Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a evidenţiat importanţa pădurii tropicale amazoniene pentru ţara sa, deşi regiunea respectivă se află departe de Germania, relatează astăzi DPA, conform Agerpres.
Steinmeier a vizitat ieri, alături de ministrul german al mediului Steffi Lemke, proiectul Amazon Tall Tower Observatory (ATTO), aflat în pădurea amazoniană la circa 150 de kilometri nord de oraşul brazilian Manaus şi gestionat în comun de experţi germani şi brazilieni.
Pădurea amazoniană este baza existenţei pentru multe lucruri de pe Pământ şi pentru Germania şi ''această bază a existenţei este în pericol'', a subliniat şeful statului german.
''Arborii care cresc aici captează milioane şi milioane de tone de dioxid de carbon. Ei sunt casa a nenumărate plante şi animale. Nicăieri altundeva nu există o biodiversitate mai mare decât aici'', a adăugat el.
În cadrul ATTO, instrumentele montate în vârful turnului cu o înălţime de 325 de metri sunt utilizate pentru a măsura non-stop parametri meteorologici, biologici şi chimici, precum concentraţia gazelor cu efect de seră. Specialiştii germani şi brazilieni şi-au propus să descifreze interacţiunile complexe dintre pădurea tropicală amazoniană şi atmosferă.