Fostul comandant Wagner care a cerut azil în Norvegia vrea să se întoarcă în Rusia

A.F.
Internaţional / 18 mai 2023

Fostul comandant Wagner care a cerut azil în Norvegia vrea să se întoarcă în Rusia

Fostul comandant al grupului rus de mercenari Wagner care a cerut azil în Norvegia după ce a trecut graniţa ruso-norvegiană în ianuarie a declarat ieri că doreşte să se întoarcă în Rusia, chiar dacă crede că acest lucru ar putea reprezenta un risc pentru viaţa sa, relatează Reuters.

Andrei Medvedev, care a vorbit anterior cu presa occidentală despre perioada în care a luptat în Ucraina, a declarat într-un videoclip postat pe YouTube că a decis de unul singur că vrea să se întoarcă în ţara sa natală.

Tânărul în vârstă de 26 de ani a spus că se simte ca "un fel de băiat într-un joc mare" din care nu mai vrea să facă parte.

"Recent, am decis că sunt pregătit să mă întorc în Federaţia Rusă. Am contactat Ambasada rusă din Oslo pentru ajutor, pentru a-mi facilita întoarcerea", a declarat Medvedev într-unul dintr-o serie de cinci scurte videoclipuri postate pe YouTube, subliniind că a luat această decizie de unul singur. El a precizat că va preda "mâine" (joi) documente care, în opinia sa, vor contribui la facilitarea întoarcerii sale.

"Am sperat că aş putea găsi pacea şi calmul aici, că aş putea lăsa în urmă toată politica, războiul, armata, dar cumva nu am reuşit", a mărturisit Medvedev în limba rusă. "Vom vedea ce se va întâmpla în Rusia. Dacă mă vor ucide, OK. Dacă nu o vor face, mulţumesc mult. Dacă voi trăi, şi mai multe mulţumiri", a declarat Andrei Medvedev.

El a fugit din Rusia pe la graniţa arctică cu Norvegia, în ianuarie. A povestit că a trecut prin garduri de sârmă ghimpată şi a evitat o patrulă de frontieră cu câini şi că a auzit gărzile ruseşti trăgând focuri de armă în timp ce alerga printr-o pădure şi peste un râu îngheţat. Povestea sa a ţinut prima pagină a ziarelor din întreaga lume, fiind un exemplu rar de persoană care a dezertat într-o ţară occidentală în timp ce pretindea că a luptat pentru grupul de mercenari Wagner în Ucraina. La vremea respectivă, Medvedev a declarat că a cerut azil în Norvegia pentru că se temea pentru viaţa sa după ce a fost martor la uciderea şi maltratarea unor deţinuţi ruşi recrutaţi de grupul de mercenari pentru a lupta în Ucraina.

Apoi, în aprilie, el a fost condamnat pentru că a fost implicat într-o bătaie într-un bar din Oslo şi pentru că avea asupra sa un pistol cu aer comprimat.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb