Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a susţinut, astăzi, că în interiorul PNL nu a existat nicio discuţie despre funcţia pe care o deţine în forul legislativ, informează Agerpres.
"Nu a fost nicio decizie, nicio discuţie despre funcţia politică de la preşedinţia Senatului", a spus Cîţu, la Senat, întrebat dacă a luat o decizie în privinţa funcţiei pe care o deţine.
Acesta a afirmat că alianţa cu PSD nu a fost una pe care să o poată 'digera'.
"Este clar că pentru mine alianţa cu PSD nu a fost una pe care am putut să o diger, nu a fost ceva normal, iar măsurile populiste nu mi-au plăcut absolut niciodată din nicio poziţie pentru (...) că fac rău românilor, sunt măsuri cu efect de bumerang, poate arată bine pe hârtie, dar ele vor destabiliza şi vor distruge economia. Am văzut asta în 2017, 2019. (...) În PNL sunt oameni care s-au opus atunci alianţei cu PSD pe aceleaşi motive şi poate vor face în continuare. S-au schimbat, poate vor merge cu PSD, nu-mi dau seama. Al doilea lucru important este că s-a văzut foarte clar că apetitul pentru reforme a fost doar la mine, reforma salarizării, reforma pensiilor, reforma administraţiei publice - lucruri pe care sunt bucuros că le-am băgat în PNRR, pentru că cei 30 de miliarde depind de aceste reforme, dar se pare că doar eu doresc să fac aceste reforme. Până la urmă se va vedea cum se va merge mai departe. (...) Eu voi rămâne acelaşi om înconjurat de principii şi valori liberale", a mai spus Cîţu.
Sâmbătă, Florin Cîţu a demisionat din funcţia de preşedinte al PNL, interimatul până la organizarea Congresului extraordinar al formaţiunii fiind preluat de Gheorghe Flutur.