Ford investeşte până la 20 de miliarde de dolari în vehiculele electrice

G.U.
Companii / 2 februarie 2022

Ford investeşte până la 20 de miliarde de dolari în vehiculele electrice

Grupul auto american Ford intenţionează să facă investiţii suplimentare de până la 20 miliarde de dolari în producerea vehiculelor sale electrice, a anunţat ieri Bloomberg, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Reuters, conform Agerpres.

Investiţia, între 10 şi 20 miliarde de dolari, va fi eşalonată în următorii cinci-zece ani şi va include transformarea actualelor fabrici la nivel global pentru producţia de vehicule electrice, susţin sursele.

Conform planului numit "Ford+", al doilea producător auto american s-a angajat deja să cheltuie peste 30 miliarde de dolari pentru vehiculele sale electrice, inclusiv dezvoltarea bateriilor.

Cea mai recentă decizie de majorare a investiţiilor va fi supervizată de Doug Field, fost director la Apple şi Tesla, care a venit la Ford anul trecut.

Conform Bloomberg, Ford evaluează scindarea unei părţi din afacerea sa de vehicule electrice, ca parte a reorganizării. Planul include şi noi angajări de ingineri care se vor ocupa de baterii, inteligenţă artificială şi softul pentru vehiculele. electrice

Marţi, acţiunile Ford au urcat cu 2,7% la Bursa de la New York.

Luna trecută, capitalizarea de piaţă a Ford Motor a depăşit pentru prima dată 100 de miliarde de dolari, din ce în ce mai mulţi investitori mizând pe strategia de electrificare a producătorului auto din Detroit.

Capitalizarea de piaţă Ford este acum mai ridicată decât a rivalului General Motors (aproximativ 88,61 miliarde de dolari). Cea mai valoroasă companie auto din lume este Tesla Inc, a cărei capitalizarea bursieră a depăşit în octombrie 1.000 de miliarde de dolari.

Avansul cotaţiei acţiunilor Ford vine pe fondul planurilor de dublare a producţiei pentru versiunea electrică a popularei camionete F-150, ca parte a strategiei agresive de electrificare a directorului general Jim Farley. Acesta informase recent că cererea pentru SUV-ul electric Mustang Mach-E a ajuns la 200.000 de unităţi, iar compania ia măsuri pentru majorarea producţiei de vehicule electrice. Ford a început să producă Mach-E în China şi majorează producţia în Mexic.

Producătorul auto american anunţase recent că se aşteaptă în 2021 la un profit operaţional între 10,5 şi 11,5 miliarde de dolari, şi va plăti dividende trimestriale de 10 cenţi pe acţiune, după ce în martie 2020 suspendase plata dividendelor, pe fondul efectelor pandemiei.

După ce au atins un nivel scăzut în martie 2020, pe fondul efectelor pandemiei de coronavirus, acţiunile Ford au urcat constant, sprijinite de majorarea cererii pentru automobile. De când Jim Farley a devenit director general în 2020 şi s-a angajat să investească masiv în vehiculele electrice, preţul acţiunilor s-a dublat.

Ford, al doilea mare producător auto din SUA, este prezent şi pe piaţa din România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb