Fotoliul cu vedere la Cişmigiu

Grădina cu nume şi istorie legate de cişmele, primele lucrări sistematice de amenajare şi întreţinere a surselor publice de apă potabilă din Bucureşti, (Alexandru Ipsilanti 1779), are şi astăzi un farmec aparte şi exercită încă o considerabilă atracţie. În mod firesc, ea are de a face cu iubirea de natură şi dorinţa de recreere în aer liber. Păstrează însă şi ceva din mitologia unui loc de refugiu şi aventură, la care au lucrat temeinic Caragiale, "1 Aprilie", dar mai ales Grigore Băjenaru, "Cişmigiu and Company". Nu întîmplător, generaţia Carol I a ales locul de vizavi de Cişmigiu pentru ridicarea Palatului Ministerului Lucrărilor Publice, conceput de arhitectul Petre Antonescu şi inaugurat la 1910. Abia după cel de al doilea război mondial, regimul sovietelor ajuns pe tancuri şi la Bucureşti, temeinic preocupat de simbolistica puterii, hotărăşte ca sediul temporar al Comandaturii Generale Germane din timpul participării României la Primul război mondial, să devină simbol al "puterii populare" şi deci, sediul "Sfatului Popular al Capitalei". Primăria Bucureştilor. De atunci şi pînă astăzi, legătura dintre tradiţia sovietică, frumuseţile parcului şi fotoliul cu vedere la Cişmigiu, al primarului de Bucureşti, a fost cultivată cu asiduitate şi întărită cu fiecare nou mandat "democratic".

Bătălia a încins "periculos" viaţa politică la Bucureşti şi în acest an. Dacă priveai lucrurile de pe oricare bancă a parcului, acum vreo două trei luni în urmă, peisajul politic era destul de simplu, aproape auster. O singură întrebare cheie: "se alege sau ne se mai alege Firea?" Asta era toată ecuaţia politică a cărei fericită rezolvare şi recompensă consta în ocuparea scaunul de primar al Bucureştilor. În mod cu totul neaşteptat, pentru cine nu este obişnuit cu meandrele dîmboviţene ale politicii, primele complicaţii au apărut nu din afară, ci din interiorul PSD. Nimeni nu părea capabil să conteste credibil capacitatea acestui partid de a-şi mai împinge o dată candidatul, în sus, pe scările primăriei, pînă la fotoliul de orchestră. Bătăliile interne şi competiţia la vîrf din PSD, după extragera judiciară a lui Dragnea din peisaj, au făcut din actualul primar un posibil candidat la conducerea partidului aşa-zis social-democrat. Temporar. După tribulaţii seculare care au durat doar cîteva luni, dar nu interesează aici, în sfîrşit, lucrurile au revenit în matcă, iar Firea doar la aprigile ei ambiţii de primăriţă generală. Deşi mai tîrziu decît ar fi fost necesar şi de dorit, în cele din urmă s-a trezit şi "opoziţia" să îşi "ceară drepturile".

Iniţial s-a mizat pe un candidat puternic al PNL, susţinut clientelar de cele cîteva aşchii politice cu pretenţii la matricola de dreapta. Orban era în cărţi la un moment dat şi nimeni nu a fost mai incomodat de această "dezvoltare politică" decît însuşi "nominalizatul"! Au venit alegerile europarlamentare, lovitură necruţătoare pentru ambiţiile PNL de monopol politic pe dreapta. Şi uita aşa, din una într-alta, mai c-o fi, mai c-o păţi, după multe pertractări şi "negocieri" cu un pedigree "oengist" replantat politic, Nicuşor Dan a ajuns "candidatul dreptei", susţinut de PNL pentru Primăria Bucureştilor. Va să zică, abia am reuşit să refacem imaginea "clasică" şi atît de falsă "dreapta contra stînga". Firea contra Nicuşor Dan. Tocmai cînd credeam că am "intrat în normalitate" şi aici o să ne oprim, au intervenit "complicaţiile cu variaţiuni". Prima a fost Ponta! Rămas cu un partid de buzunărel, dar cu veleităţi de sforar în "politica mare", fostul prim ministru caută cu disperare o trambulină sau măcar un colac de salvare care să îl ţină la suprafaţă încă o tură. Primăria Bucureştilor ar fi nu un colac, ci un "yaht de salvare". După ce a dat un Prim Ministru, Ciorbea, şi un Preşedinte, Băsescu, Primăria Capitalei a devenit în imaginaţia multor sforari ai politicii de la Bucureşti un soi de covor fermecat. Totul este să te sui pe el şi să te ţii bine, după aia te duce negreşit unde ţi-e dorinţa! Cum Ponta era prea puţin, a urmat Băsescu! Imun la ridicol, fostul Preşedinte al României s-a prefăcut supărat foc. Tunete şi fulgere: micro partidul său nu a fost băgat în seamă de PNL şi a rămas nechemat la "negocierile Dreptei". În consecinţă, Băsescu a luat din cui buzduganul olimpienei sale mînii şi... cît pe ce era să dea cu el în Dumnezeu. Pe cine ignoră ei? Pe El??? O să candideze singur şi o să le fure ăstora din dreapta, PNL et co, exact atîtea voturi cîte are nevoie Firea să se aleagă din nou Primar!!! Ca şi Ponta, dar din cu totul alte motive, desigur, Traian Băsescu nu face altceva decît să caute un "refugiu aurit", din punct de vedere politic. Dacă nu îl poate găsi la PNL, atunci îl caută la PSD. Candidatura sa, dacă se va materializa, este nu atît o mînioasă declaraţie de război adresată PNL, cît o greţos de dulce şi slugarnică declaraţie de supunere închinată PSD. În sfîrşit, ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, domnul Călin Popescu Tăriceanu. Din aceeaşi categorie politică cu Ponta şi Băsescu, adică omul peste bord în căutarea colacului salvator, fostul prim ministru şi lider PNL, ajuns astăzi doar aşchie liberal-disidentă, s-a gîndit că "un general" ca el nu face să stea în birou... cînd afară se dau lupte grele pentru viitorul Bucureştilor! Mă rog, dacă închidea fereastra, putea să se facă n-aude-na-vede-na-greul-pămîntului!! A încălecat însă pe Rosinanta, l-a luat lîngă el pe Sancho Panza, omul cu Nobelul la butonieră, şi pe-aci ţi-e drumul. Nimic nu-l poate opri pînă la asaltul decisiv asupra morilor de vînt. Cine ştie, poate oamenii cu oglinzi responsabili de jocurile de lumini, dar... şi ei sunt muritori... poate au o zi proastă... poate prind o zi mai înorată... poate are el norocul să tragă la loz în plic biletul pe care scrie "Dacia 1300". Ce mai contează de trei lei, onoarea nereperată, cînd poţi cîştiga o maşină!

Ca să avem, însă, o perspectivă întregită asupra lucrurilor, mai trebuie adăugat doar un mic amănunt. "Fotoliul cu vedere la Cişmigiu" este mai mult decît locul plăcut, comod şi liniştit de unde poate cineva admira zilnic farmecul istoricului părculeţ de vis-a-vis. Este scaunul de lucru din faţa panoului de comandă al "instalaţiilor" care "distilează" într-un mandat cîteva miliarde de euro!!! Eu cred că tocmai pasiunea pentru "tehnică, tehnologie şi inginerie politică" îi motivează atît de puternic pe candidaţii noştri, mai vechi şi mai noi, la funcţia de Primar al Bucureştilor. În rest, doar bîrfe, şmenuri, şuşanele!