FONDUL DE GARANTARE A CREDITULUI RURAL Valoarea comisionului unic de garantare va scădea la 1,6 %

V.D.
Macroeconomie / 3 decembrie 2018

Valoarea comisionului unic de garantare va scădea la 1,6 %

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN SA (FGCR) va reduce de la începutul anului viitor valoarea comisionului unic de garantare de la 3,8% la 1,6%, de această măsură putând beneficia circa 10.000 de societăţi din agricultură, zootehnie şi acvacultură, informează, luni, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Conform unui comunicat al MADR, începând cu 1 ianuarie 2019, FGCR va practica un comision unic de garantare de 1,6%, atât la soldurile garanţiilor aflate în portofoliu, cât şi cele ce se vor acorda începând cu această dată.

Excepţie fac beneficiarii care au garanţii în sold la data de 31 decembrie a fiecărui an sau pentru care se solicită prelungirea garanţiei, a căror capacitate de plată depinde de existenţa unor condiţii favorabile durabile sau sunt în incapacitate de plată sau în pragul incapacităţii de plată. Pentru aceştia, nivelul comisionului va fi de 6,3%, inclusiv în cazul celor pentru care s-a descris procedura insolvenţei (în prezent există în sold doar două garanţii la care nivelul comisionului nu poate fi redus, începând cu anul 2019).

"Potrivit Programului de Guvernare una dintre priorităţi este acordarea de garanţii de stat în procent de 80% din valoarea creditului de reproducţie pentru realizarea producţiei agricole şi procesarea produselor agricole, pentru realizarea investiţiilor cu finanţare europeană, realizarea altor investiţii în ferme, precum şi pentru achiziţia de teren agricol. În vederea îndeplinirii acestor obiective, atât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cât şi Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN SA, au depus eforturi considerabile pentru a identifica modalităţi care vizează facilitarea accesului la finanţare a producătorilor agricoli, realizând analize privind problemele din acest sector, mecanismele şi procedurile aferente garantării. Una din problemele identificate de către instituţiile finanţatoare şi beneficiari a fost nivelul comisioanelor practicate de fondurile de garantare", se spune în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb