• Pericol de oprire a POSDRU • Indicii de fraudă de 28,88 milioane euro la fondurile europene, după controalele DLAF din 2011
Fraudele nu puteau lipsi dintr-un domeniu unde este vorba de "bani nerambursabili".
Grav este că de corupţia în atragerea fondurilor europene au vorbit demnitari la cel mai înalt nivel.
Premierul Victor Ponta a declarat, luna acesta, că ţara noastră ar putea pierde 1,2 miliarde euro, din fondurile europene aferente Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), ca urmare a identificării unor grave nereguli în derularea acestui program, în perioada 2010-2011. Potrivit oficialului, cele 100 de milioane de euro aferente acestui an şi, respectiv, 1,1 miliarde euro de anul viitor reprezintă toate plăţile aferente POSDRU.
Şeful Guvernului a prezentat o serie de date primite "pe căi neoficiale" dintr-un audit al POSDRU, potrivit cărora, din totalul celor două miliarde euro de care dispune ţara noas-tră prin acest program s-a decontat doar 6%, fiind semnate 2.500 de contracte. Victor Ponta a subliniat că există grave probleme de evaluare a proiectelor şi a modului de control şi a ţinut să precizeze că a sesizat Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) şi că Executivul va încerca să aplice un program de acţiuni prin care să evite pierderea fondurilor europene, a mai spus premierul, adăugând că, dacă acest program nu va fi aplicat până la sfârşitul anului, va dispune o măsură "radicală" de restructurare totală a Autorităţii de Management a POSDRU, inclusiv cu riscul reacreditării.
Şeful Guvernului a precizat că principalele nereguli au fost constatate la Autoritatea de Management a POSDRU, din cadrul Ministerului Muncii, dar şi la Organismul Intermediar de la Ministerul Educaţiei. Premierul a menţionat şi faptul că, în anumite programe, foarte multe persoane din zona publică şi privată au încasat salarii cuprinse între 3.500 şi peste 10.000 de euro pe lună.
Un exemplu al neregulilor, prezentat de autorităţi, a fost acela că salvamarii erau instruiţi prin acest program în alte zone ale ţării, nu pe litoral.
Un alt exemplu face referire la faptul că acelaşi proiect a fost prezentat identic de mai multe ori la 20 de organisme intermediare, din care la 9 a fost aprobat, iar la 11 a fost respins.
Potrivit raportului de activitate pe 2011 al DLAF, din cele 178 de acţiuni de control, aflate în lucru pe parcursul anului 2011, au fost finalizate 97, dintre care, în 53 de cazuri, au fost constatate indicii privind săvârşirea unor fraude care afectează interesele financiare şi europene.
Valoarea totală a proiectelor din cadrul acţiunilor de control finalizate depăşeşte 247 milioane de euro, iar valoarea totală a impactului financiar estimat în cazul neregulilor şi posibilelor fraude descoperite este de circa 28,88 milioane de euro.
52 de cazuri au fost înaintate autorităţilor cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, în vederea recuperării sumelor utilizate necorespunzător, potrivit raportului citat.
Valoarea prejudiciului stabilit de DNA în cauzele penale în care au fost valorificate Notele de Control DLAF este de aproximativ 4,6 milioane euro.
• Precizări ale Comisiei Europene privind posibila suspendare a plăţilor POSDRU
"Auditorii Comisiei Europene sunt în curs de analizare a informaţiilor strânse în timpul celor mai recente misiuni de audit în România.
Pentru moment, nu au fost formulate concluzii pe subiect şi nici nu a fost luată o decizie dacă să fiesuspendate plăţile. În orice condiţii, o decizie de suspendare a plăţilor ar lua câteva săptămâni pentru că autorităţile române vor avea posibilitatea de a comenta asupra informaţiilor. Comisia apreciază faptul că autorităţile române monitorizează situaţia atent şi că şi-au exprimat angajamentul de a desfăşura acţiuni hotărâte în cazul în care auditul arată că sunt probleme.
La rândul său, Comisia urmăreşte cu atenţie evoluţiile în domeniu şi conlucrează cu autorităţile române".
Jonathan Todd, purtător de cuvânt