentru realizarea cresterii economice sanatoase de care avem nevoie. Doar astfel se pot crea noi locuri de munca in economie si se poate realiza o crestere a veniturilor. Consecventa cu care urmam acest drum se va regasi, sper cat mai curand, si in cresterea credibilitatii noastre externe - reflectate inclusiv de evaluarile agentiilor de rating".

Reprezentnaţii Fitch au precizat: "Reconfirmarea ratingurilor suverane ale României reflectă implementarea unor măsuri substanţiale de consolidare fiscală, în pofida înrăutăţirii activităţilor economie atât pe plan intern, cât şi al principalilor parteneri comerciali. Cu toate acestea, ratingul este constrâns de turbulenţele din Grecia şi de slăbiciunile structurale".

Domniile lor se aşteaptă ca ţara noastră să înegistreze o creştere economică de 1,3% în acest an, pe baza cererii interne. Absorbţia fondurilor europene, în special, urmează să stimuleze investiţiile publice în infrastructură, potrivit Fitch, care apreciază că riscurile pe termen scurt sunt de scădere. Pentru anul viitor, analiştii agenţiei estimează o creştere economică de 2,5%, urmată de un avans de 3% în 2014, estimări bazate pe anticiparea unei reveniri a zonei euro şi a unei îmbunătăţiri în continuare a absorbţiei de fonduri europene.

Deficitul bugetar urmează să se situeze sub 3% în acest an, în linie cu aşteptările guvernamentale, potrivit Fitch. Scenariile de bază ale agenţiei presupun că deficitul urmează să scadă, ca proporţie în produsul intern brut (PIB), în următorii doi ani, chiar dacă într-un ritm mai redus decât proiecţiile iniţiale. Acest lucru ar trebui să permită datoriei publice să se stabilizeze la puţin peste 35% din PIB în perioada 2013-2014. Guvernul care urmează să se instaleze după alegerile din luna noiembrie este probabil să adopte o atitudine populistă, ceea ce prezintă riscul ca ţintele fiscale să fie depăşite, sunt de părere analiştii Fitch, care se aşteaptă, totuşi, ca ţara noastră păstreze în vigoare anagajamentele luate faţă de creditorii multilaterali, permiţând, astfel, ca programul desfăşurat cu Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană şi Banca Mondială să continue.

Fitch se aşteaptă ca deficitul de cont curent să rămână sub 5% din PIB pe parcursul perioadei analizate. O creştere a transferurilor probabil va compensa lărgirea deficitului comercial pe măsură ce cererea internă îşi revine într-o manieră mai robustă. Reprezentanţii agenţiei de rating atrag atenţia asupra riscului opririi bruşte a finanţării externe, însă acesta este diminuat de rezervele oficiale de 38 miliarde euro, de un tampon fiscal care poate să asigure timp de patru luni finanţarea datoriei şi a scadenţelor aferente, precum şi de disponibilitatea a 6 miliarde euro puse la dispoziţie de către organizaţiile multilaterale.

Sistemul bancar este bine capitalizat şi supravegheat, per ansamblu, însă creditele neperformante nu au ajuns, încă, la nivelul maxim, consideră Fitch. În plus, o parte a subsidiarelor locale ale băncilor greceşi, care deţin 13% dintre activele bancare din ţara noastră, depind într-o măsură importantă de lichiditatea oferită de băncile mamă. Agenţia aminteşte că, în luna ianuarie, a fost adoptat un pachet legislativ pentru reducerea riscurilor.

Reformele structurale se află în centrul actualului acord dintre România şi instituţiile internaţionale şi se referă în special la restructurarea companiilor de stat. FMI a menţionat în cel mai recent raport că reformele structurale, inclusiv pregătirea planurilor de privatizare a companiilor de stat, au avut loc inconstant.

Fitch anticipează că reformele vor continua, deşi riscul întârzierilor şi obstacolelor, în special de natură politică, sunt ridicate. Acestea ar putea împiedica creşterea eficienţei şi atractivităţii investiţiilor în economia ţării noastre.

Continuarea înrăutăţirii crizei din zona euro, care ar afecta economia prin intermediul canalelor comercial, al investiţiilor şi cel financiar, ar putea conduce la retrogradarea ratingului României. Presiuni de retrogradare ar exercita şi îndepărtarea semnificativă de la ţintele fiscale, în urma scăderii voinţei politice a guvernului după alegeri.

Accelerarea implementării reformelor structurale şi de susţinere a creşterii economice ar putea atrage o îmbunătăţire a ratingului României, pe termen mediu, potrivit Fitch.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb