Un focar de coronavirus a fost declarat de autorităţile sanitare la Secţia de Chirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui, după ce opt asistente şi opt infirmiere au fost depistate cu SARS-CoV-2, a declarat, astăzi, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui, Mihaela Vlada, potrivit Agerpres.
Potrivit reprezentaţilor SJU Vaslui, urgenţele chirurgicale sunt direcţionate la Spitalul municipal "Dimitrie Castroian" Huşi, iar în secţia respectivă au fost luate toate măsurile de dezinfecţie, urmând ca activitatea să fie reluată cu cadre medicale de la alte secţii.
În cursul săptămânii trecute, un focar similar a fost înregistrat la Secţia Medicină Internă de la spitalul Vasluian, iar bolnavii au fost, de asemenea, direcţionaţi la spitalul din Huşi. Activitatea în secţie a fost reluată cu cadre medicale medii provenite din alte secţii ale unităţii medicale.
Conform ultimei raportări, la nivelul judeţului Vaslui sunt 236 de persoane internate în spital cu noul coronavirus, 198 de persoane pozitive se află la domiciliu şi
68 de persoane pozitive sunt în clădirea carantinată a Centrului de Abilitare şi Reabilitare Neuro Psihică Mălăieşti.