Fondul de garantare a asiguraţilor iniţiază plăţile pentru creditorii de asigurări ai Euroins

F.D.
Bănci-Asigurări / 17 mai 2023

Fondul de garantare a asiguraţilor iniţiază plăţile pentru creditorii de asigurări ai Euroins

Termenul legal de 60 de zile, de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei de ridicare a autorizaţiei de funcţionare, în cazul Societăţii Euroins Asigurare-Reasigurare SA se împlineşte astăzi, conform prevederilor legale. Prin urmare, FGA poate proceda la plata creanţelor de asigurări cuvenite creditorilor de asigurări ai acestui asigurător, arată un comunicat de presă remis Redacţiei.

FGA a aprobat o primă tranşă de 1004 cereri de plată -Restituiri primă-Anexa 9, pentru creditorii de asigurări ai Euroins SA, urmând ca plăţile efective să fie efectuate în cursul zilei de joi, 18 Mai 2022. Primele plăţi însumează 658.562 lei

Achitarea creanţelor de asigurări va continua pe măsură ce FGA va analiza şi aviza la plată cererile creditorilor de asigurări ai Euroins SA, înregistrate la Fond, în paralel cu activitatea de avizare/plată a cererilor de plată înregistrate pentru alţi asigurători în faliment.

Fondul a procedat, conform legislaţiei, la preluarea evidenţelor complete ale dosarelor de daună precum şi a evidenţelor tehnico-operative şi contabile de la asigurător, pentru a putea analiza cererile de plată înregistrate la Fond. Procesul a fost unul de îndelungat, având în vedere dimensiunea companiei şi a bazelor de date deţinute de aceasta, arată sursa citată.

Statusul cererilor de plată poate fi urmărit online, pe site-ul FGA:

https://www.fgaromania.ro/status-cereri-nou

FGA analizează Cererile de plată, pe următoarele categorii:

∙ cereri de plată formulate în temeiul dosarelor de daună aferente daunelor materiale, deschise de FGA sau Euroins SA;

∙ cereri de restituire prime;

∙ cereri de plată formulate pentru vătămări corporale sau decese;

∙ cereri de plată formulate în temeiul unor sentinţe judecătoreşti definitive.

Menţionăm faptul că, fluxurile de instrumentare sunt diferite pentru fiecare dintre aceste categorii, luând în considerare prevederile legale aferente.

Până la data de 16 Mai 2023, FGA a recepţionat un număr de 71.774 cereri de plată, pentru Euroins SA. Dintre acestea, Fondul a înregistrat: 38.492.

Reamintim potenţialilor creditori de asigurări ai Societăţii Euroins Asigurare-Reasigurare S.A că, potrivit art. 13 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, FGA este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispoziţiilor legale, după parcurgerea de către creditorul de asigurări a procedurii administrative de plată reglementate de Legea nr. 213/2015. Plata despăgubirilor se face în limita a 500.000 lei pentru fiecare creanţă de asigurare datorată în temeiul unui contract de asigurare încheiat cu asigurătorul aflat în insolvenţă, potrivit plafonului de garantare reglementat de Legea nr. 213/2015 actualizată.

Conform art.13 alin 4 din Legea 213/2015: "Aprobarea sau, după caz, respingerea sumelor pretinse de petenţi este de competenţa Comisiei Speciale a FGA".

Potrivit art.14 din Legea 213/2015 modificată prin OUG 102/2021 publicată în Monitorul Oficial al României în data de 27 septembrie 2021, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în stare de insolvenţă poate formula o cerere de plată motivată, adresată Fondului în condiţiile prevăzute la art. 121şi alin. (4), dar nu mai târziu de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior, sub sancţiunea decăderii din drept.

Având în vedere situaţia generată de intrarea în insolvenţă a Societăţii Euroins Asigurare Reasigurare SA, asigurător cu un număr de 2.769.770 poliţe RCA valabile la momentul ridicării autorizaţiei de funcţionare, precum şi faptul că, FGA gestionează cereri de plată pentru mai multe societăţi aflate în faliment: Astra SA, Carpatica Asig SA, Forte SA, Certasig SA, City Insurance SA, FGA este în proces de redimensionare a schemei de personal. Prin adoptarea acestei măsuri, FGA îşi propune să menţină un ritm constant de analiză şi plată a cererilor, urmărind soluţionarea cererilor de plată înregistrate, într-un termen rezonabil, se mai arată în comunicat.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Fondul de garantare in calitate de Adm. Euroins, nu achita facturile aferente chiriilor spatiilor EUROINS. Motivul invocat de C. RANGU este acela ca nu sunt fonduri.

    Halucinant este ca in data de 10.05.2023, FGA a aprobat pentru FGA, plata unei facturi de aprox. 527.000 Ron, suma virata din cont EUROINS catre FGA si ordonata de C. RANGU. 

    In concluzie, FGA a lasat cu " OCHII' N SOARE" proprietarii spatiilor in care Agentiile Euroins isi desfasoara activitatea acestia neprimindu-si drepturile ce le revin prin Contr. De inchiriere si au incasat in Conturile FGA - ASF valoarea de aprox. 527.000 Ron in data de 10 Mai 2023! 

    Asadar, prin lipsa de profesionalism FGA in administrarea banilor EUROINS, angajatii acestei firme EUROINS EXECUTATE au ajuns sa fie fugariti de proprietarii spatiilor in care isi desfasurau activitatea. 

    Concluzia va rog sa o dezbateti impreuna cu JUSTITIA. 

    RUSINE!!!!

    1. Statul are intaietate la bani!

      Nimeni nu poate schimba decizia Autoritatilor Statului, nici chiar Justitia ! 

      Doar asa a declarat cabinetul de avocatura al ASF punand presiune pe Instanta de Judecata ce a judecat Contestatia bulgarilor.

      2441/2/2023...... ..pentru cunoscatori ! 

      JAF ..... DECI CINE JEFUIESTE?

      ACUM SI-AU " DAT ARAMA PE FATA"! 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb