Fostul preşedinte egiptean Mohamed Morsi, condamnat la închisoare pe viaţă

Laura Boico
Internaţional / 18 iunie 2016

Un tribunal egiptean l-a condamnat astăzi la închisoare pe viaţă pe fostul preşedinte islamist Mohamed Morsi, judecat într-un caz de spionaj în favoarea Qatarului, informează AFP şi DPA.

Fostul preşedinte, demis în iulie 2013 de armată şi condamnat deja la pedeapsa capitală şi la închisoare pe viaţă în alte dosare, s-a prezentat în faţa unei instanţe judecătoreşti alături de alţi 10 acuzaţi pentru furnizarea către Qatar de "documente secrete privind securitatea naţională", potrivit actului acuzării, transmite Agerpres.

Mohamed Morsi a fost condamnat la închisoare pe viaţă, care în Egipt echivalează cu 25 de ani de închisoare, pentru că a condus o "organizaţie ilegală". El a fost de asemenea condamnat pentru "sustragerea de documente secrete privind securitatea statului", a declarat avocatul său, Abdel Moneim Abdel Maqsud.

În schimb, Morsi a fost achitat de acuzaţiile de spionaj. Şase dintre coacuzaţi au fost condamnaţi la pedeapsa cu moartea pentru acest cap de acuzare.

Acesta este cel de-al patrulea proces împotriva lui Morsi, provenit din organizaţia islamistă Frăţia Musulmană, considerată de autorităţile egiptene "teroristă". Fostul preşedinte a fost deja condamnat la moarte, la închisoare pe viaţă şi la 20 de ani de închisoare în alte trei procese.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9750
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5669
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2973
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9304
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.0590

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
ccib.ro
thediplomat.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb