FRANCESCO STARACE: "Enel este interesat de fuziuni şi achiziţii"

ANDREEA CUZUB
Companii / 11 noiembrie 2017

Francesco Starace

Francesco Starace

Achiziţiile reprezintă singura modalitate de creştere a activităţii de distribuţie a companiei Enel SpA, care este decisă să caute ţinte de preluare în întreaga lume, a declarat şeful companiei italiene, Francesco Starace, într-un interviu acordat Reuters.

"Creşterea activităţii de distribuţie poate avea loc numai prin fuziuni şi achiziţii (M&A). Suntem decişi să facem progrese în domeniul M&A", a afirmat directorul general.

Cea mai mare companie de utilităţi din Europa, care deţine o participaţie majoritară în grupul spaniol Endesa, se concentrează pe energia regenerabilă şi infrastructura energetică, pentru a compensa criza din sectorul energiei tradiţionale, potrivit Agerpres.

Anul acesta, Enel a achiziţionat compania braziliană de distribuţie a energiei Celg-D, pentru aproximativ 640 de milioane de dolari.

Întrebat dacă Enel este interesat de grupul energetic german Innogy, Starace a afirmat că firma analizează toate opţiunile "dar asta nu înseamnă că vom cumpăra".

Anterior, Starace declarase că Enel nu este interesat de fuziuni şi achiziţii pe scară mare dacă acestea nu creează valoare.

Întrebat de planurile privind vânzarea termocentralei Reftinskaya din Rusia, Starace a precizat că procesul este în desfăşurare şi ofertele sunt aşteptate până la sfârşitul anului.

Tranzacţia ar putea avea loc în primul trimestru din 2018, a explicat şeful Enel, companie controlată de stat.

În 2016, Enel a ajuns la un acord de preluare a firmei de fibră optică Metroweb, care a fost inclusă în propria sa divizie Enel Open Fiber (EOF). Aceasta din urmă intenţionează să instaleze cabluri broadband în 250 dintre cele mai bogate şi mai populate oraşe din Italia, acoperind 9,5 milioane gospodării şi birouri, aproximativ un sfert din piaţă. Divizia Open Fiber va concura cu reţeaua rivală a Telecom Italia.

Enel negociază cu băncile un acord de finanţare de 3,5 miliarde euro (patru miliarde de dolari) pentru a finanţa proiectul.

"Vom finaliza acordul până în martie 2018", a declarat Starace.

În România, Enel deţine 64,4% la Enel Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia, 51% la Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea şi Enel Energie şi 100% din acţiunile Enel România. Aceste companii gestionează o reţea de 91.000 de kilometri, ce distribuie aproximativ 14 TWh pe an (cu o cotă de piaţă de 34%), vând aproximativ 9 TWh/an unui număr de circa 2,6 milioane clienţi, dintre care 2,4 milioane sunt clienţi rezidenţiali (aproximativ 20% din piaţa de retail) şi 200.000 sunt companii.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb