FPSC cere răspunsuri despre aplicarea prevederilor Decretului Prezidenţial privind controalele la angajatori

I.M.
Miscellanea / 24 martie 2020

FPSC cere răspunsuri despre aplicarea prevederilor Decretului Prezidenţial privind controalele la angajatori

Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC) solicită ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru şi inspectorului General de Stat Dantes Nicolae Bratu, raspunsuri despre aplicarea prevederilor Decretului Prezidenţial privind controalele la angajatori.

Astfel, Federaţia vrea să fie informată dacă au fost dispuse controale la angajatori, în aplicarea hotărârilor Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, şi dacă da, care sunt elementele pe care ITM le poate verifica/ controla în această perioadă şi dacă este posibilă, în această perioadă, solicitarea reprezentanţilor ITM ca angajatorul să se prezinte la sediul ITM cu documente în vederea controlului.

Reprezentanţii FPSC au explicat: "Am fost informaţi de societăţi membre că în teritoriu sunt efectuate verificări şi controale ale ITM, cu încălcarea prevedrilor Art 34 din Decretul prezidenţial, care stipulează că « Pe durata stării de urgenţă, are loc suspendarea efectuării controalelor la angajatori, de către Inspectoratele Teritoriale de Muncă ». Mai mult, angajatorii au primit Inştiinţare de a se prezenta personal la sediul ITM cu toate documentele corespunzătoare unui control (în formular au fost bifate toate documentele, la care se adaugă Decizie prim-ajutor). Specificăm că aceste controale nu s-au efectuat în urma unei sesizări/reclamaţii. Apreciem că este vorba de un abuz şi avem speranţa că sunt cazuri izolate, fiindcă dacă nu este aşa, înseamnă că nu se înţeleg problemele operatorilor economici, a constructorilor în particular, iar susţinerea declarată a Preşedintelui şi Guvernului României nu este susţinută de atitudinea unor reprezentanţi ITM. În situaţia de urgenţă în care ne aflăm, în condiţiile în care operatorii economici se află într-o situaţie fără precedent şi sunt supuşi unei presiuni extraordinare de menţinere a forţei de muncă pe şantiere, de continuare a lucrărilor, de plată a salariilor, controalele reprezentanţilor ITM solicită suplimentar şi nejustificat firmele din piaţă."

BAZĂ LEGALĂ

Decretul Prezidenţial NR.195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României prevede la art 34 din Anexa 1, ca măsură de primă urgenţă cu aplicabilitate directă : Art. 34 - Pe durata stării de urgenţă, are loc suspendarea efectuării controalelor la angajatori, de către Inspectoratele Teritoriale de Muncă, cu excepţia controalelor dispuse de către Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, a celor dispuse de Inspecţia Muncii pentru punerea în aplicare a hotărârilor Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, a celor necesare pentru a da curs sesizărilor prin care se reclamă săvârşirea unor fapte cu un grad ridicat de pericol social şi pentru cercetarea accidentelor de muncă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb