Fostul internaţional român Florin Gardoş a reacţionat ironic la dezvăluirile Recorder privind zborurile private ale premierului Marcel Ciolacu, afirmând că:
"După ce am văzut ultimele dezvăluiri ale celor de la Recorder (link în comentarii) am ajuns la concluzia că eu şi Marcel Ciolacu avem ceva în comun. Amândoi zburăm în concediu pe banii mei", a mărturisit Florin Gardoş într-o postare pe Facebook.
Comentariul său face referire la implicarea dezvoltatorului imobiliar Nordis în achitarea unor zboruri ale liderului PSD, companie de la care Gardoş a achiziţionat două camere de hotel în Mamaia, dar nu a intrat niciodată în posesia lor.
În 2019-2020, pe când era încă în activitate, fostul fundaş al naţionalei a plătit integral 170.000 de euro pentru două unităţi locative de 20 mp fiecare, atras de reducerile oferite. Construcţia, însă, nu a fost finalizată conform termenului promis, iar în timp, Nordis a schimbat condiţiile contractuale, propunând iniţial un contract de locaţiune pe 3 ani, pe care ulterior au vrut să-l prelungească la 15 ani.
Deoarece Gardoş a refuzat această modificare, dezvoltatorul a decis să nu mai încheie contractul de vânzare-cumpărare şi să nu-i returneze banii. În încercarea de a-şi recupera investiţia, fostul fotbalist s-a adresat instanţelor, dar Nordis a intrat în insolvenţă chiar înainte de următorul termen de judecată, complicând procesul legal.
Gardoş a subliniat că, deşi avea notorietate şi relaţii, nu a reuşit să schimbe situaţia, ceea ce i-a întărit convingerea că dezvoltatorul beneficiază de protecţie la nivel înalt.
Între timp, investigaţiile jurnalistice au scos la iveală faptul că Nordis a suportat costurile a patru zboruri private pentru Marcel Ciolacu în 2022, în valoare totală de 116.000 de euro, premierul declarând public doar două facturi de câte 1.500 de euro fiecare.
1. Gardos este un fotbalist cunoscut
(mesaj trimis de anonim în data de 20.02.2025, 09:40)
Gardos este un fotbalist cunoscut. Daca intra pe Tik-Tok cu astfel de idei, face ravagii in popor, inclusiv in votantii lu Ciolacu.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.02.2025, 10:03)
umor fin