Foxconn, producător taiwanez de cipuri, se retrage dintr-o companie mixtă formată cu compania indiană Vedanta.

A.C.
Companii / 11 iulie 2023

Foxconn, producător taiwanez de cipuri, se retrage dintr-o companie mixtă formată cu compania indiană Vedanta.

Compania Foxconn din Taiwan s-a retras dintr-o societate mixtă producătoare de semiconductori, de 19,5 miliarde de dolari, formată cu conglomeratul indian Vedanta, într-un regres faţă de planurile primului ministru Narendra Modi pentru fabricarea de cipuri în India, transmite Reuters.

Cel mai mare producător de dispozitive electronice pe bază de contract din lume a semnat anul trecut un acord cu Vedanta pentru a înfiinţa fabrici de producţie de semiconductori şi ecrane în statul de origine al lui Modi, Gujarat.

"Foxconn a hotărât că nu va merge mai departe în privinţa companiei mixte cu Vedanta", se arată într-un comunicat al Foxconn, fără a detalia motivele.

Compania a transmis că a lucrat cu Vedanta de mai bine de un an pentru a aduce în realitate "o idee grozavă pentru semiconductori", dar că cele două părţi au decis de comun acord să pună capăt companiei mixte, iar Foxconn îşi va retrage numele dintr-o companie care este acum deţinută în totalitate de Vedanta.

Vedanta a transmis că este pe deplin angajată în proiectul său de semiconductori şi "a atras alţi parteneri pentru a înfiinţa prima fabrică de cipuri din India".

"Vedanta şi-a dublat eforturile" pentru a îndeplini viziunea lui Modi, a adăugat aceasta într-un comunicat.

O sursă familiarizată cu chestiunea a spus că preocupările legate de întârzierile aprobării stimulentelor de către guvernul Indiei au contribuit la decizia Foxconn de a se retrage din afacere.

New Delhi a ridicat, de asemenea, câteva întrebări cu privire la estimările de costuri furnizate pentru a solicita stimulente de la guvern, a adăugat sursa.

Modi a făcut din fabricarea de cipuri o prioritate de vârf pentru strategia economică a Indiei, în căutarea unei "noi ere" în producţia de electronice, iar mişcarea Foxconn reprezintă o lovitură pentru ambiţiile sale de a atrage investitorii străini să producă cipuri la nivel local pentru prima dată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb