Franţa este reticentă să amâne tarifele post-Brexit

A.F.
Internaţional / 3 octombrie 2023

Franţa este reticentă să amâne tarifele post-Brexit

Franţa este reticentă să amâne tarifele post-Brexit care vor afecta comerţul cu vehicule electrice între Marea Britanie şi Uniunea Europeană, au declarat surse guvernamentale franceze, într-o mişcare care ar putea afecta producătorii de maşini de pe ambele maluri ale Canalului Mânecii, transmite Reuters.

Conform acordului comercial UE-Marea Britanie post-Brexit, vehiculele electrice trebuie să aibă 45% din componente fabricate în UE sau Marea Britanie, începând cu 2024, cu o cerinţă de 50%-60% pentru celulele şi pachetele de baterii, iar în caz contrac se vor confrunta cu tarife de import britanice sau UE de 10%.

Problema este că nici producătorii de automobile din Marea Britanie, nici cei din UE nu şi-au construit lanţurile de aprovizionare cu vehicule electrice suficient pentru a îndeplini aceste cerinţe şi au cerut ca regulile să fie amânate până în 2027.

În ciuda faptului că producătorii francezi de maşini Renault şi Stellantis vor fi afectaţi de tarife, Franţa este reticentă să accepte o amânare, deoarece ar echivala cu redeschiderea unui acord MB-UE care a presupus atât de mult timp de negocieri, au spus doi oficiali francezi care cunosc problema.

"Cerneala este abia uscată. Ar trebui să fim foarte, foarte atenţi cu asta", a spus un oficial, sub rezerva anonimatului.

Oficialul a spus că Franţa aşteaptă să vadă cum a evaluat Comisia Europeană problema.

Un al doilea oficial francez a spus că oficialii germani sunt mai în favoarea amânării tarifelor, dar că există ezitări la Berlin.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat că acordul pentru Brexit a fost rezultatul negocierilor în care Marea Britanie şi UE au convenit asupra unui "echilibru general al angajamentelor", dar a spus că problemele ridicate de ambele părţi ar putea fi examinate de organismele înfiinţate prin acord.

UE este reticentă în a accepta pledoaria Marii Britanii de a amâna tarifele care se profilează, dar producătorii de automobile rămân optimişti că se poate conveni asupra unei amânări, a declarat luna trecută organismul britanic al industriei auto.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb