Ministerele franceze de Externe şi Apărării dau asigurări luni, la o zi după un atac "violent" al Ambasadei Franţei în Niger, că "forţele franceze de securitate n-au folosit niciun mijloc letal" în dispersarea manifestanţilor care-i susţineau pe militarii nigerieni care l-au răsturnat de la putere pe preşedintele nigerian Mohamed Bazoum, relatează AFP, potrivit News.ro.
"Ambasada Franţei a fost violent atacată ieri (duminică) de către grupări vizibil pregătite, pe care forţele de securitate nigeriene nu au reuşit să le controleze deplin", deplâng într-un comunicat cele două ministere.
"Franţa aminteşte că atât securitatea incintelor şi personalului diplomatic, cât şi a rezidenţilor străini sunt obligaţii în dreptul internaţional, şi anume (prevăzute de) Convenţiile de la Viena", subliniază ele.
Mii de persoane au manifestat în faţa sediului Ambasadei Franţei la Niamey.
Această manifestaţie a început cu un marş către Adunarea Naţională, la care mulţimea agita steaguri ale Rusiei şi Nigerului, în urma unui apel al mişcării civile M62, care a protestat faţă de Operaţiunea Barkhane a armatei franceze în Sahel şi Sahara.
Unii manifestanţi au vrut să intre în Ambasada Franţei, iar alţii au smuls placa pe care scria "Ambasada Franţei în Niger", au cplcat-o în picioare, pe asfalt, şi au înlocuitr-o cu steaguri ale Rusiei şi Nigerului.
Franţa, o aliată a Nigerului în lupta antijihadistă şi în dezvoltare, care a staţionat 1.500 de militari în această ţară, a anunţat sâmbătă că-şi suspendă ajutoarele, în urma loviturii de stat.
Ea pare să fie ţinta privilegiată a militarilor care au preluat puterea.
Ei au acuzat-o luni de faptul că vrea "să intervină militar" şi că tras duminică cu gaze lacrimogene în manifestanţi care susţin junta în faţa ambasadei sale.
Un jurnalist AFP prezent la faţa locului a constat că s-au folosit gaze lacrimogene.
Ministerul francez de Externe, contactat în acest sens de postul BFMTV luni seara, nu a răspuns.
Într-un comunicat, puciştii acuză "servicile de securitate" ale unei "Cancelarii occidentale" - fără să o numească - de faptul că au tras cu gaze lacromogene în manifestanţi, cu "consecinţa rănirii a şase persoane, preluaţi de spitale" din capitală.
După manifestaţie, unii oficiali nigerieni au evocat în presă tiruri franceze cu gloanţe reale împotriva mulţimii.
"Contrar celor susţinute de către anumiţi conducători militari nigerieni, niciun mijloc letal nu a fost folosit de către forţele franceze de securitate", subliniază ministerele franceze.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a ameninţat duminică să reacţioneze "în mod imediat şi inflexibil" oricărui atac asupra cetăţenilor francezi şi intereselor Franţei în Niger.