Fondatorii Taste of Transylvania: România poate spera la prezenţa în ghidul Michelin cel mai devreme în anul 2030

F.D.
Miscellanea / 10 mai

Fondatorii Taste of Transylvania: România poate spera la prezenţa în ghidul Michelin cel mai devreme în anul 2030

Fondatorii Taste of Transylvania, alături de un grup de chefi din toată ţara, au susţinut zilele acestea o cină "la 10 mâini", pentru a promova gastronomia transilvană şi pentru a demonstra că nu este nevoie să ne îndepărtăm de tradiţii pentru a reinterpreta gastronomia tradiţională, conform unui comunicat de presă remis Redacţiei.

Evenimentul la care a participat şi chef Adam Meszaros, unul dintre cei mai cunoscuţi chefi ai Ungariei, apreciat cu două stele Michelin, a avut drept scop definirea gastronomiei ca domeniu reprezentativ pentru cultura şi tradiţia românească, pornind de la procedura implementată de către Ungaria, şi a evidenţiat necesitatea implicării statului, în cazul acesta, a autorităţilor în includerea României pe harta ghidului gastronomic Michelin.

De ce nu avem încă chefi cu stele Michelin în România?

Aceasta a fost întrebarea la care mai mulţi chefi, pasionaţi de HORECA sau proprietari de restaurante au încercat să răspundă, iar Chef Adam Meszaros a povestit din experienţa Ungariei, care a făcut toţi aceşti paşi în urmă cu aproximativ 18 ani. Dincolo de calitatea şi unicitatea bucătăriei, de care România dispune în acest moment, toate persoanele prezente au subliniat importanţa implicării autorităţilor române pentru a iniţia întreg procesul de analiză din partea Michelin.

"În final chestiunea Michelin în România se reduce la consistenţa asigurată de statul român în a promova şi iniţia discuţiile cu reprezentanţii Michelin. Este un proces care se întinde pe parcursul mai multor ani, motiv pentru care singurul mod în care acesta poate fi dus la final este prin cooperarea dintre zona private, cu chefii români şi ministerul de resort. Costul studiului gastronomiei transilvănene, analiza chefilor din România şi a preparatelor care ar putea atrage atenţia gurmanzilor din toată lumea depăşeşte un milion de euro, însă rezultatele se vor vedea în repoziţionarea României ca destinaţie gastronomică şi turistică şi prin atragerea unui public cu totul nou pentru ţara noastră", a declarat Monika Kozma, director general al Fundaţiei Pro Economica Alapítvany.

Taste of Transylvania, festivalul care promite să revoluţioneze cultura gastronomică transilvană

Iubitorii de tradiţii şi pasionaţii de cultură culinară au şi anul acesta un loc de întâlnire în Transilvania: este vorba despre Taste of Transylvania, festivalul gastronomic care ne propune redescoperirea gusturilor de odinioară într-o interpretare unică a mai multor chefi din toată ţara, dar şi din Ungaria.

Taste of Transylvania este un proiect gândit de mai mulţi pasionaţi de cultura gastronomică a României, festival care, din 2022, adună cea mai frumoasă comunitate gurmandă în jurul său. Evenimentul îşi propune să aşeze regiunea Transilvaniei pe harta destinaţiilor gastronomice, dar şi să aducă România în lumea stelelor Michelin prin promovarea unor experienţe culinare desăvârşite.

"Anul acesta, Taste of Transylvania va avea loc între 12 şi 15 septembrie, în deja tradiţionalul sat de vacanţă Boroş din Lunca de Jos, Harghita. Ne propunem să aducem faţă în faţă "noul" şi "vechiul" în bucătăria românească şi să promovăm gusturile transilvane într-o interpretare creativă a celor mai buni chefi din România." a declarat Adorjan Trucza, fondator Taste of Transylvania.

Cum se va transforma Taste of Transylvania 2024?

Principalul obiectiv pe care organizatorii l-au stabilit pentru Taste of Transylvania 2024 este diversificarea ofertei de conţinut. Pe lângă partea culinară, festivalul va include acum şi concerte de muzică electronică, pentru a ajunge la un public-ţintă cât mai variat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb