Foaie verde de şergăn iar ne-au tras-o la Şengăn

Şerganul este o plantă. Vă las pe dumneavoastră să desluşiţi care, ce şi cum, să vă mai împrospătaţi cunoştinţele de botanică. Şengănul ("Schengen" pe limba neaoş bruxeleză) este....E, aici povestea trebuie depănată de la începutul începutului, aşa cum şade bine oricărei poveşti, cu...a fost odată ca niciodată, pe vremea cînd se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci şi nouă de oca de fier şi se arunca în slava cerului, pe cînd făcea plopşoru pere şi răchita micşunele, de cînd se băteau urşii-n coade, de cînd se luau de gît lupii cu mieii de se sărutau înfrăţindu-se...A fost, aşadar, odată ca niciodată o pădure minunată care se numea Uniunea Europeană. Încă de la constituirea ei, s-a stabilit că ceea ce are mai frumos, mai interesant, mai special şi mai lucrativ pădurea asta, faţă de oricare alte păduri, este "democraţia de codru". Adică, fiecare animal să fie liber să umble cum şi cînd va voi, fără oprelişti de vreun fel, fie că va dori să facă, iaca, o plimbare de plăcere, fie că s-ar duce la căsuţa Bunicuţei, din luminişul cu iasomie, cu ceva merindă şi leacuri de dureri de şale, fie că ar face niscai negoţ, ori şi-ar deschide salon de frumuseţe, ori ar avea ceva bănet ori capital de mutat dintr-o scorbură în alta. Acestea s-au chemat cele patru libertăţi fundamentale şi pe temeiul lor a fost constituită comunitatea cea largă a pădurii. Cîtă vreme locurile acelea au fost cutreierate doar de vreo cinci-şase animale, cele participante la întemeierea cartelului, lucrurile au mers cum au mai mers. Problemele grave au început să apară, însă, atunci cînd, vorba cîntecelului, în căsuţa din pădure au mai vrut să şadă şi pupăza şi broasca şi şoricelul şi....mă rog tot felul de alte vieţuitoare, fiecare cu obiceiurile, putinţele şi neputinţele lui. Mai de voie, mai de nevoie, dar mai ales din interes, le-au acceptat pe cele mai multe dintre ele în Pădurea Minunată, nu fără să le facă în prealabil o despăduchere la sînge şi să le ia birul de intrare cuvenit. La sînge.

Doar că, acum, deciziile privind reglementările pădurii se îngreunaseră simţitor, iar unele animale, profitînd de lărgirea democratică a cartelului începuseră să facă obstrucţii la deciziile "părinţilor fondatori". Atunci, ce s-au gîndit ei? Ia să facem noi o cooperativă nouă şi la noi în sat, una în care numai noi să punem regulile şi să nu intre în ea nimeni, dacă vreunul dintre noi s-ar împotrivi. Oricum nu vrem să mai intre nimeni, aşa că regula a fost considerată cît se poate de potrivită şi de bine venită. Bine, dar soluţia aceasta contravine regulii fundamentale pe care s-a constituit însăşi comunitatea Pădurii!!?? Iaca brîul, trece rîul! Aşa o fi, dar de cînd e lumea lume, se ştie: "Cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale". Au băgat în faţă propaganda subţire. Textul cu Pădurea nu poate să stea şi să aştepte după toţi îngălaţii şi toţi cei ce nu sunt în stare să îşi vadă propriul interes; soluţia la toate problemele pădurii, trecute, prezente şi viitoare, este una singură, "mai multă pădure", adică mai multă integrare. Cine vrea să se adune şi să facă ce-i de făcut nu se cade, ba chiar nu este moral, cu atît mai puţin nu este eficient, să poată fi oprit de pe calea cea luminoasă a progresului de de-alde Sandu Napoilă! Şi aşa s-a născut Şengănul, o rezervaţie pentru privilegiaţii primelor ore de la întemeierea Pădurii, unde libera circulaţie este liberă, doar pentru ăi dinlăuntru ţarcului şi eventual favoriţii ori vasalii lor! Restul, la coadă! Evident, povestea cu căsuţa din pădure, vreau să stau şi eu aici, s-a repetat! Doar că, de data asta, animalele din ţarcul Şengen au fost hotărîte să nu mai cedeze "presiunii străzii" şi admonestărilor "galeriei". Au negociat la sînge cu petenţii şi i-au jecmănit de tot ceea ce era de jecmănit, de la petrol şi alte resurse, pînă la poziţii privilegiate pe pieţele locale pentru produse, servicii şi instituţii cu sediul în "ţările alese". După care au strîmbat din nas. Nu e încă suficientă curăţenie la grajd. Pute. Nu ştiţi să puneţi stavilă năvălitorilor barbari din pustiurile Asiei, Africii şi Euro-Atlantidei, nu sunteţi în stare să respectaţi nişte reguli şi protocoale de frontieră, nici de luni pînă miercuri, nu mai zic pînă vineri sau duminică etc. şi etc. şi etc. Şi, uite-aşa, a trecut mai bine de un deceniu de cereri, reforme, pregătiri, inspecţii şi evaluări, de jaf pe faţă sau prin dos, cu şi fără conivenţa autorităţilor locale, fără ca România să poată face pasul dincolo de gardul ţarcului. Nu vrea Austria şi bună pace!

Morala o ştim de mult. Democraţia de codru are regulile ei: e democraţie, dar nu pentru căţei!