FRANŢA:  Fondul de inovaţii va genera anual 200 de milioane de euro pentru finanţarea investiţiilor

C.V.
Internaţional / 23 septembrie 2017

Fondul de inovaţii va genera anual 200 de milioane de euro pentru finanţarea investiţiilor

Guvernul de la Paris se aşteaptă ca fondul de inovaţii pe care îl înfiinţează să genereze anual 200 de milioane de euro (239 de milioane de dolari) pentru finanţarea investiţiilor, a afirmat ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, transmite Reuters.

În timpul campaniei electorale, preşedintele Emmanuel Macron a promis înfiinţarea unui fond de zece miliarde de euro (12 miliarde de dolari) pentru a promova proiecte de cercetare şi industriale, care vor fi finanţate prin vânzarea acţiunilor la companii în care statul deţine participaţii minoritare şi prin dividende, transmite Agrepres.

"Vreau ca acest fond să fie înfiinţat cât mai curând posibil şi să genereze anual 200 de milioane de euro (239 de milioane de dolari) pentru a finanţa exclusiv inovaţiile", a declarat Le Maire.

Acesta a adăugat că fondul se va concentra pe investiţii în industria transportului şi de îngrijire a sănătăţii, energii regenerabile şi capacităţile de stocare.

Luna trecută, Guvernul francez a demarat procesul de privatizare prin vânzarea unui pachet de 4,5% din acţiunile grupului de utilităţi Engie SA, tranzacţia cifrându-se la 1,53 miliarde de euro.

Analiştii estimează că statul şi-ar putea reduce participaţia de 19,7% la producătorul auto Renault, de 23,05% la operatorul de telefonie Orange, de 5,7% la firma de construcţii Eiffage şi de 50,63% la ADP (operatorul aeroportului din Paris).

Agenţia Participaţiilor Statului, sub autoritatea lui Bruno Le Maire, gestionează în total active de aproximativ 100 de miliarde de euro în 81 de companii, din care 13 sunt listate la Bursa de la Paris, inclusiv Aeroports de Paris, Orange, Renault, PSA Group, Air France-KLM, Engie şi Electricite de France.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb