Franklin Templeton International Services S.À R.L., în calitatea sa de Administrator de fond de investiţii alternative şi administrator unic al Fondului Proprietatea SA ("Fondul"), informează acţionarii şi investitorii că Fondul şi Hidroelectrica au selectat consorţiul de bănci de investiţii pentru IPO, care este compus din bănci de investiţii internaţionale, regionale şi locale, potrivit unui comunicat de presă transmis astăzi redacţiei.
Conform sursei citate, în cadrul procesului de IPO, rolul băncilor de investiţii selectate este de a recomanda structura optimă a tranzacţiei, de a promova palmaresul, precum şi strategia şi atractivitatea Hidroelectrica în rândul investitorilor locali şi internaţionali, de a plasa instrumentele financiare oferite în cadrul IPO-ului, precum şi de a acorda asistenţă în procesul de listare.
Cu acest prilej, Ilinca von Derenthall, Preşedinte al Comitetului Reprezentanţilor, a declarat: "Numirea băncilor de investiţii este o etapă cheie şi suntem foarte mulţumiţi că a fost atinsă în procesul de IPO al Hidroelectrica. Credem cu tărie că IPO-ul şi listarea ulterioară a companiei vor aduce beneficii semnificative pieţei de capital româneşti şi ţării în ansamblu, având în vedere că are un mare potenţial de a atrage investitori locali şi străini importanţi pentru liderul românesc în producţia de energie electrică, una dintre companiile cheie din sectorul energetic din România. Încurajăm toate părţile implicate să continue colaborarea pentru a se asigura că atât oferta publică iniţială, cât şi listarea la bursă sunt finalizate fără întârziere."
Comentând pe această temă, Johan Meyer, CEO Franklin Templeton Investments România şi Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea a declarat: "Selectarea băncilor de investiţii marchează un pas important, ca parte a pregătirii pentru IPO şi listare a Hidroelectrica. Apreciem sprijinul tuturor părţilor implicate de până acum şi aşteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu consorţiul de bănci de investiţii pe măsură ce vom continua procesul de pregătire pentru IPO şi listare. Sperăm să putem finaliza această tranzacţie de referinţă cât mai curând posibil."
1. Lichidare
(mesaj trimis de Hombre în data de 08.09.2022, 20:41)
Pas cu pas se vând toate participațiile? Aș fi interesat să aflu ce se va întâmpla pe viitor! Așa ca mic acționar al FP mă întreb ce va urma, se va desființa fondul sau există o altă strategie!!!!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Adi în data de 09.09.2022, 12:32)
Nu se va desfinta -- se poate investii in alte companii profitabile -- e o greseala sa se desfinteze!
2. treaba complicata
(mesaj trimis de anonim în data de 09.09.2022, 00:29)
iti dai seama ca nu pot decide usor intre BRK , Rothschild & Co si JP Morgan
2.1. de ce nu? (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.09.2022, 09:53)
go cab e viitorul uber, in decembrie zice ca face 12 mil lei profit si apoi da pierdere minus multe milioane, super credibilitate