Flora Năstase: "Majoritatea hainelor de blană de la noi sunt importate"

• Interviu cu Flora Năstase, primul producător autohton de haine de blană de după "90

Reporter: Câţi producători de haine de blană sunt pe piaţa noastră?

Flora Năstase: Producători sunt foarte puţini, designeri sunt şi mai puţini, pentru că este o afacere în care se operează cu materiale scumpe şi, în general, nu-ţi poţi permite o colecţie cum este cea de costume de baie. Pe această piaţă, o colecţie de 20 de produse poate să ducă la sute de mii de euro. Excluzând fabricile, probabil că sunt foarte puţini cei care mai produc blănuri naturale, nu sintetice, nu cojoace. Pe foştii blănari nu aş putea să-i numesc producători de blănuri, pentru că ei fac cojoace. Nu s-au mai calificat alţii, pentru că nu mai există şcoală în domeniu. Eu am probleme foarte mari să angajez personal calificat.

Reporter: Cum a evoluat afacerea dumneavoastră de-a lungul vremii?

Flora Năstase: Nu am avut niciodată pierderi în 20 de ani de când am deschis magazinul. În ultimul timp, nu am crescut ca înainte, nu am mai investit atât în stocuri, dar nu am pierdut. Dacă aş pierde un leu în această afacere, aş închide. Înseamnă că ceva s-a întâmplat şi nu mai dau randament.

Reporter: Care sunt obstacolele pe care le întâlniţi în activitatea pe care o desfăşuraţi?

Flora Năstase: Pe noi ne omoară brandurile internaţionale. 99% din hainele de blană de la noi sunt importate. Oamenii încă nu au cultură în acest domeniu. Ei cumpără mai mult hainele chinezeşti, pentru că sunt mai uşoare, dar nu ştiu că acest lucru se întâmplă din cauză că animalul nu are păr şi dermă, întrucât nurca a fost crescută într-un mediu închis, în căldură. Şi nurcile pe care le folosim noi sunt crescute în cres-cătorii, dar afară. Hainele chinezeşti nu rezistă decât câţiva ani, după care se tocesc.

Reporter: Cât de profitabilă este o astfel de afacere?

Flora Năstase: În această afacere se lucrează şi cu 300% profit, dar banii mei mulţi nu vin de aici. Au venit, o vreme, dar acum fac din pasiune acest lucru.

Reporter: Ce alte afaceri mai aveţi?

Flora Năstase: În ultimul timp am făcut afaceri imobiliare, acum vreau să investesc în energia regenerabilă.

Reporter: Cât de afectată aţi fost de criza economică?

Flora Năstase: Având în vedere că am activat şi în imobiliare, criza mi-a şters vreo două-trei milioane de euro. În prezent deţin 6,5 hectare de teren în localitatea Nuci, unde vreau să montez nişte panouri fotovoltaice. Pentru afacerea cu energie intenţionez să atrag fonduri europene.

Reporter: Cu ce rezultate estimaţi că veţi finaliza acest an, în ceea ce priveşte afacerea cu blănurile?

Flora Nastase: În general, cifra de afaceri se ridică la circa 200.000 de euro pe an. 2010 a fost cam la nivelul lui 2008, care a fost mai bun decât 2009.

Reporter: Cât investiţi anual în materia primă?

Flora Năstase: N-aş putea să spun exact acest lucru. Când găsesc blănuri la preţuri bune, cumpăr mai mult, dacă nu găsesc materie primă care să-mi convină cât costă, nu cumpăr. În blănărie se lucrează pe stocuri foarte mari, nu poţi avea trei haine pe care să le ţii la vânzare. Trebuie să ai o ofertă bogată, din care vinzi 10%. Norocul nostru este că blana poate fi refolosită, dacă hai-na nu se vinde.

Reporter: Cât timp petreceţi în atelier şi cât în magazin?

Flora Năstase: La magazin merg foarte rar, pentru că mi-am creat colectivul care merge singur. Vând tot cu fetele de la atelier, pentru că nu am găsit o vânzătoare care să ştie să vândă hainele. Am cinci lucrătoare, una dintre ele este la mine de 17 ani. Eu sunt designerul şi, de aceea, stau mai mult în atelier.

Reporter: Ce modele lucraţi?

Flora Năstase: Am o linie clasică, ce va fi mereu la modă şi mai am modelele pentru prezentări, pe care le produc într-un stoc mai mic. Întotdeauna când lucrăm un model nou, prima haină este pentru mine.

Reporter: Ce tipuri de blană lucraţi şi de unde o importaţi?

Flora Năstase: Lucrez nurcă, pentru că asta se cere, dar am lucrat toate tipurile de blănuri. Materia primă o aduc din Germania.

Reporter: Vindeţi şi la export?

Flora Năstase: Am exportat vreo zece ani în Germania, dar acum nu mai export.

Reporter: Care este cel mai mic preţ şi cel mai mare, în colecţia dumneavoastră de haine?

Flora Năstase: Cea mai ieftină haină costă 600 de lei, iar cea mai scumpă circa 10.000 de euro.

Reporter: Care este procesul de fabricare al unei haine de blană?

Flora Năstase: În primul rând se creşte animalul, se sacrifică, se scoate pielea, se argăseşte, se sortează, pentru că trebuie să cores-pundă, ca mărime, culoare etc., se repară, în sensul că se îndepărtează ochii, lăbuţele şi se lucrează. Acum durează foarte puţin tot procesul, pentru că există o mulţime de chimicale, înainte era nevoie de circa 21 de zile.

În blănărie există meşter, care sortează blana şi face modelul, maşinist, care coase bucăţică cu bucăţică şi fata la mână. După sortare, blana se bate, apoi se desenează modelul pe o scândură de lemn, se întinde, se udă, se bate bucata de material în funcţie de tipar, se desenează, se răscroieşte cu tiparul, se dă iar la maşinistă să-l încheie, după care sunt puse la mână toate accesoriile, gen bizetul, căptuşeala, capsele, vatelina, întăritura etc. Hainele importate sunt trase la maşină. La noi totul este manual şi trebuie să fie impecabil.

De la două şinşile - la afaceri cu energie

Părinţii mei au fost crescători de animale cu blană nobilă. Creşteam nutrii şi nurci; aveam crescătoria la Piaţa Domenii. Importam animalele gestante şi vindeam puii către fabricile autohtone şi crescătorii din domeniu. Am funcţionat zece ani. Eu eram în primul an la facultate şi, la un moment dat, mama mea m-a întrebat: "Vrei bani?", iar eu i-am spus că da. "Atunci hai să mă ajuţi, speli la nutrii, tai la morcovi, cureţi coteţele...". Am făcut asta vreo câteva luni, după care i-am spus că vreau să-mi iau şi eu 2-3 animale ale mele şi am primit primele două şinşile. Le-am crescut, au făcut pui, i-am vândut şi aşa a început totul. După vreo zece ani, oricum până în anul 1990, nu a mai mers şi am început să sacrificăm.

Mie mi-a plăcut întotdeauna moda, am început să fac şi să vând haine până în revoluţie. Făceam bani, erau banii mei de studenţie. După 1990, am oficializat pasiunea mea, am început să import, după care mi-am dat seama că nu are rost să import când pot să fac singură acest lucru în atelierul meu.

Cu multă imaginaţie, afacerea mea cu blănuri, care, între timp a devenit pasiune, există din octombrie 1990. Am cumpărat primul magazin de confecţii, care era pe strada Covaci, şi în 1992 mi-am deschis atelierul în acel loc, unde am lucrat 3-4 ani. Se vindea foarte bine, eram foarte cunoscută. Este un sentiment fantastic să-mi recunosc hainele pe doamne când merg pe stradă.

A mers bine la început, după aceea mai greu, dar eu mi-am consolidat un nume, am o clientelă, nu m-am adresat niciodată unei categorii profund afectate de ceea ce se întâmplă acum. Am un atelier mic, dar produc continuu şi vând tot continuu. Puţine magazine vând astfel de mărfuri 12 luni pe an. De obicei, aduc blănuri în sezon.

Oricum, de la cele două şinşile au venit primii mei bani, primele maşini, primele case. Am făcut şi afaceri imobiliare, acum vreau să fac afaceri cu energie. Am studiat dreptul şi aş fi putut să-mi profesez meseria, dar nu am lucrat niciodată. Am învăţat ceea ce ştiu în Germania, de una singură, din pasiune şi din nevoia de a vinde şi de a face lucrurile bine. În aceleaşi condiţii, aş reacţiona oricând la fel. Nu regret nimic, pentru că nu am pierdut nimic.