Foaie verde şi-o sipică

...Mare-i Europa mică! Aşa de mare, că ne încăpu şi pe noi aştia de la malurile de jos ale Dunării. Amu, dac-o făcurăm, am avea o ţîră de timp să şedem şi să cujetăm. Nu la nemurirea sufletului şi la viaţa de apoi, ci la locul nostru în familia care ne-a lăsat de izbelişte pe malul greşit al istoriei mai bine de 50 de ani, pentru a ne primi acum cu braţele pe jumătate deschise, cu zîmbete mai degrabă strepezite şi cu urări de "La anul şi mulţi ani, pînă o să daţi şi de partea plină a paharului!"

Nu ştiu cît de europeni vă simţiţi dumneavoastră de ieri încoace, dar eu, cînd văd praful gros în care pluteşte minunata noastră capitală europeană şi măreţele ei gropi, miraculos regenerabile, mă gîndesc că cei prea îngrijoraţi de pierderea "specificului naţional", o dată cu integrarea, au cam exagerat!

România se strecoară, în sfîrşit, în Europa, acolo unde-i este locul, "din punctul de vedere istoric,... şi, şi, şi...constituţional" Curat co"situţional, Coane Fănică! Iar joncţiunea se face tocmai la apropont, adică atunci cînd nemuritoarele cuvinte ale lui Farfuride sînt valabile, iacă, la scară europeană, apropo de Constituţia ei: or să se schimbe, primesc....etc!

România mai are doar hopul ratificării Tratatului de aderare, proaspăt semnat de cele 25 de state membre. Adică, aproape doi ani pînă cînd din antecameră va fi, în sfîrşit, invitată să ocupe unul din scaunele de la masa care decide destinele continentului.

Ce scrie pe cartea noastră de vizită?

România este azi şi va fi peste doi ani tot cea mai săracă dintre ţările noii Europe. Va fi aşa încă mulţi ani de aici înainte, decenii probabil, una-două generaţii. Va fi aşa pînă cînd maşinăria de irosit truda celor cîtorva milioane de cetăţeni activi ai României şi de ciordit pe picior mare din şi prin intermediul instituţiilor statului, de la care se "adapă noii stăpîni", va fi înlocuită de un sistem economic şi adminis-trativ european. Nicăieri lucrul acesta nu s-a făcut de la o zi la alta! Este un proces de învăţare, doar că la noi trebuie să înceapă cu un proces de dezvăţare! Cu cît va fi prima parte mai scurtă, cu atît mai repede ne vom apropia de standardele reale ale Europei. Ar mai fi nevoie şi de o instituţie numită Justiţie. O vom avea atunci cînd generaţia celor cu "diplome de mucava", cu ambiţii de parvenire nelimitate şi cu oroare de coloană vertebrală va fi înlocuită de o altă generaţie, care preţuieşte şi a dobîndit ştiinţa dreptului, are vocaţia exerciţiului profesional, crede în deontologie mai mult decît în "comandă politică", o Justiţie în care "instituţiile securităţii" să nu aibă voie să facă "recrutări", pentru că ele nu servesc în nici un fel ţara, ci doar pe cei care o abuzează. Desigur, va fi nevoie şi de o altă clasă politică. "Tribunii" şi fanfaronii bîlciului în care este transformat adesea Parlamentul, "salvatorii patriei" jucînd cazacioc pe spinările tăbăcite de bîte minereşti ale valorilor democraţiei, "fanţii de cartier" cu sişu-n brîu şi pretenţii de politicieni la butonieră, ori "tehnocraţii" care nu ştiu nici "tehnica", nici "craţia" or să apună, odată şi odată! Cît de repede? Depinde de dumneavoastră stimaţi şi proaspeţi cvasi-cetăţeni ai Europei!

Deşi este şi va fi încă multă vreme cea mai săracă ţară a Europei, România va ocupa un loc în faţă, în ierarhia de putere şi de potenţial a continentului. A şaptea, din 27, înseamnă sus, în primul sfert al listei! Mai degrabă decît buturuga mică ce aşteaptă să răstoarne carul mare, România are privilegiul de a fi buturuga măricică ce trebuie suită-n car! Nu de alta, dar e de preferat să o ai de partea ta, decît să te loveşti de ea! Pe acest fundament, România va putea învăţa, în sfîrşit, abecedarul politicii continentale. Nu doar pentru a putea citi sentinţele pe care cei mari i le-au rezervat, ca pînă acum, ci pentru a scrie cu mîna ei în Letopiseţ. O şansă uriaşă, de care generaţiile viitoa-re vor avea parte, dacă învaţă repede şi temeinic, încă de azi, regulile jocului.

Într-un discurs neinspirat, ocazionat de semnarea tratatului nostru de aderare, un politician francez a spus că aceasta este ziua în care Europa şi-a ţinut promisiunea făcută ţărilor Baltice şi Estului, la căderea Zidului Berlinului. Cu alte cuvinte, aici se termină "favorurile" şi "ajutorul", de aici înainte: "Fiecare pentru el şi toţi pentru Europa!" Neinspirat pentru Europa, avea să-şi facă ei însăşi unele promisiuni, în contul unor datorii mai vechi, neachitate! Neinspirat, pentru că integrarea de azi este mai mult rodul unor opţiuni politice şi al unor eforturi greu plătite de milioane de oameni din România, Bulgaria şi celelalte state de dincolo de cortina de fier, nu doar al unor promisiuni. Dar, dacă Europa "cea veche" este în pană de inspiraţie, acum are o salvare! Poate călători liber pe meleagurile noastre strămoşeşti şi mai peste tot în spaţiul "noii Europe" pentru a se adăpa de la izvoarele încă vii ale înţelepciunii populare: "Foaie verde şi-o sipică....!"